​În urma prăbușirii podului feroviar de lângă Craiova, circulația este deviată prin Piatra Olt și au crescut și mai mult timpii de parcurs. CFR Călători nu a comunicat foarte clar schimbările și nici programul de parcurs al noilor trenuri, astfel că pasagerii au fost, nu de puține ori, furioși. Surse din domeniu au precizat pentru HotNews ca se discută și despre transbordări cu autocarul între Craiova și comuna Leu, însă lucrurile merg greu. La Cârcea a mai deraiat un tren acum nouă ani, locomotiva și cele opt vagoane ieșind de pe linii. Expertiza tehnică făcută atunci de reprezentanţii Autorităţii Feroviare Române arăta că trenul a deraiat din cauza demontării unor elemente la calea ferată şi că faptele au fost comise cu intenţie. Practic eclisele şi buloanele orizontale de la traversare au fost demontate de către persoane necunoscute.

Viaductul CarceaFoto: Hotnews

Citeste mai mult: /adevarul.ro/news/eveniment/verdict-trenul-carcea-deraiat-mana-criminala-1_50acf8327c42d5a6638cd33c/index.html

Reamintim că traficul feroviar este blocat în județul Dolj, pe Magistrala 900 București - Caracal - Craiova - Timișoara, în localitatea Cârcea, după ce un tren de marfă încărcat cu biodisel a deraiat duminică dimineață. Podul peste care a trecut trenul deraiat s-a rupt sub greutatea garniturii.

Podul se află la 9 km de gara Craiova, la 45 km de Caracal și la 200 km de București. Pe viaduct nu se mai circulă, iar între Caracal și Craiova trenurile ocolesc în plus peste 30 km și drumul dintre București și Craiova ajunge să dureze aproape cinci ore, iar cel între București și Timișoara, zece ore.

Multe trenuri care veneau dinspre Timișoara, dar și dinspre Arad și Simeria, s-au oprit la Craiova unde au fost formate noi trenuri, care apoi au plecat spre București, prin Piatra Olt. S-a comunicat însă deficitar și informații detaliate despre programul acestor trenuri deviate nu am putut obține.

"În urma accidentului de duminică, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Pentru reducerea numărului de trenuri de pe această rută, s-a căutat cuplarea lor. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Astăzi estimăm că se va circula pe ruta deviată", a spus Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, citat de Agerpres.

El a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.

Un tren de marfă, aparținând operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român), a deraiat duminică dimineaţă, între stațiile CF Malu Mare și Banu Mărăcine. Marfarul, încărcat cu biodiesel, avea în compunere 23 de vagoane şi locomotiva.

Potrivit CFR SA, evenimentul a avut loc după ce mecanicul de locomotivă a intrat pe culoarea roşie a semaforului pe firul I de circulaţie, care este închis pentru reabilitare. Pe viaductul de la Cârcea, podul s-a prăbuşit, iar șase vagoane au deraiat. Unul dintre vagoane a rămas înclinat, agăţat de locomotivă, iar din acesta s-a scurs biodiesel într-un pârâu din zonă.

În ultimii ani au fost mai multe deraieri, în special de trenuri de marfă.

Cel mai recent eveniment s-a produs acum două luni.

Un tren în care se aflau 20 de călători şi care circula pe traseul Timişoara Nord-Reşiţa Nord a deraiat, pe 19 iunie 2018, după ce locomotiva a lovit un copac dărâmat de furtună peste calea ferată.