"Incredibil, dar din păcate se pare că adevărat: PSD l-a numit șef la CNIR pe groparul infrastructurii românești, Narcis Neaga", scrie deputatul USR Cătălin Drulă, membru în Comisia de Transporturi, referitor la numirea lui Neaga la fruntea Companiei de Investiții Rutiere, o entitaste distinctă de actuala Companie de Drumuri și care se va ocupa exclusiv de implementarea marilor proiecte rutiere precum autostrada Sibiu - Pitești sau autostrada spre Moldova.

Infrastructura rutiera, eterna problemaFoto: Asociatia Pro Infrastructura

„Vă reamintesc, CNIR (Compania Națională de Investiții Rutiere) trebuia să fie acea nouă structură, performantă, începută de la zero, cu asistență de la austriecii de la ASFiNAG care să se ocupe de marile proiecte de autostrăzi ale României”, scrie Drulă pe contul său de Facebook.

Drulă amintelte că, deși înființarea CNIR a fost făcută în acte în 2016, timp de 15 luni de la preluarea guvernării PSD nu a operaționalizat compania.

„O sfidare mai mare la adresa românilor nici că se putea. În criza în care ne găsim cu infrastructura, cu oamenii la limita răbdării, PSD îl numește pe cel al cărui nume e sinonim cu dezastrul drumurilor din România”, mai scrie Drulă care face un inventar al eșecurile pe care i le impută lui Neaga, fost șef la CNADNR între 2013 și 2015.

Ce spune Drulă că sunt nerealizările lui Neaga:

„- eșecul de 3 ori (!!!) al concesiunii autostrăzii Comarnic-Brașov (în 2005, 2009 și 2014) de care s-a ocupat personal

- Orăștie-Sibiu lot 3, lotul deschis cu 2 zile înainte ca Victor Ponta să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale și închis după 2 luni din cauza surpării terasamentului

- pornirea mai multor proiecte de autostrăzi fără autorizație de construire, proiecte ulterioare stopate de ISC pentru că se desfășurau ilegal și cu dosare deschise de procuratură

- 18 licitații de studii de fezabilitate (acele proiecte care ne trebuiau astăzi) lansate atât de prost încât 15 au fost anulate înainte de atribuire, unul este Sibiu-Pitești (dat în gard), unul este Tg. Mureș-Ditrau (reziliat recent) și doar unul e semi-activ (Sibiu-Făgăraș)

- nenumărate proiecte blocate și reziliate, probleme enorme lăsate în spate: Lugoj-Deva despre care am scris ieri (i se datorează), Sebeș-Turda (lucrări fără autorizație, proiectul tehnic blocat la nodul Sebeș și multe altele), Câmpia Turzii-Tg. Mureș, proiectele de pe autostrada Bechtel

- spații de servicii normale pe autostrăzi (ca în restul Europei) n-avem tot datorită strategiei de concesiuni a lui Neaga

- autostrada București-Ploiești, un proiect de care s-a ocupat și a răspuns personal - nici azi după 11 ani de când a început nu e gata”.

„Omul-dezastru s-a întors la drumuri. Adus de PSD”, concluzionează deputatul USR.

Narcis Neaga, șef la Investiții Rutiere

Reamintim, Narcis Neaga, fost director la Compania de drumuri între 2013 și 2015, sub mandatul căruia a fost închisă autostrada A1 Orăștie - Sibiu din cauza unor lucrări defectuoase, a fost numit la șefia Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIAR).

Compania de Investiții Rutiere este una dintre cele două noi Companii care au rezultat din spargerea în două a fostului CNADNR, cealalta fiind CNAIR, Compania de Administrare Rutieră. CNIR ar urma să se ocupe de marile proiecte rutiere și de realizarea autostrăzilor.

Deși scindarea CNADNR în CNAIR și CNIR a avut loc tocmai în septembrie 2016, guvernele care au tot venit au refuzat operaționalizarea Companiei de Investiții și au tot mandatat CNAIR să se ocupe de implementarea marilor proiecte rutiere.

Narcis Neaga a mai fost director general al CNADNR în perioada 2012-2015, iar pe 1 martie Neaga a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Narcis Neaga a fost demis de la conducerea CNAIR în decembrie 2015, ca urmare a unei inspecții a Corpului de control al Ministerului Transporturilor cu privire la unele nereguli depistate în construcția autostrăzii Sibiu-Orăștie.

El a fost cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu - Orăștie, autostradă ce a fost închisă traficului după apariția unor denivelări și fisuri ca urmare a lucrărilor efectuate defectuos.

În decembrie 2015 el a fost plasat sub control judiciar în acest dosar. Dosarul a fost ulterior clasat pentru că Neaga și restul inculpaților nu ar fi încălcat legislația primară astfel încât să fie considerat abuz în serviciu, așa cum a decis Curtea Constituțională.