CNADNR va trebui sa plateasca despagubiri in valoare de 8,6 milioane de euro catre constructorul italian Impresa Pizzarotti pentru costurile suplimentare generate de tergiversarea lucrarilor la autostrada A3 Bucuresti - Ploiesti, tronsonul din Capitala si pana la Moara Vlasiei, a decis joi Tribunalul Bucuresti. Decizia nu este definitiva. Proiectul inceput in 2007, nefinalizat inca si cu contractul reziliat, a dus la un proces intre autoritati si constructor, in care italienii au cerut despagubiri de 88 milioane de euro pentru costuri suplimentare generate de schimbarea proiectului si tergiversarea lucrarilor.

Dupa opt ani de contract, ciotul de 6,5 km de autostrada care intra in Bucuresti tot nu e gataFoto: Agerpres

"Admite in parte cererea de chemare in judecata precizata. Obliga parata la plata sumelor de 20.872.947,45 lei reprezentand despagubiri urmare a predarii cu intarziere a amplasamentului, 17.037.363,13 lei fara tva indexate cu indicele de inflatie la data platii efective reprezentand contravaloare lucrari executate in baza ordinelor de modificare, Cazuri de compensare/exonerare pe parcursul derularii contractului nr 93/11990/18.06.2007, precum si la plata dobanzii legale aferente de la data pronuntarii hotararii pana la data achitarii efective a debitului principal. Respinge celelalte cereri ca neintemeiate. Obliga parata la plata sumei de 77.464 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu expert catre reclamanta. Cu drept la apel in termen de 15 zile de la comunicare", se arata in decizia de joi a tribunalului Bucuresti.

Sentinta vine in procesul intentat de constructorul italian Impresa Pizzarotti Companiei de Autostrazi, in urma problemelor contractuale din jurul celei mai controversate bucati de autostrada din Romania: "ciotul" din A3 care intra in Bucuresti.

Pe scurt, in 2007, prin firma Impresa Pizzarotti, a fost demarata constructia primilor 19 km din autostrada A3 Bucuresti - Ploiesti, din Capitala si pana la Moara Vlasiei. Opt ani mai tarziu nu doar ca proiectul nu inca e finalizat, dar lucrarile sunt practic suspendate, contractul pentru primii 3 km a fost reziliat, iar constructorul a trimis in judecata statul roman si a cerut 88 de milioane de euro despagubiri si costuri suplimentare.

Toate acestea la un contract care valora initial 117 milioane de euro, dar a fost modificat de mai multe ori, iar valoarea a fost majorata prin acte aditionale cu peste 30%.

In plus, desi contractul a fost reziliat in luna februarie, lucrarile inca nu au fost relicitate desi suntem in luna mai.

HotNews.ro a scris pe larg despre acest subiect si a analizat in detaliu de ce povestea "ciotului" din autostrada A3 care intra in Bucuresti poate fi considerata cea mai controversata dintre afecerile rutiere:

Povestea celei mai controversate bucati de autostrada din Romania: Cum s-a ajuns ca lucrarile la "ciotul" din autostrada A3 care intra in Bucuresti sa fie blocate si neterminate la doi ani si jumatate de la deschiderea circulatiei