​FOTO VIDEO Un pod rutier din Suceava, avariat serios și dărâmat după inundațiile din vară, a fost redeschis traficului

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Podul de la Milisauti
Foto: DRDP Iasi
Podul de la Milișăuți, din județul Suceava, de pe DN 2H în apropriere de Municipiul Rădăuți a fost redeschis circulației rutiere după ce a fost parțial reconstruit. Podul a fost avariat serios de inundații în luna iulie, iar pila principală a podului a fost ulterior detonată. Podul a fost reconstruit de către SC Geiger Transilvania pentru circa 6,5 milioane de lei.

DRDP Iași amintește că, din motive de siguranță, „podul a fost închis circulației în prima zi a lunii iulie a acestui an, pe fondul ploilor abundente, care au condus la deplasarea uneia dintre pile. Ulterior, în urma expertizelor tehnice, s-a optat pentru soluția detonării pilei afectate și a ultimelor două deschideri ale podului”.

DRDP Iași a demarat în regim de urgență procedurile de achiziții pentru proiectare și execuție, astfel că în luna august constructorul a putut începe organizarea de șantier și execuția propriu-zisă a lucrărilor.

SC Geiger Transilvania a turnat o nouă pilă și a montat tabliere noi. „Lucrările au culminat cu refacerea căii de rulare, turnarea straturilor asfaltice și amenajarea trotuarelor și a parapetului pietonal, pentru ca redarea în circulație să fie operabilă începând cu 17 decembrie”, notează DRDP Iași.





Podul de la Milișăuți (n.r. cel inițial) a fost construit în anul 1962, are o lungime totală de 200 m, șapte deschideri a câte 27,60 m fiecare, o lățime a părții carosabile de 6,30 m, două trotuare pietonale de 1,10 m lățime fiecare și o lățime între parapete de 8,50 m. Obiectivul este unul de importanță majoră pentru județul Suceava, fiind o punte de legătură între Suceava, Rădăuți, Putna și Câmpulung Moldovenesc.

Cum arăta podul în vară, dupa inundații / Sursa: SVNews.ro





Cum a fost detonat Podul de la Milișăuți:









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1606 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Doua observatii subiective: (Luni, 17 decembrie 2018, 13:12)

    Habermas [utilizator]

    1. cand se pun impreuna, Moldovenii si Ardelenii fac treaba buna, si nu au intarzieri.
    2. as vrea sa stiristii sa nu mai vorbeasca in stilul asta stresat; oare chiar nu pot vorbi normal, asezat, clar si logic fara sa lase impresia ca-i strange cineva de gat?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by