Horatius Dumbrava: CSM a sesizat Inspectia Judiciara cu privire la ultimele afirmatii ale lui Basescu referitoare la justitie/ Basescu a recidivat; discursul folosit - la un nivel foarte jos

de V.M.     HotNews.ro

Horatius Dumbrava
Foto: Agerpres
Judecatorul Horatius Dumbrava a declarat marti ca seful Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a anuntat, in debutul sedintei plenului CSM, ca a sesizat Inspectia Judiciara in legatura cu ultimele afirmatii ale fostului presedinte Traian Basescu referitoare la justitie, transmite Agerpres.

"Presedintele CSM ne-a anuntat chiar la debutul sedintei ca a sesizat IJ cu privire la afirmatiile facute de domnul Traian Basescu. Urmeaza ca IJ sa faca verificarile necesare. (...). A facut o noua sesizare dupa declaratiile de aseara si banuiesc ca daca aceste declaratii continua dupa adrenalina pe care ne-a dovedit-o in ultima perioada personajul in cauza, probabil si cu privire la afirmatiile de acum", a afirmat Dumbrava la plecarea de la sediul CSM.

UPDATE: Presedintele CSM, Marius Tudose, a sesizat IJ atat cu privire la declaratiile de luni seara ale lui Traian Basescu, cat si in legatura cu mesajul postat in 2 aprilie de Elena Udrea pe Facebook.

"Ca urmare a declaratiilor lansate in spatiul public de catre domnul Traian Basescu in cadrul emisiunilor "Ultimul Cuvant" - 31.03.2015 si "X-PRESS" - 6 aprilie difuzate la postul de televiziune B1 TV, precum si a mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea in 2 aprilie, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara in vederea efectuarii de verificari cu privire la apararea independentei sistemului judiciar, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicata cu modificarile si completarile ulterioare", se arata intr-un comunicat al CSM transmis marti.

Traian Basescu a criticat din nou, luni seara, intr-o emisiune televizata, "moda arestarilor preventive" si a pledat pentru adoptarea unei legi a raspunderii procurorilor, in conditiile in care acestia au ca prim reflex "sa bage la arest". El a mentionat ca "au fost exemple si in trecut de arestari abuzive, dar niciodata nu s-a actionat cu oarecare salbaticie, procurorii sa-si puna scalpuri la cingatoare".

"Imi pare rau, dar legea raspunderii magistratilor trebuie sa existe, atit timp cit primul reflex al procurorilor e sa bage la arest. Acest proces de guantanamizare trebuie sa se opreasca", a spus Basescu, invitat la B1 TV.

Dumbrava: Basescu a recidivat; discursul folosit - la un nivel foarte jos
    
Judecatorul Horatius Dumbrava, membru al CSM, a catalogat marti ca fiind la un nivel foarte jos discursul fostului presedinte Traian Basescu din ultima aparitie publica, afirmand ca acesta a recidivat in ceea ce priveste incalcarea independentei justitiei.

"Mi se pare discursul folosit de domnia sa aseara (n.r. luni) la un nivel foarte jos. Au coborat foarte jos nivelul discursurilor, din pacate, unii politicieni. Ma mira la domnia sa ca are astfel de discurs. Poate ca in timp isi va pondera discursurile. (...) Iata ca a recidivat domnia sa cu privire la incalcarea independentei justitiei, pentru ca astazi s-a constatat ca a incalcat independenta justitiei atunci cand a facut acea afirmatie legata de terenurile de la Nana, legandu-se de sechestrul impus de procuror si constatat ca fiind legal de judecator. (...) Ma mira, sa speram ca lucrurile vor intra pe un fagas normal, desi ma indoiesc", a mai afirmat Dumbrava la plecarea de la CSM, potrivit Agerpres.

El a aratat ca nu intelege declaratiile lui Basescu privind magistratii "acoperiti" dupa 10 ani in care nu a pus in practica legea referitoare la cercetarea acestora.

"Dupa 10 ani in care nu a pus in practica legea privind cercetarea celor care sunt acoperiti, acum face astfel de afirmatii. Ma intreb ce l-a impiedicat timp de 10 ani sa faca verificarile prin CSAT, in conditiile in care domnia sa era presedintele acestei structuri", a spus judecatorul.

In opinia sa, fostul sef al statului este un "recidivist", pentru ca este a treia oara cand CSM constata incalcarea independentei justitiei.

