Un acord cadru cu durata de doi ani a fost semnat pe 22 aprilie de catre Compania de Drumuri si Autostrazi pentru parapete rigide prefabricate din beton ce vor fi montate pe sectoarele de drum cu patru benzi. Contractul in valoare de 52 de milioane de lei a fost semnat cu Asocierea Kamarom prefabricate din Beton SRL - Dunapref SA. Parapetele din beton vor fi folosite pentru separarea sensurilor de circulatie pe sectoarele cu 4 benzi si pentru eliminarea punctelor periculoase de pe reteaua de drumuri nationale.

Parapete de beton separatoare de sensFoto: Hotnews

Valoarea totala a Acordului-cadru este de 51.808.593,45 lei fara TVA, finantarea fiind asigurata de la bugetul de stat si venituri proprii. Acordul-cadru, care va avea la baza contracte subsecvente anuale pentru toate Directiile Regionale de Drumuri si Poduri, a fost atribuit Asocierii KAMAROM PREFABRICATE DIN BETON S.R.L. - DUNAPREF S.A. (reprezentata, in calitate de Lider al Asocierii de KAMAROM PREFABRICATE DIN BETON S.R.L.) in urma unei proceduri de licitatie publica si are o durata totala de 2 ani.

"Obiectul Acordului-cadru se refera la furnizarea, transportul si montarea parapetelor rigide prefabricate din beton utilizate pe sectoarele periculoase de drumuri nationale, din punct de vedere al sigurantei circulatiei, pentru protejarea vehiculelor impotriva intrarilor pe celalalt sens de circulatie, a iesirilor de pe platforma drumului, a amenajarilor de intersectii, inclusiv inlocuirea celor deteriorate.", transmite CNADNR itnr-un comunica remis HotNews.ro

"Parapetele rigid prefabricat din beton se clasifica in elemente curente si elemente de capat. Elementele se vor utiliza pentru separarea sensurilor de circulatie pe sectoarele cu 4 benzi, pentru protejarea participantilor la traficul rutier de a nu parasi platforma drumului, amenajarea intersectiilor etc. De asemenea, parapetul achizitionat va fi utilizat pentru eliminarea punctelor periculoase si cresterea gradului de siguranta rutiera pe reteaua de drumuri nationale", transmite CNADNR.

Citeste si:

De ce nu sunt montate parapete mediane pe drumurile nationale cu doua benzi pe sens