Actualizat Cei circa 29 de kilometri de autostradă de pe Loturile 3 și 4 ale autostrăzii A10 Sebeș - Turda (circa 70 de km în total) au fost deschiși circulației rutiere luni seara. Compania de Drumuri a început încă luni dimineață inspecția lucrărilor, după ce recepția celor două loturi a mai fost amânată la începutul anului, autoritățile de la drumuri invocând probleme la lucrările executate. Cei aproape 30 de km dintre Aiud și Turda sunt primii terminați sub guvernarea PSD după mai bine de un an și jumătate de mandat. Cele două loturi au fost demarate în urmă cu mai bine de patru ani, iar primele două loturi ale autostrăzii sunt mult mai în urmă cu execuția, cu șanse destul de mici să fie terminate anul viitor.

Autostrada A10 Sebes - TurdaFoto: Asociatia Pro Infrastructura

UPDATE 19:15 Circulația a fost deschisă pe ambele loturi din A10

UPDATE 18:05 Ambele Loturi au fost recepționate de Compania de Drumuri. ”Circulația va fi deschisa în jurul orei 20:30”, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Constructorul lotului 3 a frezat o mică porțiune de asfalt cu o săptămâna înainte de recepție

În urmă cu o săptămână constructorul italian Tirrena Scavi s-a apucat să frezeze asfaltul și să-l aștearnă din nou pe mai bine de doi kilometri de pe Lotul 3 al autostrăzii A10 Sebeș - Turda.

Lucrările de reparație au venit după ce timp de jumătate de an constructorul s-a contrat cu CNAIR care susținea că sunt probleme cu planeitatea și rugozitatea asfaltului. Constructorul susținea că nu există probleme și că autostrada era gata de recepție încă din ianuarie, în timp ce autoritățile de la drumuri susțineau că sunt deficiențe de execuție care împiedică recepția lucrării.

Citește și:

Primii kilometri de autostradă finalizați sub guvernarea PSD din ultimele 19 luni

Odată deschiși circulației, cei 30 de km dintre Aiud și Turda vor fi practic primii kilometri de autostradă terminați sub guvernarea PSD care a preluat mandatul de peste un an și jumătate, după alegerile din decembrie 2016. După preluarea puterii la început de 2017, guvernarea PSD a mai deschis traficului 15 km de pe Lotul 2 al A1 Lugoj - Deva, dar acea porțiunea era gata încă de la final de 2016, de pe vremea cabinetului Cioloș.

De amintit că lucrările la întreaga autostradă A10 Sebeș - Turda au început în urmă cu mai bine de patru ani, în 2014, într-un moment în care tot PSD era la guvernare. Șantierele s-au blocat în 2015 când s-a aflat că pe 66 din cei 70 de kilometri ai autostrăzii nu exista autorizație de construire, deși constructorii făcuseră deja mai bine de un sfert din lucrări.

Autorizațiile au fost emise un an mai târziu și lucrările au fost deblocate, dar alte probleme birocratice au ținut șantierele pe loc.

Loturile 1 și 2, în întârziere și cu șanse minime sp fie gata în 2019

Lotul 1 și Lotul 2 sunt mult mai în urmă cu execuția - după numeroase probleme birocratice, lucrări executate fără autorizații, lipsa avizării unor proiecte și mobilizarea slabă a constructorilor. Lotul 1 e la 49% și Lotul 2 e la 46%, iar șansele ca acestea să fie gata până la final de 2019 sunt minime.

„Aceste două tronsoane sunt în execuție deja de 3 ani, iar stadiul fizic oficial este de aproximativ 49% pentru lotul 1 și 46% pentru lotul 2. Mai grav este avansul lunar pe aceste două șantiere, existând sectoare (nodul Sebeș de exemplu) unde stadiul fizic este practic zero. În ritmul actual, finalizarea în 2019 este o utopie”, transmite Pro Infrastructura.

Autostrada A10 Sebeș - Turda, pe loturi. Loturile 3 și 4 sunt cele dinspre capătul nordic (vișiniu - lotul 3; galben - lotul 4)

Lotul 3 - 12,45km - de la intrarea in Aiud pana la nodul de la Decea (km 41+250 - km 53+700)

Valoare: 420.511.921 lei (circa 91 milioane de euro la cursul din 2017)

Constructor: Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d'Acqua S.p.A

Contract: Semnat pe 16 aprilie 2014

Termen de finalizare (contractual): Martie 2016

Lucrarile finalizate: decembrie 2017

Lotul 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda (km 53+700 – km 70+000)

Valoare: 470.004.894 lei (circa 102 milioane de euro la cursul din 2017)

Constructor: SC PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH

Contract: Semnat pe 16 aprilie 2014

Termen de finalizare (contractual): Martie 2016

Lucrări finalizate: ianuarie 2018