"De doua ori anul trecut, cand inca avea calitatea de presedinte al Romaniei. Acum astazi si sa vedem sigur ce va constata IJ in urma sesizarii de catre presedintele CSM de astazi", a adaugat Dumbrava.























2608 vizualizari

  • +24 (30 voturi)    
    ??? (Marţi, 7 aprilie 2015, 13:59)

    Dedalus [utilizator]

    Traian Basescu nu mai este presedinte.

    Nu inteleg in ce consta seszarea insa.
    • +18 (28 voturi)    
      Este evident ca......... (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:39)

      polonyca [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      ............... adevarul supara !!! Asa se explica aceasta reactive a justitiei la afirmatiile lui Base !!! In fond , e un simplu cetatean....
      • -1 (3 voturi)    
        lol (Marţi, 7 aprilie 2015, 16:45)

        andrei [anonim] i-a raspuns lui polonyca

        care adevar? ca in 10% din cazuri, acuzatii scapa? pai e chiar prea putin.
        care adevar? ca o apara pe nuti intr-un mod josnic?
        unde sunt aia acuzati degeaba? si scalpurile de care zice unde sunt?

        toate astea sunt de pe vremea lui, cand nu a zis un cuvant. asta e adevarul? adevarul e ca s-a inconjurat de hoti, pe care acum ii apara cu orice pret. asta e adevarul!!
  • +16 (20 voturi)    
    Iri, Marius a avut o zi norocoasa! (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:09)

    hotnewsfil [utilizator]

    Horatiu Dumbrava isi freaca manile. I-a aparut pleasca asta tocmai cand isi pierduse ultima speranta de a-l mai prinde pe Traian Basescu calcand pe bec., ca sa-l ia la scarmanat cesemist.
    • +2 (6 voturi)    
      Rectificare! (Marţi, 7 aprilie 2015, 15:02)

      hotnewsfil [utilizator] i-a raspuns lui hotnewsfil

      "Ieri', nu 'iri'.
    • 0 (2 voturi)    
      Ciudatii astia din CSM (Marţi, 7 aprilie 2015, 17:17)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui hotnewsfil

      Din 2007 am intrat in UE. De atunci tot suntem monitorizati pe justitie. Astia din CSM trebuie sa se ocupe sa scape justitia de monitorizare. In loc de asta ei se indreapta impotriva celor care critica justitia. Asa cred ei ca scapam de monitorizare?
  • +19 (25 voturi)    
    Da si? (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:25)

    Andradda [utilizator]

    Ce-o sa-i faceti pensionarului Basescu pt ca a atacat justitia?
    Aproape saptamanal aflam in presa ca persoanele X, Y sau Z au adus prejudicii justitiei prin declaratiile lor.
    Si care este efectul acestor simple constatari din partea CSM? Absolut niciunul. Nu exista nici macar o admonestare verbala, oficiala. Totul se reduce la o simpla si infantila constatare. Exact ca si cum CSM ar constata ca ieri a plouat sau ca saptamana trecuta a fost polei.
    Insa, CSM nu pare deloc interesat de faptul ca aproape saptamanal sunt pusi sub urmarire penala procurori si judecatori sau ca la fiecare caz important de coruptie, sunt implicati si cativa procurori si judecatori.
    Despre asta nu vrea sa spuna nimeni nimic. Nici Kovesi, Nici Stanciu, nici CSM nici Nitu nici Cazanciuc.
    In schimb, toata gloata justitiei e ofuscata de declaratiile lui Basescu!
    Penibil, domnilor!
    • +1 (3 voturi)    
      Situatia cu revocarea lui Danilet prin vot din CSM (Marţi, 7 aprilie 2015, 17:48)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Andradda

      urmata cu actiunea declansata de acesta in justitie, hotararea definitiva si revenirea acestuia in CSM caracterizeaza cel mai bine cea ce se intampla in CSM-ul nostru. Este un organism total depasit de situatia existenta.
  • +22 (26 voturi)    
    hai sa ne facem (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:38)

    victor L [utilizator]

    ca facem justitie :P
    dle Dumbrava,
    piratul acum, ca pensionar (si postac, dupa cum il vede Klaus), poate spune orice despre justitie.
    Cu ce va influienteaza? aveti ceva scheleti in dulap?
    Daca nu, vedeti-va de treaba, nu intrati in dispute pe care le considerati nelalocul lor.
    Doar dvoastra aveti dreptul la opinie?
  • -7 (11 voturi)    
    recidiveaza intr-una si inca cum.... (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:42)

    lili [anonim]

