Contractul de peste 700 de milioane de lei pentru construirea celor 64 de km din autostrada A3 de la Bors la Suplacu de Barcau incheiat cu asocierea Corsan-Corviam este la un pas de reziliere, constructorul cerand oficial acest lucru Companiei de Drumuri (CNAIR, fosta CNADNR). Directorul CNAIR, Catalin Homor, a declarat pentru HotNews.ro ca cel mai probabil contractul va fi reziliat si avansul deja acordat cosntructorului va fi recuperat in baza unei scrisori de garantie bancara. "Acest contract cu asocierea Corsan-Corviam a fost unul cu probleme de la inceput. Nu s-au mobilizat, nu au lucrat", a spus Homor.

Tronsonul Bors - Suplacu de Barcau (tronsonul Bechtel)Foto: Hotnews

"Au fost probleme legate de capacitatea constructorului de a se mobiliza. Ca o consecinta a avansului foarte mic, spre zero, am decis sa aplicam in urma cu doua saptamani o penalizare contractuala de 75 de milioane de lei. E din ce in ce mai evident ca nu are capacitatea sa duca la bun sfarsit contractul", a declarat pentru HotNews.ro, Catalin Homor.

"Am primit la Companie [n.r. CNAIR] intentia de reziliere din partea constructorului. E din ce in ce mai certa rezilierea", a mai spus Homor.

In ceea ce priveste avansul acordat de stat pentru demararea constructiei, in urma contractului semnat cu Corsan-Corviam in mai 2015, Homor spune ca acesta va fi recuperat.

"Orice avans se acorda in baza unei scrisori de garantie bancara. Daca respectivul nu foloseste avansul pentru proiect sau nu-l justifica pana la finalul anului noi ne putem recupera banii la orice moment de la respectiva banca", a declarat Homor.

"Vom relicita tronsonul pana la finalul anului. Se suprapune fericit calendarul, ca in perioada de iarna cand nu se poate lucra, sa facem procedura de achizitie publica. Speramc a ana in mai sa avem un nou constructor pe acest lot", a mai declarat directorul Companieid e Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Tronsonul A3 Suplacu de Barcau - Bors a fost contractat in mai 2015 catre asocierea Asocierea Corsan - Corviam Construccion - SA & SC Consinit SRL & SC Road Consulting & Design Solution SRL & SC Via Design SRL pentru circa 701 milioane de lei (fara TVA).

In septembrie, Ministerul Transporturilor anunta ca este gata sa rezilieze contractul din cauza ca asocierea Corsan-Croviam nu s-a mobilizat deloc pe santier si lansa un ultimatum pentru jumatatea lunii. In cele din urma, contractul nu a fost reziliat pentru ca asocierea Corsan-Corviam a mobilizat utilaje si muncitori pe santier, insa lucrarile nu au avansat mai deloc.