Amplasamentul pentru constructia Variantei Ocolitoare Satu Mare a fost predat antreprenorului (Asocierea Itinera SpA-Collini Lavori SpA - Via Design SRL), care are la dispozitie cinci luni pentru elaborarea proiectului tehnic si 18 luni pentru finalizarea obiectivului, informeaza Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, potrivit Agerpres.

Cu o lungime de 19,540 km, Varianta Ocolitoare va fi construita in sud - vestul municipiului Satu Mare, intre DN 19A (km 41+900) si DN19 (km 135+960). La intersectiile cu DN 19A si DN 19 vor fi construite sensuri giratorii, intersectia cu strada Parc Industrial va fi de tip T, iar pentru intersectiile cu DJ 194, DN 19, DN 19A si DJ194 sunt prevazute noduri rutiere si bretele rutiere de acces spre si dinspre Varianta de Ocolire Satu Mare.

Drumul va avea 4 benzi pe sens, pe o lungime de aproximativ 14 km, 10 pasaje si 2 parcari de scurta durata.

Constructia Variantei Ocolitoare Satu Mare va costa circa 304,791 milioane lei fara TVA si va beneficia de finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.