    Atacand "statul de drept" propriu si personal, tot mai grav!!
    Deja NU mai e basist, e antenist, maine pimaine il vom vedea la Antena 3 alaturi de Gadea si Ciuvica!
    Si a-propos, daca il tot vedem cum incalca independenta Justitiei proprii si personale, ce se poate face, ce i se poate intampla dpdv JURIDIC, ce zice LEGEA romaneasca?!
    Exista prevederi?! ca vedem cum politicienii intra cu bocancii zilnic in Justitie si NU li se intampla nimic!
    Nici CSM, nici IJ nu a spus niciodata ce prevede LEGEA!
  • +17 (23 voturi)    
    Mimozele pudice si onoarea nereperata (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:43)

    mnicku [anonim]

    Ia faceti-va curatenie in ograda voastra in primul rind ca aveti mizerie gramada. Ia asumati-va raspunderea civila, penala si materiala pt greselile voastre, si platiti pentru greselile facute tot de voi. Dupa aceia mai stam de vorba.

    Aceeasi speta in Tribunale dar sint sute de decizii contrare prin toata tara, despre ce justitie vorbim ???

    Care sint acei agenti acoperiti care lucreaza ca si judecatori si procurori in justitie ?? Activind asa, ei practic sint infractori (presupunind ca magistratii cunosc legea) iar deciziile lor ar trebui sa fie anulate. De ce-i aparati ? Cunoasteti legea dar o ocoliti . DE CE?

    Nu-s mort dupa Basescu dar ce-i in curtea voastra e dezastru. Un JEG CIT CASA

    Sinteti categorie privilegiata dar nu sinteti instare sa munciti.

    Apropo de ce-i spuneti pompos Inspectia judiciara si nu Apa de ploaie ? ca efectul e tot ala
  • +23 (27 voturi)    
    Inclin sa cred ca.... (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:50)

    Andradda [utilizator]

    ..toata adunatura politica actuala, se teme de pensionarul Basescu mai mult decat s-au temut de Presedintele Basescu.
    Cat era presedinte, puteau sa-l arate cu degetul, avea o functie, era constrans de Constitutie si de legile USL-amiste, puteau sa-l suspende chiar.
    Acum, nu mai au ce sa-i faca. Omul e liber sa vorbeasca tot ce doreste si, in afara de cazul in care face publice secrete de stat, absolut nimeni n-are ce sa-i faca.
    Este de-a dreptul absurd ca, dupa aproape 5 luni de mandat, despre Johannis nu se vorbeste aproape deloc, in schimb se discuta despre Basescu mai ceva ca pe vremea cand era presedinte!
  • +20 (24 voturi)    
    sa sesizati inspectia judiciara si pt mine ! (Marţi, 7 aprilie 2015, 14:50)

    dorin [anonim]

    Nu am dreptul la opinie ? Va considerati cumva domnilor judecator si procurori o casta aparte care nu trebuie sa raspunda in fata nimanui si fata de care nu are nimeni dreptul sa isi puna intrebari ?

    ABERATI !

    Eu consider ca dumneata domnule Horatius Dumbrava nu ai drept (dpv moral) sa judeci colegii tai. Esti un om din sistem si nu poti fi obiectiv fata de fostii tai colegi de facultate sau de instanta !

    CSM ar trebui sa nu contina judecatori si procurori ca sa poata fi banuita de obiectivitate ! Va aparati intre voi !
    • +3 (5 voturi)    
      La salariile si pensiile lor speciale (Marţi, 7 aprilie 2015, 17:54)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui dorin

      crezi ca judecatorilor, inclusiv din CSM, le pasa de prostii de genul MCV si Schengen?
  • +10 (12 voturi)    
    banii mei (Marţi, 7 aprilie 2015, 15:12)

    Dedalus [utilizator]

    "In legatura cu mesajul postat de Elena Udrea pe Facebook".

    Cred totusi ca Inspectia Judiciara are alte atributii decat sa "combata" ce spune cineva pe Facebook.

    Justitia este platita din impozitele mele.

    E platita sa faca dreptate, nu sa intre in dezabateri pe Facebook.

