Poliția ar putea amenda șoferii care încalcă legea pe baza clipurilor video făcute de alți participanți la trafic - proiect de lege

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Telefon folosit pentru a filma din masina
Foto: iMore
Persoanele care surprind pe video cu telefonul mobil sau cu ajutorul camerelor instalate pe bordul mașinii alți șoferi care încalcă legea pe șosele ar putea sesiza cu filmarea realizată direct Poliția, iar aceasta să se folosească de imagini pentru a sancționa șoferii vinovați, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de un deputat USR și obținut de HotNews.ro. Poliția ar putea sancționa șoferii vinovați în lipsa acestora, însă condiția este ca filmările realizate de utilizator să conțină elemente de identificare a mașinii, a datei, orei și locului, precum și o sesizare din partea persoanei care a realizat filmarea.

„În primul rând proiectul propus e menit să încurajeze civismul, să convingă oamenii să se implice atunci când văd regulile de circulație încălcate”, a declarat pentru HotNews.ro deputatul USR Mihai Botez, inițiatorul proiectului.

Momentan proiectul va intra în dezbatere publică, iar autorul va căuta sprijin în rândul colegilor săi din Parlament.

„Va fi în dezbatere publică două săptămâni, iar în timpul ăsta vom asculta toate criticile sau sugestiile primite de la reprezentanți ai Poliției, de la cetățeni sau de la societatea civilă”, a mai spus Botez.

Potrivit acestuia, proiectul vine să creeze un cadru unitar, reglementat, în care înregistrările video realizate de oamenii obișnuiți pe telefonul mobil sau pe camerele montate pe bordul mașinilor să poată fi folosite de polițiști pentru sancționarea vinovaților.

Proiectul de lege, așa cum e acum formulat, permite ca probă filmările de pe dispozitive neomologate, atâta timp cât există o sesizare scrisă făcută de autor, iar clipul video permite „stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârşirea contravenției, precum şi a datei, orei şi locului săvârşirii contravenţiei, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”

România, statul membru al Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a accidentelor mortale pe șosele

În expunerea de motive, deputatul USR Mihai Botez arată că „în anul 2017, România a fost statul membru al Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a accidentelor mortale pe șosele: 98 de decese la un milion de locuitori, cu 1% mai mare faţă de 2016. De asemenea, în anul 2016, pe drumurile publice din România s-au produs 8696 de accidente rutiere grave. În aceste accidente, 8285 de persoane au fost grav rănite, iar 1913 persoane şi-au pierdut viaţa”.

Potrivit acestuia, „starea drumurilor, aglomeraţia din trafic, dar mai ales nerespectarea regulilor de circulaţie, deopotrivă de către participanţii la trafic cât şi de pietoni, reprezintă principalele cauze ale producerii accidentelor grave. Nu puţine sunt cazurile în care încălcarea cu intenţie sau din culpă a acestor reguli a rămas nesancţionată ori a produs accidente în cazul cărora stabilirea persoanei vinovate a fost foarte dificil de stabilit, în lipsa constatării directe a poliţistului rutier sau a prezenţei unor martori la locul şi în momentul producerii accidentului”.

Astfel, deputatul susține că se impune actualizarea şi modificarea Codului Rutier, „în sensul în care, constatarea contravenţiilor să se poată face şi cu ajutorul înregistrărilor de pe mijloacele tehnice video aparţinând participanţilor la trafic, chiar dacă aceste mijloace nu sunt certificate, cu condiţia ca proba video sa fie însoţită de declaraţia participantului la trafic care o furnizează, că înregistrarea video este reală şi autentică”.

Mihai Botez susține că astfel de soluții există şi a fost deja implementată în unele state membre ale Uniunii Europene și dă exemplul cazul Marii Britanii, „unde cetăţenii care iau act de săvârşirea unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pot încărca înregistrarea de pe camera de bord prin care a fost surprinsă respectiva faptă, pe o un portal online; după completarea unui formular electronic, acestea ajung direct la unitatea de poliţie din zona unde a fost semnalată săvârşirea contraventiei, care analizează imaginile şi ia măsurile ce se impun”.

