O tara care pierde investitii straine din cauza lipsei autostrazilor, iar un ciot de autostrada se surpa la cateva luni dupa inaugurare. Asa arata Romania dupa 3 ani si jumatate de franare masiva a oricarei investitii in domeniu. Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, e in fata unui moment decisiv: trecerea la noul buget al UE. La pachet cu nevoia de adoptare a MasterPlanului si demararea rapida a primelor proiecte, noua conducere de la Transporturi mosteneste o situatie problematica la autostrazi si cai ferate, cu proiecte blocate sau intarziate si cu nevoia stringenta a unei schimbari la nivelul conducerii companiilor din subordine. Deciziile pe care noul ministru le va lua in perioada urmatoare vor cantari enorm pentru urmatorii ani in infrastructura nationala.

Ce va face ministrul Costescu la TrasporturiFoto: Colaj foto
  • HotNews.ro a realizat o lista cu prioritatile absolute cu care se va confrunta noul ministru de la Transporturi.

INFORMATIA PE SCURT:

  • Urmeaza un an cheie pentru infrastructura, marcat de trecerea de la un ciclu financiar european la altul si demararea noilor proiecte pentru urmatorii cinci ani.
  • O schimbare la conducerea Compania de Autostrazi si reorganizarea sa ar trebui sa fie in fruntea listei de prioritati pentru noul ministru
  • Autostrada Pitesti - Sibiu, prioritate maxima in randul noilor proiecte
  • MasterPlanul de Transport trebuie adoptat printr-un act normativ si trebuiesc grabite anumite proceduri pentru a nu se decala programarea dinainte ca aceasta sa fie aprobata
  • Autostrada Sibiu - Orastie Lot 3, tunelurile de ursi de pe Lugoj - Deva, podul peste Somes pe autostrada Transilvania langa Cluj-Napoca - cateva din proiecte rutiere ce necesita maxima implicare
  • Rezolvarea problemelor la CFR care tin in loc licitatii de miliarde de euro sau au dus la intarzieri substantiale pe proiectele in curs
  • Continuarea demersurilor de modificare a legislatiei actuale de avizare prin care marile proiecte de infrastructura sunt mai mult incurcae si intarziate
  • Demararea proiectului care sa lege actuala linie CFR dinspre Gara de Nord cu o noua gara construita sub Aeroportul Otopeni

---

An de cotitura pentru Transporturi. Va lua noul ministru deciziile care trebuie?

Ministerul Transporturilor are de cateva zile un nou ministru. Dan Marian Costescu, fost sef la CFR, a fost numit ministrul Transporturilor in Guvernul tehnocrat condus de Dacian Ciolos, un guvern ce isi propune un mandat de un an, pana la alegerile parlamentare din 2016.

Cu toate acestea, perioada imediat urmatoare se anunta a fi una cruciala pentru soarta Infrastructurii in Romania, fiind momentul de schimb intre vechiul exercitiu financiar european 2007-2013 ce se incheie in luna decembrie si noul exercitiu financiar 2014 - 2020.

Pentru a nu repeta vechile greseli care acum au dus la pierderea a aproape 1 miliard de euro doar pe rutier din cauza ca nu am putut termina la timp proiectele, hotararile si masurile pe care noua conducere de la Transporturi le va lua (sau nu) in perioada urmatoare vor decide, in buna masura, soarta intregii perioade de programare.

O noua conducere pentru CNADNR si reorganizarea companiei

Cat de multa vina poarta direct seful CNADNR Narcis Neaga pentru situatia actuala din domeniul autostrazilor e greu de spus. Poate raportul Corpului de Control ce se afla acum si in posesia noului Ministru Costescu sa ii arate mai exact, avand in vedere ca fostul ministru Matache il mustruluia pe Neaga si ii recomanda sa-si reevalueaze activitatea.