    Tot respectful, dar cetatenii va platesc pentru
    altceva....
    • +2 (2 voturi)    
      csm (Marţi, 7 aprilie 2015, 20:55)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      si habar nu aveti cat platesc romanii ptr aceasta institutie si membrii sai!
      salarii de magistrati+spor de detasare+salariu ptr functie(de ex.un director cu atributiuni in achizitii publice primeste salariu de magistrat+spor de detasare+salariul aferent functiei publice de director)+pensie barosana.
      adaugati la toate acestea chiria imensa platita ptr sediul in care functioneaza,premii ptr ziua magistratului,+plata ptr participarea la elaborarea subiectelor ptr examenul de admitere in csm,activitate desfasurata in timpul programului de lucru.adaugati la acestea si diurna de deplasare,alta decat indemnizatia de detasare.
  • -4 (8 voturi)    
    Pentru Tara (Marţi, 7 aprilie 2015, 15:40)

    vertical1 [anonim]

    Domnul Basescu ar fi bine sa se abtina ,sau sa aiba reactii mai demne de un fost presedinte.Mai ales ca pe tema Udrea (fie ca ne place sau nu ), este subiectiv.
    Sincer sa fiu am fost un sustinator al sau in temele pentru interesul tarii in care s-a implicat cu succes , pentru Romania.Dar Romania nu trebuie sa stea in mainile unei persoane sau alta (care pot fi acuzate oricand ,de ce tot felul de infractiuni ) ci in institutii puternice care isi fac treba indiferent de cine greseste.
    Si trebuie sa recunoastem si la capitolul acesta si PSD -ul este cam in gaura.
    Domnul Basescu pe langa meritele incontestabile ale mandatului sau a avut si deraieri ,atenuate in perioada cat a fost presedinte.Acum ar trebui sa fie mai obiectiv .Mai ales ca treaba cu catusele si televizorul ,este o propaganda in interesul Romaniei.
    Cine a gresit sa plateasca.Si daca nu le convine arestul, unor demnitari , sa faca bine si sa nu mai comita fapte care sa-i duca acolo.
    Cine va fi pentru tara si interesele ei sa fie protejat in conditiile legii iar cine este pentru buzunarul si interesele proprii , sper sa dispara din politica Romaneasca ,indiferent de nume.
  • -3 (5 voturi)    
    Calmo paciento calmo! (Marţi, 7 aprilie 2015, 15:57)

    Nea Mărin [anonim]

    Dati-i un rudotel lui Băse, ca vine tare din urma si-i ia locul de mascarici national lui Vadim; si atunci sa vezi scandal.
  • +8 (10 voturi)    
    Idiotule! (Marţi, 7 aprilie 2015, 16:16)

    ticbis [utilizator]

    Traian Basescu nu mai detine nicio calitate oficiala in statul roman! Este un pensionar si poate sa-si spuna parerea cum vrea muschii lui, la fel ca mine si ca oricare alt cetatean obisnuit din tara asta si care are acest drept democratic garantat de Uniununea Europeana!

    Eu, spre exemplu, pot declara ca Ion Iliescu este un criminal cu mainile manjite de sangele a 2000 de cetateni romani morti la "revolutie" si la mineriade!

    Solicit Inspectiei Judiciare sa ia act de aceasta declaratie si sa sesizeze CSM-ul, apoi sa-mi ia boii de la bicicleta!

    Romania este asa cum este pentru ca personaje de toata jena ca acest judecator conduc destinele acestei tari!
    Unde esti tu, Tepes Doamne...
  • +6 (8 voturi)    
    Suspendare (Marţi, 7 aprilie 2015, 16:17)

    Stefan85 [utilizator]

    Eu zic sa il suspende cat mai repede pentru aceste afirmatii! Evident din calitatea de pensionar ca presedinte nu mai este :)
  • +2 (4 voturi)    
    Update (Marţi, 7 aprilie 2015, 17:01)

    Andradda [utilizator]

    CSM reactioneaza cu indignare la ceea ce scrie puscariasa Udrea si pensionarul Basescu..
    Dar de ce n-a reactionat CSM niciodata la sutele de comentarii facute de Bombo si de Varan , aflati in detentie?
    CSM a ajuns un ra-hat in ploaia lui Johannis secondat de Ponta. Sau invers?
    Irelevant.
  • +1 (3 voturi)    
    CUI I-E FRICA DE BASESCU? (Marţi, 7 aprilie 2015, 18:06)

    Ion al Glanetasului [anonim]

