Fostul presedinte Traian Basescu a postat pe pagina sa de Facebook o inregistrare realizata la Cotroceni in data de 9 septembrie 2009 in care are o discutie aprinsa cu procurorul general al Romaniei de la acea vreme, Laura Codruta Kovesi, la ora actuala procuror sef al DNA, cu privire la situatia dosarelor Mineriadelor si Revolutiei.

Traian Basescu, septembrie 2009Foto: Captura Facebook

Postarea lui Basescu vine la cateva zile dupa cea in care fostul presedinte ataca Parchetul General, invocand actiuni politice indreptate impotriva sa si afirmand ca ii pare rau pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite in perioada 1996-2010 si suporta astfel consecintele acestor actiuni politice. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspectia Judiciara in cazul afirmatiilor fostului presedinte Traian Basescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana.

Post by Traian Băsescu.

Segmentul video postat de fostul presedinte incepe cu o inregistrare din 2005 in care fostul presedinte Ion Iliescu afirma intr-un interviu pentru TVR 1 ca revolutionarii "s-au impuscat intre ei". Secventa este urmata de o scena desfasurata la Cotroceni in 2009 in care Traian Basescu ii cere procurorului general de la acea vreme, Laura Codruta Kovesi, sa ii dea "o speranta" ca dosarele vor fi solutionate.

Kovesi ii raspunde sefului statului de la acea vreme ca nu poate promite solutie si ca nici nu poate sa indrepte "ce timp de 18 ani nu s-a facut" adaugand ca va exista o solutie cat de repede se poate.

Basescu ii raspunde, vizibil iritat: "Nu ma confundati cu un ziarist caruia ii faceti o declaratie! Vorbiti cu seful statului, care va spune asa: au murit 1.600 de oameni la Revolutie, iar voi inchideti dosarul (...) Au murit oameni la mineriada din 13-15. Ce vreti sa-mi spuneti, ca va impun o solutie? Va impune realitatea sa spuneti daca s-au impuscat singuri oamenii aia (facand trimitere la afirmatia lui Ion Iliescu - n.red.) sau au fost impuscati".