Proiectul de lege poate fi descărcat de aici. (.pdf, ~256KB)

Expunerea de motive care însoțește proiectul de lege poate fi descărcată de aici. (.pdf, ~448KB)




Modificările aduse Codului Rutier, așa cum sunt trecute în actualul proiect de lege:

1. La articolul 6, după punctul 20 se introduce un nou punct, punctul 201, cu următorul cuprins:

„20(1). Mijloc tehnic video - dispozitiv folosit de participantul la trafic, chiar dacă nu este certificat, omologat şi verificat metrologic, care produce o înregistrare tehnică video, prin intermediul căreia se atestă desfăşurarea unui eveniment, şi cu ajutorul căreia se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie, altele decât cele referitoare la nerespectarea vitezei maxime admise.”

2. La articolul 102 alineatul (1), după punctul 39 se introduc două noi puncte, pct. 40 şi pct. 41, cu următorul cuprins:

„40. falsificarea unei înregistrări tehnice Video prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurarări, dacă a fost urmată de prezentarea acesteia unei unităţi de poliţie, de către făptuitor sau de către o altă persoană căreia fâptuitorul i-a înmânat-o spre prezentare, în scopul de a dovedi existenţa unei contravenţii sau săvârşirea acesteia de o anumită persoană.

41. prezentarea unei înregistrări tehnice video falsificate unei unităţi de poliţie, în scopul de a dovedi existenţa unei contravenţii sau săvârşirea acesteia de o anumită persoană.”

3. Alineatul (2) al articolului 109 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologie, folosite de Poliţia Română, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.”

4. După alineatul (2) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

„(2') Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice video folosite de participanţii la trafic, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârşirea contraventiei, precum şi a datei, orei şi locului săvârşirii contravenţiei, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.”

5. După alineatul (3) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

„(3^1) În cazurile prevăzute la alin. (2^1), procesul—verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul; pentru constatarea contraventiei este necesară şi declaraţia participantului la trafic asupra faptelor ce constituie obiectul contraventiei şi asupra autenticităţii si veridicităţii înregistrării tehnice video furnizate, precum şi confirmarea faptelor de către martori, dacă există, menţionându-se acestea în procesul-verbal de constatare a contraventiei.“


Citeste mai multe despre   

















5316 vizualizari

  • +30 (36 voturi)    
    pentru (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:13)

    falcoind [utilizator]

    Săptămânal vad măcar 5-6 cazuri in care ar putea liniștit suspenda carnetul pe minim 3 luni.
    • +18 (22 voturi)    
      Absolut. Merg mult prin oras (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:57)

      Cuca [utilizator] i-a raspuns lui falcoind

      si as zice ca 5-6 cazuri pe saptamana vazute de un singur om este prea putin ! Cred ca vad 10 pe saptamana !
      • -10 (12 voturi)    
        Numai 5-6 cazuri? (Joi, 8 noiembrie 2018, 19:00)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui Cuca

        "Săptămânal vad măcar 5-6 cazuri..."
        ================
        Eh, ai si tu un puisor de indignare.

        Eu am vazut - si au fost filmati - mii de huligani care ocupau carosabilul ilegal ore si zile la rand. Inclusiv saptamanile astea, desi a mai dat frigul prin ei.
  • +4 (6 voturi)    
    Si ... de unde știi dacă a fost sancționat? (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:19)

    Amad [utilizator]

    Toți știu cum se dau amenzile in orașul de baștină.
    • +7 (9 voturi)    
      Nu stii (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:46)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui Amad

      Dar daca au cadrul legal, poate o vor face. Ma gandesc ca, macar in cazurile serioase, isi vor face treaba.
      • +7 (7 voturi)    
        pai da (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:23)

        g01an [utilizator] i-a raspuns lui banel

        tu-ti faci datoria civica. plus ca s-ar putea sa se demonstreze a fi un instrument util pentru a te proteja de sicanele in trafic sau pentru a lamuri neclaritati cand ai putea fi invinuit cand alt sofer a facut manevre riscante si a provocat accidentul.

        ca merge sau nu sistemul, asta este alta problema, trebuie si ea rezolvata, dar macar sa facem primul pas.
  • +27 (29 voturi)    
    In sfarsit... (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:23)

    RobertRO [utilizator]

    ... o lege pe care o asteptam de mult timp si despre care consider ca va avea un impact major in ceea ce priveste siguranta traficului - cu conditia sa fie corect si impartial aplicata.
    Felicitari celor care au avut initiativa!
    Sper ca acest proiect de lege va trece si va fi promulgat.
    • +16 (20 voturi)    
      Nu va trece (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:21)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui RobertRO

      Cel mai probabil va trece aia cu suspendarea la 45 de puncte.

      De ce nu trece?
      In primul rand pentru ca ar permite astfel si amendarea soferilor pe baza camerelor de filmat din intersectii. Adica pune primarul camere la semafor si amendeaza la foc automat tot ce trece pe rosu sau blocheaza intersectia dupa ce s-a pus rosu. Normal in orice tara civilizata, dar parlamentarii romani au facut normalul anormal cu ceva ani in urma cand au interzis astfel de probe.

      In al doilea rand pentru ca proba video fara mijloace "omologate" poate fi usor combatuta in instanta. Acuzatul poate invoca "pixelul albastru". Si pe buna dreptate.. cu un PC relativ modest se poate scrie/rula cod care sa identifice si sa modifice live un numar de inmatriculare intr-o inregistrare video. Daca esti pus pe fapte, cu o masina aceeasi marca si culoare poti face un politician sa piarda alegerile daca dai filmarea la timpul potrivit.
      • 0 (6 voturi)    
        Mda (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:28)

        RobertRO [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        Argumentatia ta este pertinenta. DIn pacate.
        • +8 (8 voturi)    
          Oricum politia doarme (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:29)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui RobertRO

          Aia nici macar nu se sinchisesc de masinile care stationeaza in intersectii sau pe trecerile de pietoni, cu soferul la volan.. sa nu mai vorbim de cei 25 de metri regulamentari. Daca ma apuc eu sa le trimit inregistrari cu dorel care schimba banda fara se semnalizeze sau intra pe sosea fara sa se asigure, abia asteapta politistul sa se apuce da hartogaraia de rigoare.
      • +7 (7 voturi)    
        Nu prea (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:28)

        Traian2015 [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        Ce te faci dacă te trezești în zece procese în care încerci să convingi judecătorul că 10 oameni din zece locuri diferite s au apucat de video editing sa te pună pe tine că ai trecut linia continuă.
      • +8 (8 voturi)    
        o poate contesta (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:55)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        si se face expertiza...
        si daca pierde expertiza, amenda + cheltuieli de judecata (+costul expertizei)...
        si s-a rezolvat :D

        dar da... ai dreptate, in romanica nu o sa treaca nici o lege care este in defavoarea celor care nu respecta regulile...
      • 0 (0 voturi)    
        vax (Duminică, 11 noiembrie 2018, 16:40)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        orice editor profesionist de imagine digitala iti poate detecta iute manareala
  • +19 (19 voturi)    
    uhlala (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:26)

    nellino [utilizator]

    pai ma pun pe un refugiu de tramvai ca cel de la intersectia Maica Domnului cu Lacu Tei si fac live pe Facebook cu toti care depasesc refugiul prin stanga.

    ma manaca civismul al naibii de rau!
  • -30 (32 voturi)    
    Mai sa fie...)) (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:27)

    Javrelor [utilizator]

    Ce considerente au gasit gaborii astia;)))...chiar asta era problema. Întài sa se faca autostrazi si pe urma mai vedem cu totii daca se mai intampla accidente zic eu. De fapt demagogii din parlament ne tot mint ca se fac autostrazi din 1990, ati vazut asa ceva oameni buni???? Autostrazile se fac de la bucuresti spre Ploiesti sau eventual spre bravov, taman unde vor parlamentarii;)...zona MOLDOVEI ATI UITAT-O??? ASA CA DRAGI POLITISTI BATETI-LE LA USA PARLAMENTARILOR SA SE FACA AUTOSTRAZI. SPOR LA AGATAT DRAGI POLITISTI ( ADICA SPOR LA BANIIIII.
    • +14 (16 voturi)    
      ce legatura are ce spui tu cu propunerea de lege? (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:53)

      minos [utilizator] i-a raspuns lui Javrelor

      Se pare ca parlamentarii vor autostrada in Moldova, nu ai vazut ce au votat ieri sau alaltaieri? Guvernul nu vrea, dar oricum propunerea de mai sus nu are legatura cu tine. Reactia ta, ma face sa cred ca esti unul din cei care nu respecta regulile de circulatie. Plus ai vazut ca legea este pusa in dezbatere de un parlamentar USR, deci nu de un membru al clasei politice pe care o uraste toata lumea? Sau ai citit doar titlul si te-ai repezit sa comentezi?
      • +7 (7 voturi)    
        Sincer vorbind (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:49)

        trotuar [utilizator] i-a raspuns lui minos

        Mai puțin contează partidul dacă o inițiativă legislativă e bună. Bineînteles că USR-ul are meritul pentru inițiativă dar și dacă ar fi venit de la PSD nu m-aș fi supărat, de fapt aș fi rămas mască că au totuși și idei bune.
  • +16 (20 voturi)    
    USR versus PSD (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:42)

    anonimicus [utilizator]

