Segmentul de autostradă dintre nodul rutier Șoimuș (Deva) și Simeria a fost redeschis traficului ca urmare a faptului ca Antreprenorul Asocierea Tehnostrade SRL - Spedition UMB SRL a finalizat realizarea conexiunii sectorului de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție), anunță Compania de Drumuri. HotNews.ro a scris în urmă cu două zile că Lotul 4 al autostrăzii va fi gata abia vara următoare, în ciuda declarațiilor din acest an ale autorităților cum că va fi gata până la final de an, iar închiderea tronsonului Deva - Simeria era prelungită.

Nodul rutier de la Deva de pe A1Foto: CNAIR

„Astăzi, 16 noiembrie 2018, începând cu ora 12:00, segmentul de autostradă dintre nodul rutier Șoimuș și Simeria va fi redeschis traficului ca urmare a faptului ca Antreprenorul Asocierea Tehnostrade SRL - Spedition UMB SRL a finalizat realizarea conexiunii sectorului de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție)”, anunță Compania de Drumuri.

Accesul pe autostrada A1 de pe DN 7 se va face în același mod ca înainte de închiderea circulației prin nodul Șoimuș, iar accesul pe A1 din DN 76 se va face pe noile bretele ale nodului rutier Șoimuș, semnalizate corespunzător, potrivit CNAIR.

„De asemenea, coborârea de pe autostrada A1 se va face prin aceeași bretea, la fel ca înainte de închiderea sectorului de autostradă”, anunță CNAIR.

VIDEO FOTO O nouă autostradă amânată: Lotul 4 A1 Lugoj - Deva ar putea fi gata abia vara viitoare / Unde au apărut probleme pe șantier

Cei 22 km de pe Lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj - Deva ar putea fi terminați abia în vara lui 2019, după ce constructorul s-a lovit de o alunecare de teren în zona dealului Șoimuș, incident care a dus la necesitatea unor lucrări suplimentare. Inițial, autoritățile de la drumuri sperau ca Lotul 4, ajuns la un stadiu de 94%, să fie gata până la final de 2018.

„Am discutat cu constructorul care ne-a transmis că va respecta termenul contractual care este luna august 2019, dar face toate eforturile să termine mai repede”, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanții Companiei de Drumuri.