Paris și ”Big Bang-ul” autobuzelor - Cum vrea capitala Franței să facă autobuzele din nou atractive

de Vlad Barza     HotNews.ro


Autobuz la Paris
Foto: RATP
​Parisul are o rețea excelentă de metrou și trenuri urbane RER, așa că nu este o surpriză că autobuzele transportă tot mai puțini călători. RATP, compania care se ocupă de rețeaua de autobuze, are în plan cea mai mare reorganizare a liniilor din ultimii 70 de ani și recent a fost anunțată și cea mai mare comandă europeană de autobuze electrice. În articol puteți citi cum vrea RATP ca nicio linie să nu mai aibă medii orare de sub 10 km/h la orele de vârf.

Peste 4.500 de autobuze circulă zilnic prin Paris, dar acestea sunt tot mai puțin atractive într-un oraș cu o rețea extinsă de metrou, dar și cu trenuri regio-urbane. În plus, mii de oameni preferă bicicletele, scuterele și trotinetele electrice.

Autobuzele sunt mai puțin populare și din cauza ambuteiajelor, a șantierelor și a manifestațiilor, nefiind o surpriză faptul că unele rute permit doar o viteză de 8 km/h la orele de vârf, mai mică decât cea a unui om care aleargă lejer.

RATP a anunțat un plan prin care autobuzele să devină din nou atractive și va face cele mai multe schimbări din ultimii 70 de ani. Practic, traseele a peste 50 de linii vor fi modificate, trei linii vor fi desființate, iar cinci vor fi înființate. Un obiectiv al planului este ca numărul de călători să crească, iar altul este ca pe nicio linie viteza medie să nu mai fie de sub 10 km/h, nici măcar la orele de vârf.

Planul este ”un Big Bang pentru autobuze”, a spus Valérie Pécresse președintele regiunii Île-de-France, subliniind cât de important și radical se vrea a fi momentul.

Foarte puține s-au schimbat la rețeaua pariziană de autobuze în ultimele decenii, iar șefii RATP spun că schimbările traseelor vor ține cont de cum a evoluat demografia și de cum se deplasează populația în regiunea Parisului. Se va insista pe legăturile dintre Capitală și comunele din apropiere și pe zonele unde metroul nu este reprezentat.

Modificările din rețea vor costa bugetul regiei cu 39 milioane euro mai mult pe an și au fost angajați și 700 de șoferi.

Un alt obiectiv este ca timpii de așteptare să scadă, iar aici un rol esențial îl va avea achiziția de noi autobuze. Regia a făcut o comandă uriașă de autobuze electrice și a ales trei companii franceze, comanda urmând a fi de maxim 800 de autobuze electrice, cea mai mare de acest fel din Europa (în valoare de 400 milioane euro).

Prima comandă fermă este de 150 de autobuze electrice, primele urmând a fi livrate spre final de 2020. Cele trei companii franceze alese sunt HeuliezBus, Bolloré Bluebus și Alstom Aptis.

Parisul are 4.700 de autobuze, dintre care 83 sunt full-electrice, 950 sunt hibride, iar 140, pe biocombustibili.

Surse: Le Monde, Electrek


Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










4116 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    niste intrebari (Luni, 15 aprilie 2019, 11:17)

    vodatepes [utilizator]

    Cum nu s-a facut o licitatie pentru achizitia de autobuze? Daca s-a facut cum de a iesti doar firme franceze? interesant Daca era la noi deja CE era sesizata sa vada daca e cumva ajutor de stat pentru anumite firme etc.....
  • +1 (5 voturi)    
    a ALES 3 companii franceze (Luni, 15 aprilie 2019, 11:48)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    din bani publici....in UE, a ALES tot 3 companii producatoare de autobuze electrice... FRANCEZe, nu turcesti, nu nemtesti. Oare in alte tari cum se poate achizitiona local, fara sa se incalce regulile UE, iar in Romania doar de la turci , nemti etc, producatorii romani sunt mereu lasati pe dinafara?
    • +2 (2 voturi)    
      Probabil (Luni, 15 aprilie 2019, 11:59)

      **#** [utilizator] i-a raspuns lui Roman_Cetatean

      Sunt pra scumpi sau nu dau spaga care trebuie.
  • +1 (3 voturi)    
    privat (Luni, 15 aprilie 2019, 12:01)

    FlorinOprea1 [anonim]

    este companie privata si cumpara de unde vrea ea!
  • +1 (1 vot)    
    RATP este societate publica (Luni, 15 aprilie 2019, 12:43)

    animatron [utilizator]

    Regia Autonoma de Transporturi Pariziene e o companie publica, e gestionata cu fonduri de la primarie si de la stat.

    Franta pune sistematic in practica conceptul de "patriotism economic", lansat de un fost premier de dreapta si continuat de toti cei care au urmat, "socialisti" sau conservatori.

    Fostul guvern socialist s-a opus vehement, de ex, preluarii legale, prin oferta publica, a unor santiere navale de catre o societate din Italia.

    Nu a contat catusi de putin ca e vorba de o tara aliata, membra UE si NATO, Franta s-a opus pana cand italienii s-au vazut obligati sa accepte o participare a statului francez pana la nivelul de blocaj la vot in consiliul de administratie, deci un control.

    Dl presedinte Macron vorbeste adesea de "suveranitate europeana", iar in economie e o transpunere a ideii de a da prioritate in UE bunurilor si serviciilor europene, in detrimentul celor americane, chineze, etc.

    Nationalistii francezi, cei ai dnei Le Pen, lansasera demult ideea ca ar trebui sa existe o "prioritate nationala", adica sa fie sistematic favorizate firmele franceze, cetatenii francezi, etc.

    Franta a preferat de ex ani de zile sa plateasca amenzi catre UE decat sa permita concurenta straina in energie, pentru a da timp companiilor sale sa se intareasca si sa se extinda cat mai mult in toata Europa.

    Majoritatea marilor tari din UE sunt foarte agresive cand e vorba de interesele lor nationale, in special cele economice si nu se sfiesc sa isi apere companiile, de stat sau private, in fata concurentei "straine" (inclusiv din UE).

    Iar "comenzile de stat" catre companiile nationale sunt ceva foarte obisnuit in UE.

    Deschiderea totala si transparenta 100% a pietelor e aplicata rareori si mai ales de tarile mici, care nu prea au incotro in fata "marilor puteri".
    • +2 (2 voturi)    
      Pe banii lor (Luni, 15 aprilie 2019, 18:03)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Nu le poate impune nimeni sa cumpere de unde vor si la ce pret vor. Cand e pe banii de la UE , normal ca exista restrictii si conditionalitati. Nu stiu cum de nu ati sesizat diferenta pana acum. La noi majoritatea contractelor mari de infrastructura sunt pe bani de la UE si de-aia exista atata scandal. Daca era pe banii nostri, oho, era liniste si pace. D-aia si vor astia sa faca tot in parteneriat public-privat, nu exista niciun control acolo.


Abonare la comentarii cu RSS



de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului




Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version