    Pentru cine a vrut sa inteleaga, Basescu n-a spus decat ca trebuie analizate masurile radicale ale procurorilor, cele mai controversate fiind arestarile preventive si scurgerea de informatii din dosare spre mass-media. Iar judecatorii sa fie cei care cantaresc masurile grave ce pot atinge demnitatea omului. Judectorii adevarati nu procurori imbracati in roba de judecator. Restul au fost vorbe, vorbe, vorbe... ca la noi. PROBLEMA GRAVA CU VOI, JUSTITIA ESTE CA VRETI PUTERI DISCRETIONARE. Chiar numai poate avea nimeni o parere despre voi ca o dati pe atacul la justitie? V-ar conveni sa revenim la "obsedantul deceniu"?
  • -1 (3 voturi)    
    Marinarul... (Marţi, 7 aprilie 2015, 18:55)

    Fanfan la tulipe [utilizator]

    ...expirat nu trebuie bagat in seama mai mult decat trebuie...deja si-a torpilat viitorul...daca nu-l baga nimeni in seama se va asterne praful peste el...Singura sansa a lui basescu sa fie bagat in seama sunt aceste declaratii iresponsabile...Asadar, solutia este ignorarea totala, de catre institutiile judiciare si presa...
  • 0 (0 voturi)    
    Domnul Basescu ... (Miercuri, 8 aprilie 2015, 8:59)

    Diletant [utilizator]

    ... isi apara mandatul si a si spus ca va face asta, prin metodele pe care le are la dispozitie. Mandatul lui a fost unul bun, benefic Romaniei, iar puterile actuale, inca de la instaurare, se straduiesc sa-l demoleze.
    Printre altele, domnul Basescu a reusit si sa scoata din amorteala o buna parte a populatiei, sa ridice probleme, sa faca oamenii sa gandeasca cu propriul lor cap, sa nu mai ia de bune chiar toate deciziile care se iau pe acolo "pe sus".
    Adevarul este, probabil, ca nu prea au cu ce sa-l infunde si fac multa valva pe probleme marunte si irelevante, menite sa deturneze opinia publica care, s-a vazut, poate avea un cuvant de spus. ... Se tem ca opinia publica nu va mai putea fi manipulata (si bine ar fi) asa cum a fost la precedentele alegeri prezidentiale.
  • 0 (0 voturi)    
    Cat despre doamna Udrea ... (Miercuri, 8 aprilie 2015, 9:19)

    Diletant [utilizator]

    ... da, cred ca Basescu o admira, dar nu pentru ceea ce sugereaza mintile perverse ci pentu curaj, putere de munca si loialitate, lucruri destul de rare in ziua de azi.
    Eu nu stiu daca ea a furat sau nu si cred ca nici Basescu nu stie prea multe, dar se simte dator s-o apere intr-un fel sau altul, pentru ca loialitatea de care a dat dovada este motivul pentru care se "bucura astazi de acest regim preferential". Vor sa-i zdrobeasca caracterul, s-o faca sa spuna ceva despre Basescu, ..., orice, numai de rau sa fie.
    Daca a facut rele, sa fie dovedit si sa plateasca, dar masura sa fie aceeasi pentru toti si sa fie corecta.
    Unii se intreaba, pe aici, de ce se teme regimul actual de Basescu. Eu cred ca din pricina fapului ca este un om onest (chiar si in greselile pa care le-a facut) si poate deveni (sau ramane) un lider de opinie. Pe doamna Udrea vor doar s-o foloseasca. Nu cred ca le pasa prea mult, de fapt, de geanta aia celebra. ... Sa vedem!
    • 0 (0 voturi)    
      chiar credeti asta?! (Miercuri, 8 aprilie 2015, 10:56)

      lili [anonim] i-a raspuns lui Diletant

      Basescu este un om "onest"?!
      Aveti sigur proprietatea termenilor in limba romana ?!
      ONEST = cinstit, de treaba, corect, care se conformeaza corectitudinii morale!
      "Morala" la T Basescu?!
      ORICE, poti zice despre T Basescu dar NU poti zice ca este onest!
      Vezi DEX.
      • 0 (0 voturi)    
        Da! (Miercuri, 8 aprilie 2015, 19:52)

        Diletant [utilizator] i-a raspuns lui lili

        N-am citit tot DEX-ul dar la cuvantul "onest" am ajuns.
        Cele scrise mai sus sunt o opinie personala si as adauga si cuvantul "sufletist".


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri