"Nu sunt prizonierul nici unei prejudecati, imi doresc ca metroul sa se aseze acolo unde poate performa mai bine", a declarat intr-un interviu la RFI noul ministru al Transporturilor, Lucian Sova, razpunzand la intrebarea daca Metrorex ar putea fi transferat la Primaria Capitalei. Sova spune ca va analiza situatia Metrorexului inainte de a lua o decizie. "Nu am nici o idee preconceputa, imi doresc ca metroul sa functioneze sub autoritatea cea mai eficienta cu putinta", a spus Sova.

Metroul din BucurestiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
  • Participa mai jos la sondajul HotNews.ro: Credeti ca trecerea metroului de la minister la primarie va rezolva problemele?

"Eu am avut o discutie cu cei de la Metrorex si le-am pus o intrebare clara, de natura sa ma lamureasca si pe mine: in alte metropole cum functioneaza metroul? Si raspunsul lor a fost ca in cele mai multe este la municipalitate", a declarat intr-un interviu la RFI noul ministru al Transporturilor, Lucian Sova, razpunzand la intrebarea daca Metrorex ar putea fi transferat la Primaria Capitalei.

"Am impresia ca exista un grad de imobilism la nivelul responsabililor de la metrou si al responsabililor din minister, predecesorii mei, fiind prizonierii ideii ca doar ei pot face. Nu sunt prizonierul nici unei prejudecati, imi doresc ca metroul sa se aseze acolo unde poate performa mai bine. Sigur ca regulile pe care le vedem ca sunt de buna practica in alte state civilizate trebuie sa constituie si pentru noi un bun exemplu", a spus Sova.

Noul ministru a precizat ca nu exclude posibilitatea transferarii Metrorex catre Primaria Capitalei, insa exista o serie de conditionalitati care ar putea pune probleme.

"(...) specialistii de la metrou mi-au vorbit si de o serie de chestiuni care tin de ordin tehnic si de niste chestiuni care tin de modul in care vor functiona finantarile pe care metroul le-a contractat deja si inca ceva mai mult se vorbeste in general despre transferarea metroului la municipalitate, insa nu m-am lamurit clar daca asta ar insemna si componenta de exploatare si componenta de intretinere si dezvoltare a infrastructurii, pentru ca si acesta este un aspect", a declarat noul ministru.

"A transfera compania cu totul este una, a transfera doar componenta de exploatare a ramelor de metrou si componenta comerciala este altceva. Trebuie sa definesc si sa am discutie cu doamna Firea pe acest subiect, insa declar ca nu exclud nici una din posibilitati, nu am nici o idee preconceputa, imi doresc ca metroul sa functioneze sub autoritatea cea mai eficienta cu putinta. Asa cum functioneaza astazi stim. Imi doresc doar sa nu cumva sa comit o greseala", a spus Sova.

Cat priveste actuala Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Eroilor 2, aflata in constructie in Capitala, noul ministru al Transporturilor promite ca intarzierile nu vor mai dura mult...

"Exista o problema legata de achizitionarea sistemului de siguranta. Inca inainte de a fi ministru, cei cu care am vorbit de la companie mi-au prezentat lucrurile de o anumita maniera. Nu pot sa spun ca m-au convins 100%. Trebuie sa evaluez si deocamdata bucurestenilor le spun ca ii rog ca cel putin inca doua luni de zile sa aiba incredere in capacitatea mea de a evalua si de a organiza", a raspuns Sova la interviul RFI.