Lucrările la Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei avansează, în special la stații, dar proiectul s-a blocat momentan la partea de realizare a sistemului de sigurață și de automatizare a circulației, unde licitația s-a blocat. Asociația Pro Infrastructura publica un set de fotografii realizate în câteva stații de pe M5 și estimează că primele trenuri cu călători ar putea circula din Drumul Taberei abia peste un an.

Statie de metrou in constructie pe M5Foto: Asociatia Pro Infrastructura

„Am ales să mergem la Eroilor, Academia Militară și Râul Doamnei, punctele care sunt cele mai întârziate. În plus, am ajuns și la Valea Ialomiței, acolo unde stadiul este foarte avansat atât la stație, cât și la depou. Pe forum găsiți tot fotoreportajul (250 poze), explicații și multe detalii, unele în premieră. Au trecut 5 luni de la ultima noastră vizită - puteți compara cu stadiul din martie”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

„Când se va inaugura linia? Dificil de spus deoarece, în continuare, licitația sistemului de siguranță și automatizare a circulației nu are un deznodământ. Oficialii Metrorex se pare că doresc să semneze, acum în septembrie, contractul pentru acest sistem cu firma desemnată câștigătoare, chiar dacă bătălia în instanță nu s-a terminat, compania contestatoare putând face recurs. Din momentul în care contractul este parafat, trebuie să așteptăm CEL PUȚIN 9 luni de zile operaționalizarea sistemului de management al traficului, fără de care trenurile de metrou nu pot circula având călători la bord”, notează ONG-ul.

„Testele (fără pasageri) sunt programate a începe în ianuarie. Realist vorbind, estimarea noastră, în acest moment, este că deschiderea va fi undeva în toamna lui 2019, dacă se va semna în următoarele 30-60 de zile contractul amintit mai sus și dacă se vor accelera lucrările în stațiile întârziate”, mai detaliază Pro Infrastructura.

Asociația mai scrie că Metrorex a transmis documentația licitației pentru achiziția noilor trenuri de metrou pe SICAP (platforma care înlocuiește SEAP) și că Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) trebuie să își dea acordul mai întâi, iar abia apoi pot fi depuse ofertele. „Intenția Metrorex este de achiziționa, într-o primă fază, 13 garnituri pe Drumul Taberei-Eroilor și apoi încă 13 aferente secțiunii Eroilor-Iancului (când aceasta va fi construită)”, transmite ONG-ul.