​HARTĂ INTERACTIVĂ Radiografia la zi a autostrăzilor în construcție din România: Câți kilometri ar mai putea fi deschiși până la final de an și ce loturi ar putea fi inaugurate în 2019

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Autostrazi in constructie in Romania
Foto: Captura YouTube
Circulația rutieră pe circa 29 de kilometri din autostrada A10 Sebeș - Turda a fost deschisă în această săptămână, după ce mai bine de șapte luni cele două loturi finalizate au stat închise. Reprezintă practic primii kilometri de autostradă cu adevărat finalizați de guvernarea PSD în 19 luni de mandat, chiar dacă lucrările fuseseră începute de mai bine de patru ani. Ce urmează acum? Până la final de an autoritățile de la drumuri speră să mai deschidă încă 52 de kilometri de autostradă, iar în 2019 alți 96 de kilometri ar urma să fie inaugurați, după cum au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții Companiei de Autostrăzi. Pe de altă parte, observatorii independenți nu sunt la fel de optimiști și spun că pentru 2018 șanse reale de deschidere sunt doar pe circa 30 de kilometri, dintre care 12 kilometri sunt gata și acum, dar sunt nefolosibili.

În momentul de față în România sunt în lucru aproximativ 136 de km de autostradă. Până la final de an Compania de Drumuri ar vrea să deschidă nu mai puțin de 52 de km, iar anul următor alți 72 la rând, după cum a detaliat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Nu toată lumea însă împărtășește optimismul autorităților de la drumuri. Observatorii independeți spun că în acest an au șanse să fie deschiși circulației mai degrabă circa 30 de kilometri, inclusiv aproape 12 km care sunt gata, dar care nu pot fi folosiți deocamdată, iar anul următor circa 60 de kilometri care să includă și tronsoane promise a fi terminate în acest an.


HARTĂ INTERACTIVĂ - Autostrăzile din România 2018/2019
 
    >> Folosește ZOOM-ul pe hartă pentru a vedea îndeaproape traseul autostrăzilor deja deschise sau în lucru

    >> Dă CLICK pe diferitele tronsoane de autostrăzi pentru a afla detalii: Lungime, valoare, stadiu, termene etc.



LEGENDĂ:

    - NEGRU - tronsoane deschise în anii anteriori
    - ALBASTRU - tronsoane deschise în 2018 până la 1 august
    - ROȘU - Tronsoane pe care Compania de Drumuri speră să le deschidă până la final de 2018
    - GALBEN - Tronsoane pe care Compania de Drumuri speră să le deschidă până la final de 2019

---

AUTOSTRĂZI DESCHISE ANUL ACESTA:

„Până la final de an estimăm că vom termina A1 Lugoj - Deva Lotul 4, asta înseamnă circa 22 de kilometri”, a declarat pentru HotNews.ro Alin Șerbănescu de la Compania de Drumuri.

„Mai există cei 3,3 km de A3 până în Petricani. Odată cu aceștia vom da în folosință și restul până la Șoseaua de Centură, deci puțin peste 6 km. Vom mai deschide traficului podul de la Gilau de aproape un kilometru și vom deschide astfel și tronsonul de 8,7 km recepționați deja pe Gilău - Nădășelu”, a mai detaliat reprezentantul CNAIR.

Potrivit lui Șerbănescu, Compania de Autostrăzi va mai recepționa și două tronsoane de pe A3 Câmpia Turzii - Târgu Mureș, chiar dacă nodul rutier pentru descărcare se află pe un lot adiacent.

„Va fi recepționată descărcarea de pe lotul adiacent executat de Astaldi și vom recepționa nodul ca obiectiv separat. Practic vor fi terminate acolo două bretele”, a explicat Șerbănescu.

Estimările oficiale: 52 km

    - A1 Lugoj - Deva - 22,2 km

    - A3 Petricani - Centura București - 6,5 km (3,3 km Petricani - Popasului + 3,2 km Popasului - DNCB)

    - A3 Pod Gilău (0,8 km) + A3 Gilău - Nădășelu (8,7 km) - 9,5 km

    - A3 Ungheni - Ogra (10,1 km) și Ogra - Iernut  (3,6 km) - 13,7 km

Pe de altă parte, Ionuț Ciurea, director executiv al Asociației Pro Infrastructura a declarat pentru HotNews.ro că realist există șanse pentru a fi deschiși doar 30 de km de autostradă pentru că Lotul 4 de pe A1 Lugoj - Deva este foarte puțin probabil să fie gata anul ăsta.

