Podul hobanat peste Dambovița de la Ciurel și nodul rutier de pe șoseaua Virtuții sunt în lucru de mai bine de patru ani. Primarul Gabriela Firea anunța că lucrările vor fi gata la finalul anului trecut, iar mai apoi la final de februarie a revenit și a informat că stadiul e abia la 58%. Asociația Pro Infrastructura a publicat imagini din dronă care arată stadiul întârziat al lucrărilor, atrage atenția că nodul rutier de la Virtuții nu va rezolva mare lucru fără continuarea spre A1 și că proiectul inițial al penetrației spre autostradă a fost modificat, iar numărul de benzi micșorat, renunțându-se și la drumurile colectoare.

Podul de la CiurelFoto: Asociatia Pro Infrastructura

„Șantierul înaintează cu viteza melcului, fiind un exemplu perfect de incompetență și neputință administrativă din partea Primăriei Municipiului București (PMB), în ciuda promisiunilor fanteziste și mincinoase ale Primarului General Gabriela Firea care a declarat în multe rânduri că acest nod va fi gata în 2017. De fapt, în ritmul actual, nici în 2018 nu se va finaliza!”, transmite Asociația Pro Infrastructura, unul dintre cele mai active ONG-uri care urmărește derularea marilor proiecte de infrastructură din țară.

Pasajul de la Ciurel și penetrația spre autstrada A1 a fost gândit ca o alternativă la Bd. Iuliu Maniu, o legătură directă între vestul orașului și Splaiul Independenței (centru). Proiectul presupunea un nou drum lung de circa 8,3 km cu câte 3 benzi pe sens. Contractul a fost semnat în noiembrie 2007 cu asocierea Max Boegl-Astaldi-Euroconstruct, cu termen de finalizare 35 de luni de la data începerii. Valoarea proiectului este de circa 579 milioane de lei.

„Alocarea bugetară a fost precară dintotdeauna, iar relocările de utilități, exproprierile și alte blocaje birocratice au pus permanent bețe în roate”, scrie Pro Infrastructura.

ONG-ul aduce aminte că în iulie 2016 Gabriela Firea anunța că penetrația va avea doar două benzi pe sens în loc de trei, renunțându-se la drumurile colectoare, argumentând că astfel se vor diminua costurile prin evitarea exproprierilor de locuințe construite recent. În urma acestui anunț, Asociația Pro Infrastructură și Asociația Metrou Ușor au emis un comunicat în care i-a cerut primarului general să nu modifice proiectul și să păstreze benzile colectoare, una fiind dedicată transportului în comun, iar noul bulevard să fie prevăzut cu benzi pentru biciclete și trotuare generoase.

„Credeți că am fost ascultați? Bineînțeles că nu. Proiectul este în continuare în aer și există riscul să fie anulat complet! Dacă acest lucru se va întâmpla, nodul Virtuții va fi aproape inutil fără conexiunea cu vestul orașului”, scrie API.

Asociația mai scrie că autoritățile s-au blocat în relocările de utilități, iar PMB a tăiat, în septembrie 2017, suma de 35 milioane de lei (din bugetul de 90 milioane alocat în 2017).

În noiembrie 2017 primarul Gabriela Firea declara că pasajul va fi gata la finalul anului, lucru ce nu s-a întâmplat. Într-un răspuns transmis HotNews.ro la finele lui februarie PMB detalia că, de fapt, stadiul lucrprilor este la circa 58%.

„Deși podul hobanat peste Dâmbovița este realizat în proporție de 85%, lipsind practic doar hobanele (foarte scumpe) și straturile de asfalt, bretelele de acces/conexiune cu străzile existente sunt departe de finalizare, fiind la un stadiu fizic de aproximativ 30%”, scrie Pro Infrastructura.

„Cerem administrației Firea să continue proiectul în forma lui inițială, cu 3 benzi pe sens, din nodul Virtuții și până în Autostrada A1, asigurând bugetul necesar și rezolvând la timp problemele birocratice astfel încât bucureștenii să poată folosi în cel mai scurt timp o alternativă veritabilă pentru transportul rutier și public între centrul și vestul orașului”, mai noteaza Pro Infrastructura.