De pe data de 14 martie au început lucrările de construire pentru organizarea de şantier la proiectul "Extinderea staţiei de epurare a apelor uzate şi construcţia incineratorului de nămol" de la Glina, la peste cinci ani de la lansarea licitației, anunță Primăria Capitalei. Întreg proiectul stației de epurare de la Glina are o valoare de circa 1,7 miliarde de lei, iar etapa extinderii și realizarea incineratorului de nămol valorează circa 505 milioane de lei și a fost contractată în 2017 cu asocierea FCC Construccion, Aqualia Intech SA & SC Suez International SAS - lider de asociere FCC Construccion.

Statia de epurare de la GlinaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

„În cadrul acestui contract va fi posibilă realizarea unei staţii de epurare pentru întregul debit de ape uzate colectat în sistemul de canalizare al municipiului Bucureşti, ape uzate provenite atât de pe raza Capitalei, cât şi din alte localităţi învecinate din judeţul Ilfov, precum şi construcţia unui incinerator de nămol”, anunță Primăria Generală, potrivit Agerpres.

"În primul an de mandat am reuşit să deblocăm acest proiect vital pentru Capitală şi să semnăm contractul de lucrări după ce acesta fusese contestat în instanţă patru ani de zile. În acest moment facem paşi concreţi pentru a putea demara efectiv lucrările. Extinderea staţiei de epurare de la Glina este o investiţie unică, realizată cu fonduri europene, care se situează în topul investiţiilor în infrastructura de mediu din România şi din Europa", afirmă primarul general Gabriela Firea.

Localităţile care vor mai beneficia de acest proiect, în afara municipiului Bucureşti, sunt: Glina, Popeşti-Leordeni, Jilava, Chiajna, Chitila, Mogoşoaia, Voluntari, Dobroeşti, Pantelimon, Cernica, Căldăraru, Tânganu, precum şi Aeroportul "Henri Coandă" din Otopeni.

Extinderea stației de epurare și realizarea inciniratorului de nămol este cel mai important contract din cadrul proiectului "Finalizarea staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta), în Municipiul Bucureşti - Etapa II". El a fost semnat în data de 22 iunie 2017 între Municipiul Bucureşti şi Asocierea FCC Construccion, Aqualia Intech SA & SC Suez International SAS - lider de asociere FCC Construccion.

Ordinul de începere a fost emis în data de 3 august 2017, iar durata de implementare a acestui contract este de 40 de luni (28 de luni proiectare şi execuţie şi 12 luni perioada de notificare a defectelor).

Valoarea totală a proiectului este de 1.738.198.440 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă cofinanţată din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020 este de 874.695.929 lei, iar valoarea contractului de proiectare şi execuţie "Extinderea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate şi construcţia incineratorului de nămol" este de 505.965.000 lei fără TVA.

Citește mai multe despre proiect aici: