Criza de vagoane de la CFR Călători atinge maximul în aceste zile când mii de oameni se îndreaptă către litoral. Dacă la câteva trenuri sezoniere ce au peste 10 vagoane se mai pot găsi locuri, la alte trenuri care circulă sute de kilometri lucrurile sunt grave dacă pornesc la drum cu două-trei vagoane. Ministrul Transporturilor spunea în iulie că se dorește cumpărarea a 100 de automotoare Desiro, iar CFR anunța pe 13 august că s-au atribuit 4 acorduri-cadru de achiziţie pentru repararea a 371 de vagoane. O soluție nu se întrevede însă pe termen scurt.

Tren catre Litoral, in Gara BaneasaFoto: Hotnews

Se știe că CFR folosește zilnic sub 800 de vagoane, deși ar avea nevoie de 1.200. Dat fiind că este cerere mare, mai ales pe trenurile către litoral, cei care se duc la agenții să cumpere bilete către Constanța, Mangalia sau către stațiuni au putut constata că nu găsesc locuri nici cu două săptămâni înainte.

Vârfuri de trafic au fost pe 14 și 15 august și o bnouă zi de maxim va fi 19 august, când mii de oameni își vor încheia vacanța. În acea zi estimările indică faptul că peste 250.000 de oameni vor folosi trenul.

Către litoral trenurile private nu sunt o alternativă, fiindcă Regio Călători, Softrans și Astra Transcarpatic au fiecare doar un tren pe zi către mare. De remarcat că în ultimele două luni Astra Transcarpatic a anulat de mai multe ori câte un tren, din cauza numărului insuficient de locomotive.

Lucrurile au fost și mai grave după prăbușirea viaductului de la Cârcea, trenul dintre Arad și litoral sau dintre Constanța și litoral ajungând să parcurgă distanța în 21-23 de ore. Trenurile fac ocol prin Piatra Olt, ceea ce lungește parcursul cu 40 km și cu cel puțin o oră și cel mult trei-patru ore.

Tabela din Gara de Nord în dimineața zilei de 13 august

În condițiile în care, într-un vagon cu 85-90 de locuri călătoresc și peste 120 de persoane, aerul condiționat nu face față și temperaturile devin de nesuportat. Crește numărul celor care în Gara de Nord sau în Constanța, nu mai reușesc să cumpere nici măcar bilet fără loc, fiindcă este acoperită și cota acestor bilete.

Aglomerația este și mai mare la trenurile în care urcă și mulți abonați care, din cauză că nu prea există trenuri de scurt parcurs pentru navetiști, sunt obligați să folosească trenuri de lung parcurs, chiar și internaționale.

În general, casele de bilete nu eliberează mai mult de 10-15 la sută bilete fără loc peste numărul oficial de locuri dintr-un tren, iar cei care nu găsesc bilet fără loc și vor să urce în tren trebuie să se aștepte la o călătorie în care vor avea foarte puțin loc de bagaje și la plata unui bilet cu suprataxă.

Unele trenuri sezoniere de lung parcurs au 11-14 vagoane și aici se mai pot găsi locuri în aceeași zi, dar. la polul opus se află alte trenuri care pornesc din București - către Ardeal sau Moldova - cu două sau trei vagoane, aglomerația fiind cruntă, mai ales de vineri până dumincă.

Ministrul Transporturilor și CFR Călători promit că situația se va rezolva și anunță pași în acest sens, dar, la cum au decurs lucrurile în ultimii ani este clar că va dura.

CFR Călători nu va avea vagoane suficiente în vara aceasta pentru a satisface nevoia de trafic, mai ales pentru litoral, în condiţiile în care din 1.200 de vagoane pe care le are în inventar, 400 erau oprite din cauze tehnice, spunea ministrul Transporturilor, în iulie, într-un interviu pentru Agerpres. El adăuga că s-a început o procedură de licitaţie în vederea achiziţionării unui număr de 100 de automotoare tip Săgeată Albastră, dar acestea nu vor ajunge mai repede de luna octombrie.

Recent, CFR a anunțat că începând cu data de 13 august 2018 au fost atribuite 4 acorduri-cadru de achiziţie “Servicii de reparaţie planificată tip RTG la vagoane de călători”, cu o valabilitate de 24 de luni, pentru un număr de 371 de vagoane de călători, în sumă de 240 milioane lei.

”Pe măsură ce vor fi redate în exploatare vagoanele din procesul de reparaţii, revizii planificate şi modernizare, se va putea continua suplimentarea compunerii trenurilor la nivelul aşteptărilor de confort şi mobilitate ale publicului călător”, spunea CFR.