Lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj - Deva ar putea fi reziliat după ce reprezentanții CNAIR au făcut o vizită inopinată marți pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva și au constatat o mobilizare slabă a constructorilor în apropierea sărbătorilor Pascale. CNAIR susține că pe Lotul 3 există și niște lucrări neconforme. „Problemele invocate de cei din CNAIR pentru lotul 3 sunt fie afirmații mincinoase, fie dezinformări”, susține Asociația Pro Infrastructura care avertiează că „o reziliere în acest stadiu ar fi dezastruoasă”.

Autostrada Lugoj - Deva, lot 3 (aprilie 2018)Foto: Asociatia Pro Infrastructura

„Vizita "inopinată" și poziția extrem de dură, în special la adresa constructorului de pe lotul 3 (Comsa), denotă rea-voință, lipsă de înțelegere față de un partener comercial și duplicitate, cei din CNAIR înțelegând până la urmă motivele activității slabe, însă doar pentru antreprenorul de pe lotul 4 (UMB), probabil dorind să găsească motive pentru rezilierea contractului cu spaniolii de la Comsa”, susține Asociația Pro Infrastructura (API) într-un comunicat.

”O astfel de reziliere în acest stadiu ar fi DEZASTRUOASĂ, atât din punct de vedere al deschiderii circulației, care ar fi amânată cu câțiva ani, dar și din punct de vedere al revendicărilor financiare ale antreprenorului general care ar fi cerute din cauza gestionării complet greșite a contractului de către CNAIR”, spune API.

Reprezentanții ONG-ului spun că pe lotul 3 chiar s-a muncit și s-a avansat în aceste zile și prezintă imagini surprinse miercuri în zonă de unul dintre pasionații de infrastructură. „(...) cei de la Comsa erau prezenți pe tot șantierul și executau lucrări de asfaltare, umpluturi, turnare beton, taluzare și construcție parcări”.

„(...) problemele invocate de cei din CNAIR pentru lotul 3 sunt fie afirmații mincinoase, fie dezinformări! Soluția tehnică pentru stabilitatea terasamentelor la kilometrul 76 (zona nodului rutier de la Ilia) a fost prezentată de constructor și aprobată de către consultantul lucrării. Mobilizarea este una suficientă pentru ca lucrările din contract să fie finalizate în acest an DACĂ se rezolvă situația contractuală și disputele, așa cum afirmă și consultantul de pe acest proiect”, arată API.

Cei din asociație cred că după Paște mobilizarea constructorului va crește și că nu se poate vorbi despre o incapacitate a antreprenorului de a continua și finaliza proiectul, atât timp cât sectorul de autostradă se află la un procent fizic de peste 80%.

„Toate aceste lucrări au fost verificate de consultant și plătite de CNAIR. A identifica drept unic vinovat constructorul pentru problemele tehnice apărute este o abordare incorectă, iresponsabilă, care manipulează opinia publică”, suține API.

A1 Lugoj - Deva, Lot 3

km 56+220 - km 77 + 361 / 21,14 Km - între Ilia și Holdea

Valoare contract: 579.92 milioane lei

Constructor: JV Teloxim Con SRL / Comsa SA / Aldesa Construcciones SA / Arcadis Eurometudes SA

Începerea lucrărilor: decembrie 2013

Stadiu: 79,8%

Stadiu financiar: 78,67%