    Politia ii da amenda cocalarului, iar cocalarul o contesta in instanta, care pe baza legilor pesediste votate sau in curs de votare o va anula, pentru ca inregistrarile video nu sunt probe ...
    • +8 (8 voturi)    
      inca sunt probe... (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:55)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui anonimicus

      inca...
      sa vezi ce "misto" o sa fie cand nu o sa mai fie
      sparti unuia casa, zambesti la camera si nu pot sa-ti faca nimic...
  • +22 (24 voturi)    
    bravo (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:44)

    pardalian [utilizator]

    Excelent!!! Sper sa curga sesizarile cu cocalari care se cred regii soselelor!
  • -13 (27 voturi)    
    Civism (Joi, 8 noiembrie 2018, 14:52)

    Soljenitin [utilizator]

    Si in plina era a Securitatii era un val de civism, ceva de speriat...
    • +1 (17 voturi)    
      Ț-ai luat minusuri (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:58)

      marius v [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      de la cei care nu înțeleg despre ce vorbești. Sigur, proiectul acesta ar putea fi bun într-o țară în care, să spunem, 90 % dintre șoferi respectă regulile, dar nu în România, unde proporția este exact invers. Și nu este așa doar din vina șoferilor. Cauzele sunt atât de multe încât ar trebui să scriu un eseu pe tema asta. Doar voi menționa pe scurt câteva dintre cele (foarte) multe:
      - lipsa parcărilor
      - starea drumurilor
      - canalele plasate în așa fel încât să nu le poți evita
      - semaforizarea proastă (nu inteligentă)
      - lipsa marcajelor sau marcaje neanticipative
      - intersecții dirijate defectuos
      - autorizarea supermarket-urilor fără obligativitatea asigurării a cel puțin 10 locuri de parcare
      - parcări „amenajate“ pe bulevarde
      - treceri de pietoni în curbă
      - treceri de pietoni neluminate pe timp de noapte

      Dar, una peste alta, a se remarca entuziasmul cu care este primită posibilitatea de a turna/reclama/ da în gât a celor care nu-și pun problema că ar putea fi ei înșiși reclamați.
      • +6 (10 voturi)    
        Nu ar fi interesant asa? (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:17)

        Martinezu [utilizator] i-a raspuns lui marius v

        Eu unul, cand am dat acel minus sa stii ca m-am gandit cum oare ar fi sa respectam legea si bunul simt?
        Ai vazut vreodata o parcare imensa in care masinile stau gramada pe locurile rezervate?
        Sau treceri de pietoni, statii, linii de tramvai etc blocate ? De acesti cocalari pe motiv ca nu au unde altundeva?
        Pe de alta parte dupa acest principiu in care sa nu fii de acord cu o lege pentru ca ai putea fi chiar tu cel sanctionat, la ce bune legile? Ca doar ne ingradesc. Anarhia salveaza Romania!
        • +1 (3 voturi)    
          Am putea (Joi, 8 noiembrie 2018, 17:45)

          marius v [utilizator] i-a raspuns lui Martinezu

          să ne lansăm în discuții care nu-și au locul aici. Adică am putea vorbi despre etică, despre empatie, despre excesul de legi ca expresie a democrației, despre democrație vs. libertate... dar are rost?
          Eu nu am spus că nu trebuie respectată legea. Spun doar că s-ar putea ajunge în situația aberantă să ieși din casă, să stai nemișcat pe trotuar și prin asta să încalci o lege, să deranjezi pe cineva, în următoarele 3 minute.
          Da, am văzut de nenumărate ori situațiile despre care vorbești, dar pentru acele situații există deja legi, regulamente și sancțiuni. Mai trebuie doar să existe și polițiști care să le aplice, dacă nu cumva au alte „ocupațiuni manuale și mentale“, vorba lui Moromete.
          Te asigur că nu mă afectează această lege, nu pledez pentru propria mea cauză - se întâmplă să fiu disciplinat în trafic. Ideea este următoarea: cu cât vor fi mai multe legi și restricții, cu atât vor fi mai mulți infractori/contravenienți. Și reține că multe aspecte deranjante ale traficului sunt nesancționate și nesancționabile.
          Îți dau doar un exemplu: azi mergeam în coloană (așa cum se merge în mod curent prin București), pe un bulevard. Ajung în dreptul unei străzi laterale și fac semn unei mașini de pe acea stradă să intre în traficul de pe bulevard. Instantaneu am auzit un cor de claxoane în spate. Adică de ce am permis acelei mașini să intre pe drumul pe care circulă ei?! Cine este sancționabil în acest caz?
      • +13 (13 voturi)    
        mda (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:36)

        SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui marius v

        lasa ca in foarte multe cazuri, sa nu zic peste 50% e vorba de nesimtire crasa din partea celui care incalca voit legea..

        ca asa vrea muschiu` lui si ca nimeni n-are ce sa-i faca
        • +1 (3 voturi)    
          Corect (Joi, 8 noiembrie 2018, 21:55)

          marius v [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

          Unul dintre plusurile acelea este de la mine
          • +1 (3 voturi)    
            mda (Vineri, 9 noiembrie 2018, 8:42)

            SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui marius v

            si eu ti-am dat cu plus pt ca ai dreptate

            lipsa infrastructurii e cam 60% din problema, dar 40% tine de nesimtirea sau de lipsa educatiei romanilor
      • +8 (8 voturi)    
        Lipsă de logică (Joi, 8 noiembrie 2018, 17:16)

        trotuar [utilizator] i-a raspuns lui marius v

        Într-o țară în care 90% din șoferi respectă regulile nu ai nevoie de o asemenea legislație, o ai în cazul unei țări în care procentul e pe invers.

        Lipsa parcărilor nu îți dă dreptul să parchezi pe șina de tramvai sau să blochezi circulația. Semaforizare "neinteligentă" nu îți dă dreptul să treci pe roșu. Starea drumurilor nu e motiv să depășești în curbă sau pe linie continuă.

        Ar trebui să existe niște amendamente de genul timpul în care poți raporta infracțiunea pentru a preveni șantajul, niște omologări la tipul de dashcam de pe care să conțină și informații GPS iar videoul să nu poată fi contrafăcut câte infracțiuni poți raporta într-o perioadă de timp pentru a preveni tipul de vigilante.

        Mai am idee de câteva amendamente dar ideea în sine nu e proastă dar dracul e în detalii.
        • -1 (3 voturi)    
          Vorbim limbi diferite?! (Joi, 8 noiembrie 2018, 18:11)

          marius v [utilizator] i-a raspuns lui trotuar

          Eu am vorbit acolo despre cauze, nu despre scuze. Ceea ce spui tu sunt abateri extrem de grave și trebuie sancționate, DAR această lege ar vrea să substituie munca pe care ar trebui să o depună polițistul. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, ea este expresia neputinței și a lipsei de idei. Cu alte cuvinte, atunci când dai o lege, ești obligat (măcar moral și ... logic) să-mi asiguri toate condițiile pentru a o respecta. Nu se poate compensa incompetența cu restricții.
          Mâine, Primăria Capitalei hotărăște că lățimea standard pentru trotuare este de 15 cm. Ce vor face pietonii?! Vor circula pe carosabil, da? Păi asta este contravenție! Se produce haos. Stimați cetățeni, vă rugăm să ne trimiteți filmulețe cu acești inconștienți care pun în pericol viața lor și a celor din jur!
          • +2 (2 voturi)    
            Cauzele trebuie adresate (Joi, 8 noiembrie 2018, 23:33)

            trotuar [utilizator] i-a raspuns lui marius v

            într-un mod diferit. Preferabil la alegeri ...

            Despre polițiști și încrederea în ei e mult de vorbit aici și nu mă pronuț, Dar totuși câte mașini sub acoperire rulând continuu în trafic e nevoie pentru pentru a prinde berbecii care depășesc aiurea pe drumuri naționale?

