„Un fake news grosolan al directorului companiei de drumuri CNAIR - Narcis Neaga privind autostrada Lugoj-Deva”, scrie deputatul USR Cătălin Drulă, care acuză că șeful de la Drumuri minte când vorbește de o nouă alunecare de teren pe Lotul 4. „Alunecarea inițială nu a fost remediată de constructor. (...) Nu au avut loc ploi abundente, fără precedent, în ultimele 45 de zile. E o minciună sfruntată - vremea a fost mai degrabă uscată și cu precipitații sub media anuală”, a scris deputatul USR.

Alunecarea de teren de pe Lotul 4Foto: Hotnews

Directorul CNAIR Narcis Neaga a declarat luni dimineață că pe Lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva aflată în construcție ar fi avut loc o nouă alunecare de teren în același loc ca în urmă cu ceva timp. „Cea de acum o lună fusese remediată de constructor. Ele au loc pe fondul unor ploi abundente, ploi de 45 de zile, fără precedent”, a spus Neaga.

În replică, deputatul USR Cătălin Drulă a catalogat declarațiile lui Neaga drept „un fake news grosolan”.

Potrivit lui Drulă, în realitate alunecare inițială nu ar fi fost remediată de constructor, iar noua alunecare de care vorbește șeful CNAIR nu există. „Zona afectată e aceeași, dar s-a început în sfârșit, după aproape 2 luni, degajarea materialului ceea ce evident duce la noi scurgeri”, scrie Drulă pe pagina sa de Facebook.

„Nu au avut loc ploi abundente, fără precedent, în ultimele 45 de zile. E o minciună sfruntată - vremea a fost mai degrabă uscată și cu precipitații sub media anuală”, mai scrie deputatul, membru în Comisia de Transporturi.

„Este incredibil cum poți minți publicul în asemenea hal când lucrurile sunt verificabile ușor - aproape săptămânal sunt filmări din dronă făcute de pasionații din zonă. Scopul dezinformării: coaserea cu ață albă a unei explicații privind eșecul de terminare a celor 100km promiși de autostradă”, mai susține Drulă.