Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a dat, miercuri seara, la TVR 1mai multe detalii despre cum intenționează să finalizese proiectele de infrastructură, de toate tipurile, propuse pentru acest an, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Știți ce le-am cerut constructorilor de pe șantiere, inclusiv săptămâna trecută, când am fost pe calea ferată, pe șantiere: dacă până acum vă evaluam din punct de vedere al calității și al timpului, mai introduc un criteriu - plata subcontractorilor români, pentru că avem constructori care vin în România, deși le dăm avansuri, bani pe achiziția de materiale, se duc, iau subcontractori români și uită să îi mai plătească la timp și ne trezim că avem o problemă cu industria construcțiilor din România. Mi-am dorit, în momentul în care am scos toate proiectele, să creez o predictibilitate pe piața construcțiilor din România, aparte de absorbția fondurilor, ca oamenii să știe: avem de lucru, de-acum cinci ani, pe proiectele alea, alea, alea. Asta le-am spus unor antreprenori, asupra cărora am primit anumite sesizări, că nu plătesc subcontractorii români”, a afirmat Răzvan Cuc, miercuri seara, într-o emisiune la TVR 1.

Ministrul Transporturilor a menționat că, în momentul în care participă la licitație, firmele de construcții vizate de sesizări au niște subcontractori declarați, iar ulterior iau și alți subcontractori. „Ei trebuie să înțeleagă că, atât timp cât statul român îi plătește, ei trebuie să plătească subcontractorii”, a adăugat Cuc.

Oficialul de la Transporturi a mai spus că vrea să dau o ordonanță de modificare a autorizațiilor.

„Domnul Neaga și-a asumat, la începutul acestui an, un număr de 180 de kilometri (de autostradă - n.red.), dar mi-a spus că are nevoie de sprijinul meu total să modific legislația și să-i dau pârghiile necesare. Poate mai reziliem un contract, acolo unde nu lucrează, că nu o să stau după un constructor căruia îi zic o dată, îi zic de două ori să se mobilizeze și nu se mobilizează. (...) Cei care dorm îi lăsăm să doarmă”, a mai spus Cuc.

Ministrul Transporturilor l-a apărat, miercuri seara, pe Narcis Neaga. „Nu mai spuneți așa. Este un om care are experiență în domeniu și se va mobiliza corespunzător”, a reacționat Răzvan Cuc, când moderatorul emisiunii de la TVR 1 a spus „eternul domn Neaga”.

„Acum avem alt aplomb, când știm că avem o legislație favorabilă, pe care știm că am modificat-o și știm că putem semna contractele fără contestații”, a mai spus Cuc.

Acesta a dat drept exemplu negativ Centura București, care a fost scoasă la licitație pe trei secțiuni – pentru una dintre secțiuni, MT a semnat, acum două săptămâni, contractul de proiectare și execuția, iar celelalte două sunt în contestate, conform ministrului de resort.

„Tocmai de asta am modificat legea achizițiilor, ca să putem semna după 30 de zile, după primul termen de la CNSC, contractul de proiectare și execuție. După aceea se poate duce în instanță constructorul și să conteste cât vrea el, dar noi ne apucăm de obiectiv să îl conteste cât vrea el. Noi nu mai putem să stăm după contestatarii aceștia de meserie care vin să blocheze licitațiile după bunul plac. Fie că sunt parte integrantă și participă la licitație, fie că vin din afară să conteste neparticipând”, a explicat Cuc.

Această centură, care are profil de autostradă, are o lungime de 51 de kilometri, din care a fost semnat lotul 2, cu o lungime de 16 kilometri, potrivit sursei citate. „Dacă celelalte două proiecte nu erau contestate și le semnam în același timp, aveau o durată de 9 luni proiectare, 24 de luni execuție, adică ne ducem până în 2021, dar nu este o construcție grea. Mă bucur că a venit o firmă nouă și a luat contractul, o firmă din Turcia”, a adăugat Cuc.

Pe infrastructură, în prezent, sunt deschise șapte șantiere: Sebeș-Turda - loturile 1 și 2, Lugoj-Deva - secțiunile 3 și 4, Centura Bacăului, Câmpia Turzii - Chețani, Iernut - Chețani și „Urmează să deschidem pe șantierele Pitești - Craiova, pe secțiunile 1 și 2. La Comarnic - Brașov se lucrează la Comisia Națională de Prognoză, vor fi finanțate ppp-uri (proiecte public-private - n.red.). Luni, am semnat proiectul de hotărâre pentru autostrada Marii Unire, secțiunea de la Târgu Neamț la Iași”, a detaliat Cuc.

În plus, metroul din drumul Taberei va fi finalizat în octombrie 2019, singura problemă fiind sistemul de automatizare, care a fost contestat. „Norocul nostru este că am chemat, la un moment dat, la discuție, firmele care l-au contestat și iată că am ajuns la un consens. Nu am pus presiune, că se înțelege altceva. Eu, ca ministru, nu pot să mai stau tot timpul la cheremul unora, care se ceartă pe diferite probleme și fac bani în România. În momentul acela, trebuie cineva să cedeze și să lăsăm să meargă proiectul mai departe”, a susținut Cuc.

Finanțarea nu ar trebui să fie o problemă, din perspectiva oficialului de la Transporturi.

„Fonduri exisită, sunt fonduri de la Uniunea Europeană și pe care noi le accesăm. Dacă ne uităm pe absobția pe care o avem pe minister, este de 20%, după doi ani, pe Programul Operațional de Infrastructură Mare, ceea ce este foarte bine. Avem proiecte lansate de 3 miliarde (de euro – n.red.)”, a mai afirmat Răzvan Cuc.

Pe lângă fonduri europene, există bani alocați de la bugetul de stat, a mai susținut ministrul Transporturilor.

„Avem bani foarte mulți pentru infrastructura feroviară, aparte de proiectele mari. Avem 350 de milioane ca CFR să înceapă să lucreze în regie proprie. Le-am spus celor de la CFR, în momentul în care avem bugetul aprobat, să aveți și caietele de sarcini pregătite, nu mi le pregătiți la două luni, că lumea nu mai are răbdare. Știți care este problema? Că nu mai am nici eu răbdare”, a mai spus Cuc.

În plus, ministrul Transporturilor a menționat că a primit sprijin și din partea ministerului Mediului pentru exproprieri.