„Se lucrează intens la dealul Șoimuș, dar nu mai e timp. Sunt lucrări foarte complexe, încă e foarte mult de muncă, trebuie făcute ziduri de sprijin, trebuie înălțate terasamente. Cel mai probabil va rămâne pentru primăvara anului viitor, asta dacă nu intervin alte probleme”, a declarat Ciurea.

„Autostrada de la Petricani la Centură este fezabil să fie terminată până la final de an, încă... Podul de la Gilău este perfect fezabil să fie terminat până la finele lunii spetembrie. Apoi va urma povestea cu recepția. De circulat sperăm să putem circula pe tot tronsonul la final de an”, a comentat reprezentantul ONG-ului.

Cât privește cele două loturi de pe A3 Câmpia Turzii - Târgu Mureș, Ciurea spune că ambele au șanse să fie gata până la final de an, dar rămâne de văzut dacă va putea fi rezolvată problema descărcării care ține de un nod de pe un alt lot.

„Întreg nodul este imposibil de terminat 100% până la final de an, dar s-ar putea teoretic termina cele două bretele de coborâre și urcare pe autostradă spre Ogra, deși sunt destule lucrări de făcut acolo. Dacă se întâmplă acest lucru, pentru deschidere trebuie ca autoritățile să-și asume două lucruri: că trebuie modificat și adoptat regulamentul de recepție care să permită acest lucru și că Poliția Rutiera să accepte descărcarea în DN14A în apropiere de trecerea la nivel cu calea ferată unde la barieră și acum se fac cozi mari”, a explicat Ciurea.

AUTOSTRĂZI DESCHISE ÎN 2019:

„În lucru acum mai sunt Loturile 1 și 2 de pe Sebeș - Turda, Lotul 3 de pe A1 Lugoj - Deva și încă două pe A3 Câmpia Turzii - Târgu Mureș. Toate acestea sunt estimate pentru recepționare și deschidere pe finalul anul viitor”, a declarat reprezentantul CNAIR pentru HotNews.ro.

Estimările oficiale pentru 2019: 95,95 km

    A1 Lugoj - Deva, Lot 3 - 21,1 km

    A3 Câmpia Turzii - Chețani (15,7 km) și A3 Chețani - Iernut (17,9 km) - 33,6 km

    A10 Sebeș - Alba Iulia (Lotul 1, 17 km) și A10 Alba Iulia - Aiud (Lotul 2, 24,25 km) - 41,25 km

Optimismul Companiei de Drumuri nu este împărtășit și de reprezentanții spcietății civile, însă. Astfel, conform previziunilor Asociației Pro Infrastructura, pentru 2019 ne-am putea aștepta mai degrabă la 60 de kilometri deschiși traficului, și asta doar dacă lucrurile vor descurge fără probleme și autoritățile nu se vor mai împiedica la recepția loturilor.

„Sebeș - Turda Lotul 2, tronsonul construit de Aktor, este exclus să fie gata anul următor, cel mai probabil în 2020. Sunt și probleme birocratice acolo, mai sunt unele relocări de făcut, exproprieri suplimentare. Apoi mobilizarea constructorului lasă mult de dorit. Sunt și probleme tehnice pe lot, au probleme în continuare cu apa”, a detaliat Ionuț Ciurea de la Pro Infrastructura.

„Lotul 1 are șanse foarte mici să fie gata în 2019. Noi nu credem că în momentul ăsta mai sunt șanse să fie gata. La nodul Sebeș în mod normal se lucrează cam 18 luni, iar în momentul de față stadiul acolo este zero. Sunt și acolo relocări de utilități de făcut, pe una dintre bretele mai trebuie ceva expropriat. Termenul decembrie 2019 ar fi unul super optimist, dar noi nu credem că poate fi atins”, a explicat Ciurea.

Potrivit reprezentantului API, nodul rutier de la Sebeș este o lucrare complexă care în sine poate fi privită ca o autostradă. „Sunt bretele foarte lungi, cu câte două benzi, se supratraversează A1 de două ori, se supratraversează DN1 la Lancrăm, sunt alte bretele de conexiuni, sunt foarte multe structuri. Cel mai probabil, la modul realist, va fi gata în 2020”, spune Ciurea.

Pe de altă parte, nu toate tronsoanele promise de CNAIR pentru 2019 sunt imposibil de deschis.

„Lotul 3 din A1 Lugoj - Deva este fezabil să se deschidă anul următor, dar depinde de Compania de Drumuri să rezolve problemele cu actele adiționale pentru lucrările suplimentare. De la semnarea adiționalelor probabil că va mai dura câteva luni”, a mai spus Ciurea, amintind că cel mai probabil în primăvara lui 2019 va fi deschis traficul și pe Lotul 4 pe care CNAIR l-ar vrea deschis încă din acest an.

Pentru A3 Câmpia Turzii - Târgu Mureș, anul 2019 ar putea însemna deschiderea a măcar unui lot din cele două care rămân de executat.

„Lotul Astaldi (n.r. Iernut - Chețani) este perfect fezabil pentru anul viitor, însă lotul executat de Straco (n.r. A3 Chețani - Câmpia Turzii) este mai degrabă probabil să nu fie gata anul următor. Încă nu e o mobilizare cum trebuie, constructorul abia a primit a doua autorizație de construire în februarie, există o dispută pentru nișe lucrări încă neplătite de CNAIR. E posibil să se termine până la finalul anului viitor, dar puțin probabil”, susține Ciurea.


NOI ȘANTIERE DE AUTOSTRĂZI DESCHISE ANUL URMĂTOR:

Dincolo de tronsoanele care ar putea fi deschise în acest an și anul următor, problema se pune pe ce noi șantiere vom vedea utilaje începând cu 2019. Din nou planurile autorităților sunt optimiste, în timp ce previziunile observatorilor externi sunt mai degrabă rezervate.

„Anul viitor va intra în execuție Podul peste Dunăre de la Brăila, A3 Suplacu de Barcău - Borș și A3 Râșnov - Cristian”, a precizat pentru HotNews.ro Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Autostrăzi.

„În 2019 ar putea începe execuția și pe A0 Centura de Sud a Capitalei, acolo licitația a fost terminată, căștigătorii au fost declarați, dar s-au depus contestații. După rezolvarea contestațiilor vom putea semna contractul și e posibil ca anul următor să înceapă execuția”, a mai spus Șerbănescu.

Totodată, potrivit reprezentantului CNAIR, Centura Bacăului care se suprapune parțial peste autostrada A7 prin Moldova este încă în procedura de licitație și ar avea șanse să înceapă de anul următor. „Uurmează să anunțăm căștigătorul”, a spus Șerbănescu.

Estimările oficiale - ce șantiere de autostrăzi ar putea începe din 2019:

    A3 Suplacu de Barcău - Borș
    A3 Rășnov - Cristian
    Podul peste Dunăre de la Brăila (plus drumul de legătură)
    A0 Centura Sud
    A7 Centura Bacău
    A3 Ungheni - Tg Mureș


„Pe Suplacu - Borș e puțin probabil să vedem lucrări efective începute anul următor. Nu avem deocamdată căștigătorii anunțați la licitație, apoi vor trebuie rezolvate contestațiile. Dacă se vor semna anul acesta contractele, teoretic am putea vedea utilaje în teren măcar pe un lot din cele trei. Totul depinde de finalizarea licitațiilor”, a explicat pentru HotNews.ro directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea.

„La Podul Brăila depinde foarte mult de partea de relocări utilități. Trebuie relansate licitațiile de relocări utilități, iar până la finalul anului ar trebui terminată proiectarea. Teoretic s-ar putea demara lucrările la partea de drum și poate ceva lucrări la pilele podului suspendat”, a mai spus Ciurea.

„Pe A0 Sud sunt foarte multe contestații. E puțin probabil să se semneze vreun contract în acest an. Unele contestații sunt admise, unele oferte vor trebui reevaluate. Poate într-un an să avem semnate contractele. Teoretic este posibil să vedem lucrări la anul, dar practic e puțin probabil”, a precizat reprezentantul API.

Cât privește centura Bacăului, Ciurea spune că e fezabil să vedem lucrări anul următor, doar dacă licitația va fi terminată anul acesta, cu tot cu contestații, și va fi semnat contractul de lucrări până la finalul anului. „Acesta ar fi un scenariu optimist”, a conchis Ciurea.


