Plenul CSM va lua joi in discutie declaratiile lui Victor Ponta despre dosarul Lukoil, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Reamintim ca premierul Ponta a criticat luni masurile luate de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, care pusesera sechestru pe conturile si pe stocurile de materii prime ale Petrotel Lukoil.

Filiala din Romania a companiei ruse e acuzata de procurori de evaziune fiscala si spalare de bani in valoare de circa 230 milioane de euro.

La o zi dupa declaratiile lui Ponta, procurorii au anuntat ca au ridicat partial sechestrul de pe conturile Lukoil.

UPDATE 16.10: CSM a dat un comunicat oficial in care arata ca plenul institutiei va discuta declaratiile lui Ponta in sedinta din 9 octombrie. In aceaa sedinta, CSM va decide daca va sesiza Inspectia Judiciara. CSM citeaza in comunicat "solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii".

Comunicatul CSM:

Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil.