Din cauza vremii, duminică a fost zi neagră pentru călătoria cu trenul. Iași - Timișoara, 32 de ore. București - Arad, 29 de ore

de Vlad Barza     HotNews.ro


-
Foto: CFR Infrastructura
​Duminică, începând cu ora 2.00, trenurile au acumulat întârzieri uriașe din cauza căderii unor copaci peste liniile de contact în mai multe puncte din sud-vestul țării. Situația s-a mai îmbunătățit doar după ora 17.00, dar câteva trenuri au staționat între 9 și 15 ore, fie în zona Orșova, fie la câteva zeci de kilometri de Arad. A fost una dintre cele mai grave avarii din ultimii ani, deranjamentele înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică fiind numeroase și greu de remediat. Două trenuri au acumulat și peste 800 de minute întârziere.

Problemele au afectat trei magistrale și trenurile au fost blocate începând cu orele 2.00 - 3.00 duminică dimineața. Pe M900 primele trenuri au plecat în jurul orei 11.00, iar pe M200, după ora 17.00.

CN CFR anunța duminică la prânz că peste 200 de feroviari și 10 drezine pantograf acționau la intrările în stații, în stații și pe secțiile de cale ferată unde circulația era încă întreruptă din cauza copacilor care au rupt firele de contact și s-au prăbușit pe calea ferată.

O parte a traseului trenului IR 1738 Cluj - Râmnicu Vâlcea, duminică spre luni (infofer)


Pe M202 persistă problemele. Între staţiile Valea Mărului - Câineni personalul feroviar intervine pentru tăierea copacilor căzuţi în gabarit şi eliberarea liniei. În acest moment, trenul IR 1722, care circulă pe relaţia Sibiu - Caracal, staţionează temporar, pe perioada intervenţiei, în Valea Mărului. Trenul a plecat din Sibiu la 2.34. iar de la 4.19 staționează.



Unde au fost cele mai mari probleme

M 200 Vărădia -Săvârșin situate între Deva și Arad
M 202 Valea Sadului - Lainici, Lunca Budieni - Bărbătești, pe linia ce leagă Filiași de Simeria
M 900 Valea Cernei - Drobeta Turnu Severin

Trenurile cu cele mai mari întârzieri


IR 473 Budapesta - București 14 ore și 45 de minute întârziere

A intrat în țară duminică la 0.37, la 1.06 pleca din Arad și jumătate de oră mai târziu începea lunga staționare, din cauza copacilor căzuți peste linii. Trenul pleca după ora 17.00, cu o întârziere de 14 ore și 20 de minute. Trenul a ajuns la București după 27 de ore de la intrarea în țară.

IR 1765 Iași - Vatra Dornei Cluj - Arad - Timișoara 13 ore și 29 de minute întârziere

Este unul dintre trenurile românești cu cel mai lung traseu, 848 km ar trebui parcurși în 18 ore și 12 minute. Trenul a plecat sâmbătă la 15.25 din Iași, iar la 8.10 ajungea la Zam, între Deva și Arad, unde avea să staționeze zece ore. Au mai urmat opriri în plus și până la Arad, iar trenul a ajuns la Timișoara duminică la 23.17. Drumul a durat 32 de ore.

Cum arată tabele gării Timișoara la ora 23.00, duminică. (sursa Web Cam CFR) În fotografie am încercuit cele mai mari întârzieri.


IR 472 București - Budapesta - 18 ore întârziere

Pleca sâmbătă la ora 17.45 de la București și ajungea la 2.38 la Deva, cu 31 de minute întârziere. Au urmat apoi opriri extrem de lungi la Zam, Ilteu și Bătuța, un total de peste 16 ore. La Arad trenul a ajuns cu 1.061 minute întârziere, la 29 de ore de la plecarea din Capitală.

IR 347 Viena - București - 11 ore și 23 de minute întârziere

Intra în țară pe la Curtici la 3.58, iar la 5.33 ajungea la Radna unde a staționat 12 ore. Trenul ajungea la Deva la ora 19.00 cu o întârziere de peste 11 ore. La București trenul internațional a ajuns la 3.29, de la Brașov reușind să recupereze 20 de minute până în Capitală. IR 347 are probleme și luni, având patru ore întârziere, după ce a stat peste 200 de minute la Ghioroc, nu departe de Arad.

O parte a traseului IR 347, duminică. Cu ONI sunt trecute opririle neprogramate


IR 1695 București - Timișoara 12 ore și 15 minute întârziere

A plecar din București sâmbătă la 21.20, a staționat peste șapte ore la Orșova și două ore la Caransebeș. Per total, drumul până la Timișoara a durat aproape 22 de ore.

IR 1692 Timisoara - București 6 ore și 38 minute

A plecat din Timișora la 5.25 și a staționat aproape cinci ore la Iablanița și Mehadia, nu departe de Băile Herculane. A avut și alte opriri neprogramate până la București, unde a ajuns la 21.19.

IR 1696 Timișoara - București 9 ore și 22 de minute întârziere

A plecat sâmbătă la 23.24 din Timișoara și a staționat șase ore în zona Orșova. A sosit la București la 17.47, la peste 19 ore de la plecarea din Timișoara.


Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










2677 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Bine ca au ajuns.. :) (Luni, 17 decembrie 2018, 11:11)

    pehash [utilizator]

    Oare chiar nu este posibil sa se toaleteze vara copacii de pe linia de cale ferata?? Nu e parc, deci poti sa pui niste reguli simple si clare (distanta minima fata de calea ferata si inaltimea maxima), poti sa tai tot ce e uscat sau da semne de boala si gata, nu mai ai griji cand vine iarna!
  • +3 (5 voturi)    
    Cu dedicatie de la LAE (Luni, 17 decembrie 2018, 11:15)

    Je__ [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=qxyq4snVhk4

    pentru astia care se bocesc ca e zapada peste tot si nimeni nu o curata
  • +3 (5 voturi)    
    Programul PSD (Luni, 17 decembrie 2018, 11:22)

    florinos [utilizator]

    In timp ce PSD sărbătorea ședința pentru Amnistie si Grațiere, votanții PSD înghețau în trenuri.

    Uite ce se promitea in Programul PSD de acum 2 ani: "Finanțarea prioritară pentru calea ferată rapidă se va face pentru refacerea căii ferate și modernizarea acesteia, astfel încât să avem în România trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest -
    București, Chișinău - Iași - București, București - Constanța, București - Brașov" ... au trecut 2 ani de Guvernare PSD, nu simțiți îmbunătățiri ?
  • 0 (2 voturi)    
    Ma bucur ca au asteptat asa. (Luni, 17 decembrie 2018, 13:03)

    Marionette [utilizator]

    Cu cine a votat 80% din tren? 40% s-au miscat la vot dintre ei 50% (20% din total) au votat PSD si ceilalti 60% din total au girat PSD nevotand, Deci 80% au vrut PSD. Au primit PSD. Sa speram ca vor mai primi PSD in continuare pe unde o putea intra!


Abonare la comentarii cu RSS



de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului




Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version