Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sustin ca procedura ridicarii imunitatii parlamentarilor ar trebui regandita si modificata, astfel incat anchetele penale care vizeaza senatori si deputati sa nu mai fie blocate, au precizat surse din cadrul CSM, citate de Mediafax. Membrii Consiliului au luat in discutie in sedinta de plen de joi o propunere legislativa privind modificarea si completarea articolului 24 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor si a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, in vederea formularii unui punct de vedere. Ministerul Justitiei a cerut CSM un punct de vedere privind propunerea legislativa, la solicitarea Comisiei Juridice a Senatului.

Articolul 24 din Legea nr. 96/2006 se refera la procedura ce trebuie urmata pentru retinerea, arestarea sau perchezitia unui parlamentar. Astfel, cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului se adreseaza presedintelui camerei din care face parte de catre ministrul Justitiei. Apoi, presedintele camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce de indata cererea la cunostinta Biroului permanent, dupa care o trimite Comisiei juridice respective, care va intocmi un raport in termen de trei zile. Hotararea Comisiei juridice se adopta prin votul secret al majoritatii membrilor sai.

Acelasi articol stabileste faptul ca cererea ministrului Justitiei, insotita de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere si adoptare plenului camerei din care face parte deputatul sau senatorul, in termen de cinci zile de la depunerea raportului.

Ulterior, Camera hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii membrilor sai. Hotararea camerei se comunica de indata ministrului Justitiei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de trei zile. Data comunicarii catre ministrul Justitiei este data intrarii in vigoare a hotararii. Daca Parlamentul se afla in vacanta, presedintele camerei trebuie sa se asigure ca se respecta termenele.

Concret, membrii CSM sustin ca acest regulament ar trebui schimbat pentru ca aceste proceduri sa se deruleze mult mai rapid, iar, in final, "imunitatea parlamentarilor sa fie mai slaba", spun surse din CSM.

"Trebuie regandita procedura ridcarii imunitatii pentru a nu fie impiedicate sau blocate anchetele penale. Ar trebui facute modificari in legislatia actuala, iar termenele, pe zile, sa fie mai clare", au completat sursele mentionate.

CSM va transmite acest punct de vedere Ministerului Justitiei, dupa ce problema a fost dezbatuta in cadrul comisiilor consiliului si asumata in cadrul sedintei de plen de joi.

Mai multi parlamentari PNL si PDL, intre care Vasile Blaga, Anca Boagiu, Gheorghe Flutur si Alexandru Nazare, au initat o propunere de schimbare a legislatiei actuale privind ridicarea imunitatii senatorilor si deputatilor. Aceasta initiativa a fost transmisa si Ministerului Justitiei, pentru ca acesta sa ofere un aviz. Reprezentantii institutiei au trimis solicitarea de avizare a initiativei legislative si CSM, care a fost de acord cu modificarile propuse in actul normativ.

In expunerea de motive, initiatorii arata ca rolul Parlamentului in procedura de ridicare a imunitatii trebuie sa se limiteze la a constata daca exista sau nu o legatura directa de cauzalitate intre motivarea solicitarii de retinere, arestare sau perchezitie a parlamentarului, ori de urmarire penala in cazul parlamentarului membru sau fost membru al Guvernului, si voturile sau opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.

"Din pacate, in ultimii ani, din noua cereri primite, Parlamentul a tergiversat si apoi a respins opt astfel de cereri din partea ministrului Justitiei, prin vot secret si cu invocarea unor motive care au depasit competenta Parlamentului si au intrat in domeniul puterii judecatoresti. (...) Consideram ca prin aceste decizii si modul in care au fost luate s-au incalcat principii fundamentale ale statului, prin care cel al egalitatii in fata legii si cel al separatiei puterilor in stat si, in plus, s-a creat un grav prejudiciu de imagine Parlamentului, principalul for de dezbatere democratica al Romaniei", conform expunerii de motive a initiativei legislative.