            Dacă se dă lege cu trotuar de 15 cm (primăria nu dă legi printre altele) trebuie să lupți împotriva legii nu împotriva celor care apară legea.
            • +1 (3 voturi)    
              La asta nu mă gândisem (Vineri, 9 noiembrie 2018, 13:21)

              marius v [utilizator] i-a raspuns lui trotuar

              Am înțeles aluziile tale referitoare la alegeri. Adică inițiativa aceasta nu este bună pentru că ar fi într-adevăr bună, ci pentru că vine de la USR. Ei, uite că la asta nu mă gândisem. PSD, PNL, USR, UDMR, PMP, ALDE... pentru mine n-au nicio relevanță.
              Ideea asta chiar mă scoate din sărite, dacă stau să mă gândesc mai bine. În fiecare zi apar pe internet și în mass-media aberațiile care există în țara asta, dar mai ales lucrurile care nu se întâmplă, deși ar fi stringent necesare. Sesizează și sancționează cineva chestiile astea?! Nu! Ne mulțumim să înjurăm în barbă și mergem ca oile la vot ca să alegem cine să ne călărească și să-și bată joc de noi în următorii 4 ani.
              Uite exemple: Porțiunea aceea de autostradă, inaugurată de Ponta cu mare fast preelectoral, s-a surpat și a trebuit refăcută. A răspuns cineva pentru ea? Nu! S-au făcut studii de pre-fezabilitate, fezabilitate, post-fezabilitate? Fii sigur că da. Din ce bani? Din banii tăi, ai mei, ai lui ai ei.
              Același lucru tocmai se întâmplă pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva. Este amendată/desființată firma care a făcut studiul de fezabilitate?
              Înainte de a te gândi să vânezi cetățeanul, du-te la instituțiile care se fac vinovate de toate prăduielile din țara asta.

              Tu ai ceva cu mine :) Am spus eu că primăria dă legi? Cuvântul pe care l-am folosit este „hotărâre“.
          • 0 (2 voturi)    
            Logica (Vineri, 9 noiembrie 2018, 21:45)

            tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui marius v

            Daca un politist nu e martor ocular la comiterea unei infractiuni, nu stiu, sa zicem o crima, fapta nu exista ?

            Care e diferenta aici ? Politia trebuie sa implice societatea in reclamarea oricarei abateri de la reglulile de circulatie!

            O idee foarte buna aceast proiect de lege ! Sper doar ca propunerea sa stipuleze ca orice agresiune impotriva unui cetatean care filmeaza o incalcare a regulilor de circulatie sa fie incadrata ca infractiune si sa nu mai vorbim de amenda si puncte suspendate ci de puscarie !
    • +8 (12 voturi)    
      mda (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:01)

      break_noon [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      text clasic al infractorilor: denuntatorii sunt colaboratori ai vechii securitati
      cei care reclama sunt colaboratori ai vechii securitati
      oricine zice ceva de altcineva e colaborator al vechii securitatii

      daca sunt prea multi politisti pe strada, e stat politienesc

      problema nu a fost, pe vremea comunistilor, denuntatorii sau colaboratorii, ci ce se facea cu informatiile primite de la acestia.

      sunt de acord sa existe denuntatori, sau pur si simplu oameni obisnuiti care atunci cand vad ceva aiurea, chiar si in trafic, sa reclame, si cel ce face tampenii, sa fie sanctionat
      • +8 (8 voturi)    
        O astfel de masura nu face decat sa (Joi, 8 noiembrie 2018, 17:15)

        clint [utilizator] i-a raspuns lui break_noon

        scoata la suprafata doua mentalitati complet diferite ale 'celor 2 Romanii':

        unii care orice le-ai face, trag spre haos, manelizare si folos propriu imediat, de genul: eu unde o sa imi mai las masina pe avarii sau cum o sa mai depasesc coloana cand intarzii la serviciu ?

        si ceilalti, care inteleg ca, desi nu e in folosul lor imediat, putina oridine in tara asta nu strica.
  • +1 (7 voturi)    
    ok... (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:38)

    liviu_ [utilizator]

    foarte bine...
    da pietonii care traverseaz aiurea o sa-i amendeze? sau aia sunt scutiti?!
    nu dealta dar desi am sters 95% din evenimente tot am salvati pe camere cateva zeci!
  • -1 (7 voturi)    
    PS: (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:40)

    liviu_ [utilizator]

    zice si de pietoni... uraaa imi mai cumpar 3 camere pe masina

    dar sa nu ne grabim... sa intre intai in vigoare si sa nu uitam ca nu se aplica retroactiv
  • -3 (7 voturi)    
    nu-mi vine sa cred (Joi, 8 noiembrie 2018, 15:40)

    Kosmos [utilizator]

    demiteti toata politia
  • -4 (12 voturi)    
    Uninuea Socialist Restrictiva ne trimite (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:21)

    xolv [utilizator]

    inapoi la stadiul de informatori din perioada comunista.
  • 0 (10 voturi)    
    e o prostie! (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:27)

    mike_the_hunter [utilizator]