Narcis Neaga, seful de la Compania de Autostrazi

Narcis Neaga, seful de la Compania de Autostrazi

Foto: Hotnews

In orice caz, realitatea arata ca in prezent nu exista proiect de autostrada, fie ca vorbim de unul in executie, fie in licitare, care sa nu aiba probleme sau intarzieri. De aproape trei ani CNADNR are aceeasi conducere, iar situatia nu arata roz. O schimbare in conducerea companiei, si nu doar la nivelul directorului general, ar putea ajuta ca lucrurile sa se miste in directia buna.

"Rezultatele actualei conduceri CNADNR sunt dezastruoase", considera Catalin Drula, vicepresedintele Asociatiei Pro Infrastructra (API), una din organizatiile societatii civile ce s-a format in jurul comunitatii forumului peundemerg.ro.

"Mai putini kilometri de autostrada in operare decit la inceputul anului, proiecte sistate, blocate, reziliate, prost pregatite, licitatii intarziate, intretinere deficitara a retelei existente... Este greu de crezut ca am ajuns in aceasta situatie cu miliarde de euro la dispozitie care se vor intoarce la Comisia Europeana pentru ca nu au putut fi investiti. Situatia este atat de grava incat masura schimbarii actualei conduceri este una care trebuie luata de urgenta, ca prim pas pentru iesirea din criza, urmata de o reforma profunda a sistemului", a declarat Drula pentru HotNews.ro

In plus, pe langa schimbarea conducerii companiei, noul ministru ar putea lua in calcul si reorganizarea acesteia din temelii. De altfel, MasterPlanul de Transport propune scindarea companiei in doua entitati separate, specializate: una pe realizarea proiectelor efectiv, iar alta pe administrarea si intretinerea celor finalizate. Sugestia fusese deja asimilata de catre fostii oficiali din minister, insa a lipsit si actiunea ca aceasta masura sa prinda forma.

Pe aceeasi idee, Asociatia Pro Infrastructura (API) sugera, intr-o scrisoare deschisa adresata ministrului Costescu, "infiintarea unei noi companii nationale, Compania Nationala de Investitii in Infrastructura (CNII), ce va prelua proiectele de investitii in derulare la CNADNR si CFR si va lansa noile proiecte. CNII va fi un model de bune practici in ce priveste politica de personal, criteriile fundamentale de selectie fiind competenta si integritatea (zero toleranta pentru nepotism si politizare)".

Demararea in 2016 a licitatiei pentru capetele autostrazii Pitesti - Sibiu

In luna decembrie ar trebui sa fie gata prima parte din Studiul de Fezabilitate care tine de ce le doua capate, Pitesti - Curtea de Arges si Boita - Sibiu.

Ministerul Transporturilor a facut un pas URIAS pentru transparentizarea proiectului si a pus pe site si pe un forum dedicat rapoartele din SF si variantele de traseu luate in calcul, invitand cei interesati sa isi expuna opiniile.

Sibiu - Pitesti este fara doar si poate cel mai important proiect de autostrada pentru Romania in anii urmatori, iar noul ministru Costescu trebuie sa puna presiune pe CNADNR sa nu zaboveasca si sa lanseze cat mai rapid licitatia pentru ca lucrarile sa poata debuta inca din 2016.

Autostrada demolata - Fazarea proiectului si rezolvarea serioasa a problemelor pe Sibiu - Orastie Lot 3

O portiune din autostrada Sibiu - Orastie Lot 3 a fost deramata

O portiune din autostrada Sibiu - Orastie Lot 3 a fost deramata

Foto: Turnul Sfatului

A1 Sibiu - Orastie Lot 3, autostrada inchisa la mai putin un an de la deschiderea traficului si demolata partial din cauza fisurilor si alunecarilor aparute, reprezinta probabil cea mai neagra pata din istoria infrastructurii romanesti. Un proiect pagubos, executat gresit de catre constructor si administrat prost de catre autoritatile de la Drumuri.

