Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Emma Lambda Limited, Cipru, parte a grupului ceh Emma, preia Stratum Energy România LLC, SUA, cu sucursalele și subsidiarele acesteia. Astfel, grupul Emma, care deține mare parte din furnizarea de gaze și electricitate din România, își extinde afacerile și în zona producției de gaze.

Sondă petrolierăFoto: Ciolca | Dreamstime.com

Cum crește grupul Emma în România

Emma Lambda este parte a Grupului Emma, activ în sectorul energetic, sectorul jocurilor de noroc, sectorul serviciilor medicale, sectorul farmaceutic, servicii comerciale digitale etc, în state precum Cipru, Republica Cehă, Republica Moldova, Serbia sau Ungaria.

În România, Grupul Emma, controlează o serie de companii ce desfășoară activități de furnizare și distribuție de gaze naturale, producție, furnizare și distribuție de energie electrică și producție de energie de surse regenerabile (eolian și solar).

Prin Emma Capital, grupul Emma deține Premier Energy, care a crescut pe piața energetică românească prin preluarea mai multor furnizori și distribuitori. Astfel, prin mai multe achiziții și fuziuni, fondul de investiţii Emma Capital al cehului Jiri Smejc a ajuns un actor foarte important pe piața gazelor din România și Republica Moldova, fiind, în prezent, unul dintre cei mai mari furnizori. De altfel, în Republica Moldova a ajuns să fie cel mai mare furnizor de energie.

Premier Energy tocmai a finalizat preluarea CEZ Vânzare și a anunțat listarea la Bursa de Valori București.

Stratum Energy, un mic producător de gaze

Stratum Energy România LLC este un producător de gaze naturale ce operează perimetrul de gaze și țiței din Poduri, delimitat de concesiunea Moinești EV-1, în județul Bacău.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.