In ultimii ani vocea utilizatorilor forumurilor de infrastructura s-a facut din ce in ce mai auzita, iar forumistii - asa cum au ajuns ei sa fie cunoscuti in presa - nu doar ca au monitorizat si au pus presiune pe autoritatile de la Transporturi, ci au si cules si raspandit informatii, poze si video-uri cu si despre proiectele din tara. Acum, forumistii pasionati de infrastructura au infiintat prima asociatie de profil din Romania: "Asociatia Pro Infrastructura". Potrivit membrilor sai, Asociatia va continua sa urmareasca aceleasi scopuri: mediatizarea si monitorizarea dezvoltarii de infrastructura din Romania, avand acum totusi o forma de organizare juridica oficiala.

Asociatia Pro InfrastructuraFoto: Asociatia Pro Infrastructura

Spre deosebire de asociatiile de transportatori sau de constructori, asociatia lansata acum de catre forumisti poate fi considerata prima forma de societate civila din domeniul infrastructurii pentru ca nu reprezinta doar interesele unui singur tip de public si doar a unei categorii profesionale.

Demersul forumistilor vine dupa ce in ultimii ani vocea lor a fost mereu un factor de presiune pentru autoritati, dar si o sursa de informatii pentru presa si publicul larg. Prin noua asociatie, vocea forumistilor capata acum un plus de legitimitate si un contur concret pentru spatiul public.

"Formata exclusiv din membri ai forumului peundemerg.ro, Asociatia Pro Infrastructura este o organizatie non-guvernamentala, independenta si apolitica, ce isi propune sa monitorizeze proiectele de infrastructura, sa mediatizeze si sa promoveze dezvoltarea unei infrastructuri moderne in tara noastra", se arata in comunicatul de lansare al API.

"Asociatia Pro Infrastructura isi propune sa reprezinte activ interesele societatii civile in relatia cu autoritatile, pentru ca dezvoltarea infrastructurii Romaniei sa se faca intr-un mod echitabil, durabil si sustenabil, in conformitate cu legislatia si regulamentele in vigoare la nivel national si european", potrivit descrierii din comunciatul oficial.

Unul din cele mai mediatizate demersuri ale forumistilor: filmarile din avion ale santierelor de autostrazi. 35 de filmari in trei ani

Asociatia Pro Infrastructura a luat fiinta in jurul forumului de specialitate peundemerg.ro care a adunat peste 1.100 de membri din tara si strainatate, cetateni activi care se informeaza zilnic, dezbat si actioneaza pentru promovarea infrastructurii din tara noastra. In cei aproape cinci ani de existenta ai forumului, utilizatorii au publicat peste 71.000 de mesaje, zeci de mii de fotografii de pe santierele deschise in tara, precum si sute de videoclipuri.

In ultimii ani, membrii comunitatii au facut zeci de solicitari de informatii si interpelari catre CNADNR, CFR, Ministerul Transporturilor si autoritatile din domeniu, pentru ca opinia publica sa fie informata corect cu privire la proiectele de infrastructura din Romania. De asemenea, comunitatea a adus o contributie importanta la dezbaterea privind Master Planul de Transport al Romaniei, reusind sa readuca autostrada Sibiu-Pitesti pe primul loc in lista de prioritati, subliniaza API in comunicatul oficial de lansare.

Potrivit Asocitiaiei Pro Infrastructura, "comunitatea pasionatilor de infrastructura s-a facut remarcata publicului larg si prin realizarea filmarilor din avion ale santierelor de autostrada care au fost intens mediatizate. Filmarile au fost platite cu banii stransi din donatiile membrilor forumului. Initiativa a pornit dupa ce autoritatile au decis sa intrerupa filmarile facute din bani publici prin care erau monitorizate santierele de autostrazi si care aratau stadiul lucrarilor efectuate. Primele filmari au fost realizate in 2012, iar de atunci forumistii au efectuat 7 campanii de strangere de fonduri si nu mai putin de 35 de zboruri pentru filmarea santierelor de autostrada deschise in tara".