Noul ministru trebuie sa se implice personal si urgent in rezolvarea problemelor cu acest tronson, avand in evdere ca in acest moment totul e inghetat pe santier, iar lucrarile nu au nici o sansa sa fie terminate anul acesta. Fazarea proiectului si gasirea unei solutii in care tronsonul demolat sa fie reconstruit temeinic trebuie sa fie in topul prioritatilor.

Licitarea de urgenta a tunelurilor pentru ursi de pe autostrada A1 Lugoj - Deva

De modificarile necesare la proiectul autostrazii si introducerea tunelurilor pentru ursi se stie inca din 2013, insa nici pana in ziua de azi CNADNR nu a lansat licitatiile pentru acest proiect. Restul autostrazii este in constructie si, cu toate intarzierile acumulate, va fi gata inainte de tunelurile esentiale. Luni la rand autoritatile de la drumuri au promis ca vor relansa licitatie, insa acest lucru nu s-a intamplat nici pana acum.

O licitare rapida a podului peste Somes ce leaga actuala autostrada Transilvania de tronsonul aflat in stadiu avansat de executie Gilau - Nadaselu

Langa Cluj Napoca sunt in executie circa 8,7 km din A3, intre Gilau si Nadaselu. Lucrarile se desfasoara in ritm alert si sunt toate sansele ca tronsonul sa fie gata in termen (2016). Cu toate acestea, exista un mare risc ca acesta sa nu poata fi legat de restul autostrazii Gilau - Campia Turzii pentru ca un element cheie nu va fi gata: podul de autostrada peste Somes.

Din diverse motive si tergiversari, realizarea acestuia nu a fost contractata insa, asa ca grabirea proecesului ar trebui sa fie si in vederea noului ministru. Altfel, vom fi din nou in situatia ca o bucata finalizata de autostrada sa zaca nefolosita, aidoma celor 10 km de autostrada finalizati langa Lugoj inca din 2013, dar ramasi nefolositi in continuare pentru ca se opresc brusc in camp.

Aprobarea MasterPlanului si demararea de urgenta a proiectelor care sunt deja in intarziere la implementare

Master Planul de Transport a fost agreat intr-o forma finala cu Comisia Europeana inca din vara, dar aprobarea sa printr-un act normativ in Romania inca nu s-a realizat. Aprobarea sa in Guvern ar trebui sa fie una din prioritati, la pachet cu demararea de urgenta a proiectelor ce sunt incluse in MasterPlan dar care sunt deja in intarziere fata de planificarea din document.

Mai exact, unul din proiectele prioritare ce se afla in intarziere este Studiul de Fezabilitate a drumului expres spre Moldova, de la Ploiesti la Roman, revizuire planificata in MasterPlan in anii 2015-206. Cu toate ca suntem deja pe final de 2015, Compania de Autostrazi nici macar nu a scos la licitatie acest proiect. Astfel, sansele ca planificarea din MasterPlan sa fie respectata sunt nule.

In schimb, in ultimul an si jumatate CNADNR a tot scos la licitatie (si apoi anulat) alte cateva zeci de studii de fezabilitate, unele ce tin de proiecte care nici macar nu se regasesc in MasterPlan sau sunt programate abia dupa 2022!

Demersuri pentru activarea Clauzei de reforma Structurala si implementarea MasterPlanului in scenariul optimist

Scenariul pesimist din MPGT pana in 2020

Scenariul pesimist din MPGT pana in 2020

Foto: Hotnews

Si pentru ca tot discutam de MasterPlan, noul ministru Costescu, impreuna cu cel al Finantelor si, de ce nu, si premierul Dacian Ciolos ar trebui sa gaseasca o solutie la o problema esentiala: Pe ce scenariu mergem cu Master Planul?

