Finalizarea lucrărilor la pasajul din Micalaca pe centura municipiului Arad peste calea ferată a fost în sfârșit semnat, după o licitație care a durat mai bine de doi ani, la peste trei ani și jumătate de când contractul inițial a fost reziliat. Proiectul în valoare de 26 de milioane de lei presupune finalizarea lucrărilor rămase la un stadiu de 21% pentru un pasaj lung de aproape 800 de metri.

Pasaj peste calea ferata Arad_Bucuresti_1Foto: Hotnews

„Miercuri, 11.04.2018, s-a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la obiectivul “Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste CF Arad – București” cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H. Valoarea contractului este de 25.665.184,89 (TVA inclus), cu o durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție a lucrărilor de 24 de luni”, anunță Compania de Drumuri.

Proiectul ar urma să aibă o lungime de 722 m, din care lungimea pasajului va fi de 322 m, iar a rampelor de 400 m. Lățimea pasajului va fi de 13,60 de metri și va cuprinde două piste de bicicliști.

Inițial contractul pentru pasaj fusese semnat cu Asocierea SC CONFORT S.A. Timişoara și S.C. VEL SERVICE S.A. Bucureşti, dar a fost reziliat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, începând cu data de 28.11.2014. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporție de 21%.

”Lucrările rămase de executat până la finalizarea obiectivului constau în: devieri şi protejări ale reţelelor electrice, de apă, telecomunicaţii, iluminat pasaj; lucrări pasaj constând în continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi, benzi pentru bicicliști, rampe”, mai transmite CNAIR.

Licitația pentru finalizarea pasajului a fost lansată tocmai în ianuarie 2016.

FOTO - Cum arată proiectul pasajului. (sursă foto: CNAIR)