Din 2011 se lucrează la două pasaje supraterane pe centura Aradului, iar după numeroase amânări, contracte reziliate și licitațiie relansate, unul dintre acestea - cel peste CF Brad-Curtici și DJ 709B - a fost în sfârșit deschis circulației începând de luni. Lucrările la pasajul lung de circa 322 de metri și cu câte o bandă pe sens au o valoare de circa 7 milioane de euro, au fost stopate în 2015 când contractul original a fost reziliat și s-au reluat abia din 2017 dupa o nouă licitație.

Pasaj suprateran pe centura AradFoto: CNAIR

„Începând cu data de 15.10.2018, ora 11:30, se pune în circulație traseul nou creat al pasajului de pe Varianta de ocolire a municipiului Arad, peste liniile CF Brad – Curtici – DJ 709B, pentru finalizarea lucrărilor pe actualul DN 7. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 31.719.000 lei cu TVA, având ca sursă de finanțare bugetul de stat”, transmite Compania de Drumuri.

Pasajul denivelat peste linia de cale ferata Brad-Curtici a început în septembrie 2011 și ar fi trebuit terminat în decembrie 2012. Lucrarea fusese contractată cu antreprenorul C.C.C.F. – Filiala Drumuri Poduri Timişoara S.R.L. În 2015 contractul a fost reziliat. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporţie de 70%.

În anul 2017, D.R.D.P. Timişoara a demarat o nouă procedură de achiziţie publică în vederea atribuirii contractului pentru realizarea lucrărilor rămase de executat pentru acest obiectiv de investiții.

Procedura a fost finalizată prin încheierea unui acord contractual cu Asocierea TEHNODOMUS S.A. & CDP ENERGY SA & Construcţii Feroviare Mureş S.A pentru circa 12,78 milioane lei (2,8 milioane euro).

Pasajul are o istorie zbuciumată, alaturi de un al pasaj de circa un kilometru din zona Micalaca, peste peste calea ferată Arad-București. Ambele lucrări au demarat în 2011, dar au rămas nefinalizate mult timp, spre nervii șoferilor care răbdau în ambuteiajele de pe centura Aradului.

Cele două contracte de execuție au fost reziliate în noiembrie 2014, respectiv în martie 2015 după ce constructorii (Confort Timisoara si CCCF) nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, în timp ce în anii anteriori cele două obiective au fost subfinanțate masiv și au fost primele în linie la taierile de fonduri când s-au facut rectificări bugetare.

Pasajul din zona Micalca este și el din nou în execuție, după o nouă licitație care s-a lăsat cu un contract semnat în aprilie 2018 cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H. Valoarea contractului este de 25.665.184,89 (TVA inclus), cu o durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție a lucrărilor de 24 de luni.