Cel pesimist, in care practic ne vom baza doar pe banii europeni si contributia nationala, adica pe rutier doar autostrazile deja incepute, autostrada Pitesti - Sibiu si drumul expres spre Moldova? Sau vom demarara procedurile pentru activarea Clauzei de Reforma Structurala si obtinerea ajustorului de deficit bugetar de 0,5%PIB/an pe 4 ani care sa permita contractarea imprumuturilor BERD/BEI prevazute in varianta optimista a Master Planului, varianta in care pana in 2020 s-ar putea face aproape toate marile autostrazi si drumurile expres din planul strategic?

Rezolvarea problemelor ce tin in loc licitatii CFR de 2 miliarde de euro

In 2014, CFR lansa doua licitatii mamut, de circa 2 miliarde e euro, pentru modernizarea a inca 140 de km din Coridorul IV feroviar, insa totul a mers prost si foarte prost. Caietul de sarcini intocmit defectuos, contestatiile peste contestatii si lentoarea autoritatilor au facut ca nici pana in ziua de azi acele proiecte sa fie atribuite.

Continuarea demersurilor de modificare si armonizare a legislatiei ce incurca si intarzie marile proiecte de infrastructura

Una din initiativele bune ale fostului ministru Iulian Matache a fost initierea discutiilor pentru modificarea legilor ce tin de avizare a proiectelor de infrastructura, procedurile curente ducand la numeroase intarzieri si blocaje birocratice. Intentia era ca Guvernul sa adopte un Memorandum in care sa agreeze modificarea legilor si armonizarea normelor astfel incat rezultatul final sa fie grabirea procesului de realizare a proiectelor de infrastructura.

Continuarea acestei initiative ar trebui sa fie si ea pe agenda prioritatilor noului ministru de la Transporturi.

De altfel, si Asociatia Pro Infrastructura a transmis un mesaj similar, sugerandu-i noului ministru sa constituie un "task force" la nivelul Ministerului care "sa revizuiasca legislatia care pune piedici proiectelor de infrastructura, dar si normativele si standardele care sunt depasite".

Pornirea proiectului de conectare a Aeroportului Otopeni de Capitala

Calea ferata si Aeroportul Otopeni

Calea ferata si Aeroportul Otopeni

Foto: Hotnews

In momentul de fata exista doua planuri pentru a lega Aeroportul International "Henri Coanda" din Otopeni de Bucuresti, ambele ramase doar pe hartie. Primul este Magistrala 6 de metrou, un proiect destul de scump si care, bazandu-ne pe experienta lucrarilor de pe M5 Drumul Taberei, ar putea dura foarte mult in implementare.

Al doilea proiect in discutie este legarea aeroportului prin cale ferata de Gara de Nord din Bucuresti.

In prezent exista o linie de cale ferata care ajunge la circa 800 de metri de terminalul aeroportului, iar proiectul prevede modernizarea acestei linii, extinderea sa pana in Aeroport si realizarea unei gari subterane sub parcarea Aeroportului Otopeni. Avantajele ar fi costul mai scazut si orizontul de timp mult mai apropiat pentru finalizare. Factorul timp este si el unul esential in perspectiva anului 2020, cand Bucurestiul va gazdui o serie de meciuri in cadrul Campionatului European de Fotbal si una din cerintele UEFA are tocmai finalizarea unei astfel de legaturi Aeroport-Bucuresti.

Initierea efectiva a proiectului sta acum in mana noului Ministru de la Transporturi.

Demararea unei reorganizari la TAROM care sa prevada innoirea si uniformizarea flotei

Discutiile privind reinnoirea si uniformizarea flotei Tarom se poarta la nivel teoretic de ani buni, insa actiunile concrete au lipsit constant. Desi nu vorbim de un proces ce ar putea fi terminat intr-un an - cam cat spera Guvernul Ciolos ca va activa - initierea efectiva a discutiilor la nivelul Tarom cu privire la schimbarea flotei invechite de aeronove ar putea fi declansata inca de pe acum de catre noul ministru Costescu.

  • HotNews.ro isi intreaba cititorii: Ce alte proiecte sau situatii ar trebui trecute pe lista prioritatilor noului ministru de la Transporturi?