Autostrăzile din România, în cifre


Total kilometri de autostradă deschiși circulației: 777 km


Evoluția kilometrilor de autostradă deschiși circulației în ultimii ani:

    2009 - 42 km
    2010 - 28 km
    2011 - 57 km
    2012 - 139 km
    2013 - 108 km
    2014 - 28,2** km
    2015 - 46,6 km
    2016 - 22,11 km**
    2017 - 15 km
    2018*- 29 km


Kilometri de autostradă funcționali în România, în perioada 2008 - 2018*:

    2008: 263 km
    2009: 305 km
    2010: 332 km
    2011: 389 km
    2012: 528 km
    2013: 636 km
    2014: 664 km
    2015: 711 km
    2016: 733 km
    2017: 748 km
    2018*: 777 km

*Până la 1 august 2018
**Lotul 3 Cunța - Săliște din A1 Sibiu - Orăștie - 22,11 km - a fost deschis inițial în noiembrie 2014, dar a fost închis în 2015, pentru reparații capitale pe o bucată. Întreg lotul a fost redeschis definitiv în octombrie 2016.






Citeste mai multe despre   
















24728 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    mda (Joi, 2 august 2018, 8:26)

    SoulSearcher [utilizator]

    nu v-ati plictisit sa tot analizati autostrazile din Romania ???

    atata timp cat avem talente de ministri de transport care sustin public ca daca se fac autostrazi o sa plece companiile straine de la noi...

    atata timp cat avem talente penale precum dragnea care in loc sa investeasca in tara, pompeaza bani in pensii speciale, bugetari, si alte pomeni.. numai ca el sa ramana la butoane...

    va rog eu, nu mai puneti sare pe rani.. stim cu totii ce drumuri de cacao avem, si nu se va schimba asta nici in 50 ani prin Romania
    • -3 (9 voturi)    
      De ce ati colorat cu negru autostrazile terminate? (Joi, 2 august 2018, 13:04)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      Negrul este o culoare de doliu, de moarte, de ce ati colorat asa autostrazile terminate? Puteati alege orice culoare, nu una de tristete mai ales pentru cei care calatoresc des pe aceste drumuri.
      La fel, rosu este culoarea psd-ului, de ce ati colorat cu rosu autostrazile ce trebuie terminate pana la sfarsitul anului? Poate nu va mai fi psd-ul pana atunci.
      • +2 (2 voturi)    
        :) (Joi, 2 august 2018, 15:10)

        strategy [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        lasa ca le-au colorat cu galben restul pentru PNL :)
      • -1 (1 vot)    
        Exact, trebuia mov, verde si cacaniu (Joi, 2 august 2018, 15:25)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Negru e funeral, rosu e bloody, galben e polen…..really??? Culorile pe o harta is asa importante sau the real facts? The Naked Truth?
  • +15 (15 voturi)    
    A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț (Joi, 2 august 2018, 9:45)

    florinos [utilizator]

    Autostrada Moldovei A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț, promis de PSD de fiecare data cand sunt alegeri, a făcut pași înapoi, singurul contract semnat a fost reziliat, acesta este adevăratul Program de Guvernare al PSD, Moldova este si va rămâne cea mai săraca regiune din România cu cei mai multi morți in accidente rutiere pe drumul E85.
    • +11 (11 voturi)    
      mda (Joi, 2 august 2018, 10:37)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      aia se pastreaza pentru alegerile din 2020

      o scot iar baietii de la naftalina si o promit ca pana in 2024 e gata
      in 2024 iar iese la iveala, si iar o promit cu finalizare pe 2028

      si viata tot trece... noi imbatranim, ei fura si isi pun neamurile si mostenitorii pe plus

      n-ati vazut ce bine o duc baietii lui nastase 4 case ? a furat tata cand a trebuit (Bechtel, romtelecom, rompetrol.. etc..etc), acum n-au griji
    • +12 (12 voturi)    
      PSD nu are interes sa faca autostrada in Moldova (Joi, 2 august 2018, 12:52)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Iar in restul tarii, trage cat de mult sa nu termina sau inceapa altele.

      Autostrazile aduc mobilitate si crestere economica in zonele limitrofe, apar firme, servicii si astfel polii de putere politica se schimba. Se fac noi firme, altii capata putere financiara, iar baronii locali se trezesc irelevanti. Asta e adevaratul motiv. Orice factor de putere va incerca sa-si conserve bazinul electoral (in cazul de fata judetele sarace sunt de stange) si nu va afecta status quoul. Deci Moldova/Oltenia este tinuta cat se poate de mult in saracie tocmai ca baronii ce conduc acum sa conduca mai departe....si copiii lor sa conduca copiii saracilor.

      Ardealul/Banatul si zona Bucurestilor a scapat, cel mai probabil datorita influentelor externe ce nu au putut fi controlate. Altfel saracie generala pastea toata tara asta!
    • +4 (4 voturi)    
      Foarte corect si bine punctat... (Joi, 2 august 2018, 16:13)

      DanDare [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      ... autostrazile din vestul tarii s-au facut la presiunea investitorilor straini si a factorilor politici externi. A8 si Pitesti - Sibiu ar trebui incepute imediat , dar cu cine sa faci asta , cu tanti Veorica si nea' Sova ???

