Salariații Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni au declanșat conflictul de muncă după ce negocierile pentru noul contract colectiv de muncă (CCM) au întâmpinat dificultăți și ar putea intra în grevă la mijlocul lunii noiembrie, a declarat pentru HotNews.ro liderul Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă. Negocierile pentru noul CCM au fost finalizate, dar directorul Companiei de Aeroporturi București a demisionat înainte să semneze noul contract.

Avion Tarom pe Aeroportul OtopeniFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Salariații din cadrul Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni sunt în conflict de muncă după ce negocierile pentru semnarea contractului colectiv de muncă pentru perioada 2018-2020 au întâmpinat dificultăți, a declarat pentru HotNews.ro Mircea Voinopol, lider de sindicat în cadrul Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă (SAHC).

„Noi am terminat negocierile, cu ceva timp în urmă, pe data de 2 octombrie. Din nefericire, directorul general cu care am negociat și-a înaintat demisia ministrului Transporturilor și nu am apucat să semnăm contractul colectiv de muncă. A fost numit un nou director general care, tot din nefericire, nu a primit mandat să semneze contractul și noi nu înțelegem de ce. Mai mult decât atât, actualul Consiliu de Administrație a emis o hotărăre și a dispus modificarea conținutului negocierilor”, a declarat Voinopol.

„Motiv pentru care în momentul de față, potrivit legii dialogului social, am parcurs o serie de etape până la declanșarea conflictului de muncă. Noi la ora actuală suntem în conflict de muncă pe legea dialogului social. Noi am notificat ITM-ul și acum suntem în etapa concilierii”, a mai detaliat liderul de sindicat.

„Noi nu cerem nimic în plus față de ce este bugetat și nimic în plus față de ce era predictibil din punct de vedere al costurilor cu personalul”, a mai spus Voinopol.

Potrivit reprezentantului sindical, o delegație va avea o discuție vineri cu ministrul Transporturilor, iar discuțiile din etapa concilierii ar putea dura circa două săptămâni.

„Dacă nu ajungem la nici un rezultat la conciliere, noi vom parcurge calea legală. Ca orizont de timp, în două săptămâni, cam până la jumătatea lunii noiembrie, vom ști ce se va întâmpla: ori semnăm noul contract, ori facem grevă”, a precizat Voinopol.

„Noi avem ca principală prioritate deblocarea situației. Orice conflict înseamna o situație în care toate părțile pierd - și noi, și patronatul, și pasagerii, și companiile. Nimeni nu câștigă”, a spus liderul sindical.

„Negocierile de până acum și conflictul de până acum nu au vreun impact asupra pasagerilor, dar dacă ajungem la o grevă, din calculele noastre, costurile pe un interval de două ore ajung la 215.000 de euro. Imaginați-vă ca impact financiar o grevă pe termen mai lung. Nu mai vorbim de impactul internațional asupra traficului aerian și impactul mediatic al unei asemenea acțiuni”, a mai declarat reprezentantul SAHC.

Sindicatul din cadrul Aeroporturi București numără circa 1.100 de membri care reprezintă peste 1.500 de salariați care se ocupă de operațiunile de ground handling, dirijarea aeronavelor la sol, managementul traficului aerian și siguranță la sol, pushing, tractare, procesare bagaje și altele.