    Nu o sa aiba timp politia sa analizeze miile de filme care vor veni saptamanal pentru amenzi.
    In al doilea rand, proiectul va fi atacat la curtea constitutionala. De ce ? Nu cetatenii fac ordine si isi dau cu parerea ,ci autoritatile.
    Politia trebuie sa instaleze camere si sa vada ce si cum si nu cetatenii! In centrul Londrei sunt cateva mii de camere de luat vederi, de exemplu!
    Un exemplu, nu ne place de x,il pandim ca atunci cand a iesit din parcare fara sa dea semnal si pac la politie o amenda!
    Sau parchez masina in Bucuresti pe o zona de parcare interzisa, cum fac mii de oameni zilnic, ca nu sunt locuri de parcare , si pac amenda, ca un binevoitor m-a filmat.
    Pe scurt oamenii nu trebuie sa fie transformati in informatori si judecatori, ca ne intoarcem in comunism.
    • +1 (1 vot)    
      uhm (Vineri, 9 noiembrie 2018, 21:51)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

      Nu parca masina in locuri nepermise, semnalizeaza, respecta regulile de circulatie si nu ai de ce sa iti fie frica.

      Apropos, nu doar in centrul Londrei sunt camere, toata tara este impanzita cu CCTV.

      Al doilea apropos, cetatenii fac ordine prin reclamatii la politie, trimiterea catre politie a unei inregistrari in care tu esti filmat parcand masina neregulamentar sau conducand ca bizonul e acelasi lucru.
  • +6 (6 voturi)    
    Ciuma Rosie nu va aproba niciodata asa ceva (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:44)

    clint [utilizator]

    Aceasta lege ar fi de minim bun simt, dar... total impotriva directiei populiste sustinute de Ciuma Rosie:

    - eliminearea probelor video neomologate
    - ridicarea pragului de suspendare a permiselor de la 15 la 45.
  • +2 (6 voturi)    
    Trebuie (Joi, 8 noiembrie 2018, 16:53)

    vasile-roaita [utilizator]

    sa-i filmeze si fatza celui care conduce vehicolul ca altfel probele video doar cu vehicolul nu sint valabile. Asa este aici in Suedia unde stau eu si sint camere pe sosele.
    • 0 (0 voturi)    
      nu (Duminică, 11 noiembrie 2018, 16:46)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui vasile-roaita

      amenda o primeste proprietarul inregistrat; daca nu era el la volan, anunta cine a fost
  • +3 (3 voturi)    
    Buna idee ! (Joi, 8 noiembrie 2018, 19:57)

    Ochiana [utilizator]

    Poate se mai reduce marlania din trafic daca stii ca oricine te poate filma cand esti nesimtit.
  • +3 (3 voturi)    
    Trebuie dar nu va deveni realitate (Vineri, 9 noiembrie 2018, 6:34)

    Pac-pac [utilizator]

    E de multa vreme necesar ca noi, cetatenii decenti sa ii ajutam pe politisti sa mentina o stare cat de cat sanatoasa in orice: pe strada, in cartiere, in jurul scolilor, pe plaja, etc.

    Din pacate o asemenea lege nu trece pentru ca parlamentul este casa vosganienilor, a taricenilor, a badalailor, nicolicilor, etc. Golanii astia nu au ajuns acolo prin decenta si transpiratie, asa ca este in ADN-ul lor sa respinga orice pare pentru majoritatea drept ceva "normal".
    • -1 (3 voturi)    
      Delațiunea nu ține loc de resurse de trafic (Vineri, 9 noiembrie 2018, 15:47)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui Pac-pac

      Un trafic civilizat se obține alocând resursele necesare, nu determinând zeci de mii de oameni să trimită înregistrări din trafic la poliție.

      Înregistrările respective ar putea fi utile pe post de sesizări, la modul că un judecător ar putea decide sancționarea celui implicat în urma audierii lui și a altor probe. Dar nu la modul că poliția poate să-i trimită amenda acasă doar pe baza unei înregistrări trimise poliției de un alt participant la trafic.
      • 0 (0 voturi)    
        ai si argumente? (Duminică, 11 noiembrie 2018, 16:47)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        sau doar te temi ca n-o sa mai poti conduce "sportiv" si "descurcaret"?


Abonare la comentarii cu RSS



de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului




Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version