      Si daca prin minune s-ar face A8 ea ar trebui legata de ceva, nu ?. Ori de la Gilau ( hai sa zicem Nadaselu din toamna) , mai sunt 150 de km de autostrada de construit, mai exact din Autostrada Bechtel din care americanii au facut doar 55 km , tot sub bageta magica a PSD-ului ( PSDR pe vremea aia), care inca nici nu sunt licitati ...

      Da , s-ar putea ocoli 200 km pe la Nadlac, si poate cu putin noroc s-ar finaliza pana in 20.20. toate tronsoanele lipsa de la Tg. Ms si pana la Nadlac ( care macar sunt in lucru ) , dar merita sa te duci pe acolo, 200 km de autostrada reprezinta aprox 2 ore in plus si 15-20 de litri de carburant ( la masini sub 3,5 tone) , merita ???

      Pacat ca avem si am avut conducatori mici in gandire si viziune care mereu au pus interesul propriu in fata interesului general.

      Pana se va face A8 , Moldova va deveni o zona depopulata in care investitorii nu vor mai veni deoarece toata forta de munca eligibila va emigra si acolo vor locui doar pensionari si bugetarii care sigur nu-si vor da postul caldut pe munca in multinationala.
  • +8 (8 voturi)    
    Autostrada Lugoj -Deva (Joi, 2 august 2018, 12:40)

    Azra [utilizator]

    Stimata Doamna Prim-ministru, va rog foarte mult , mai trimiteti-l pe domnul ministru al transporturilor la punctul de la Soimus (langa Deva) al acestei autostrazi, care daca ar fi gata, cum af fi trebuit sa fie de cativa ani, ar asigura un flux de transport continuu pe autostrada, de la Nadlac pana la Sibiu.
    La acel punct de lucru de la Soimus nu se mai lucreaza absolut nimic de vreun an si jumatate. Locul este pustiu si se mai vad cateva camioane vechi, imobilizate si uitate in peisaj. Trec in fiecare an pe acolo, de obarsie fiind din Deva si nu se vede absolut nici un progres, cat de cat. Mie mi se pare ca aici este vorba de un sabotaj pur si simplu; cineva nu este interesat in constructia acestei autostrazi dintre lugoj si Deva si baga meru bete in roate (s-au inventat tot felul de motive unele mai nastrusnice ca altel-ba ca s-au descoperit intr-o grota cateva zeci de lilieci, ba ca trebuie construit un tunel pe sub autostrada ca sa treac ursii prin el- desi autoritatile judetene au declarat oficial ca in zona nu exista ursi; ma tem ca acum s-o fi descoperit un musuroi de furnici pe undeva si acelasi binevoitor o fi cerut avizul Ministerului mediului etc).Dar terminati odata aceasta autostrada, pentru numele lui Dumnezeu! Si puneti mana pe acela care saboteaza rde atat timp constructia acestei autostrazi.
  • +2 (2 voturi)    
    Tzara l'u ar putea,dar nu se poate (Joi, 2 august 2018, 16:07)

    Plagarus [utilizator]

    Sunt mandru ca-s roman, ca-mi apar saracia si nevoile si neamul.
  • 0 (0 voturi)    
    ce trist (Vineri, 3 august 2018, 9:32)

    Anonym [utilizator]

    oare oamenii simplii isi dau seama ca pentru foarte multi din ei cam asta va fi harta autostrazilor in viata asta??
    daca min Transporturilor spune 4 ani pt Pitesti-Sibiu, eu zic sa inmultiti cu 4x

    Nu va apuca frate disperarea?
    Alte tari cum fac rpd autostrazi??
    Ma uit la Moldova si imi dau seama ca nu vor vedea o autostrada continua de 100km nici macar in 10 ani

    Pana facem noi mai vine o criza si atunci adios amigos
    O sa muriti ca prostii pe drumuri nationale si europene cu 1 banda pe sens, dar traversate de tiruri ca na, trebuie sa treaca pe undeva si marfa de la chinezi, turci

    PS: uitativa pe google maps la europa si apasati butonul de trafic (ca sa vedeti autostrazile). Atunci veti vedea intr-o singura imagine neputinta acestei tari. Veti vedea ce bine arata pana si Serbia si Bulgaria. Noi suntem ca Ucraina si Belarus si Albania


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version