Pe autostrada A1 de la Sibiu până la Nădlac va rămâne o „gaură” de circa 13 km ani la rândul de acum încolo - asta pentru că există o secțiune unde trebuie realizate două tuneluri prin munte pe care Compania de Drumuri abia acum a scos-o la licitație. Despre nevoia tunelurilor se știe din 2013, de când toate loturile au fost contractate, iar din 2015 tot este promisă o licitație pentru construirea lor. Licitația restrânsă lansată acum de CNIAR vizează o bucată de circa 9,13 km din care 2,13 km vor fi tunleuri forate cu două benzi pe sens și bandă de urgență. Costul total: 296 milioane de euro.

HotNews.roFoto: Hotnews

„CNAIR a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziții publice, SICAP, anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului "Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220 - Secțiunea E și finalizare Sectiunea D"”, a anunțat Compania de Drumuri, precizânând că pentru atribuirea acestui contract a optat pentru utilizarea procedurii de licitație restrânsă, procedură ce va fi derulată în două etape.

Astfel, prima etapă va fi cea de selecție a candidaților în funcție de criteriile de selecție stabilite în cadrul Documentației de Atribuire, iar cea de a doua etapă va fi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați și stabilirea câștigătorului în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în cadrul Documentației de Atribuire.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform condițiilor din Acordului de mediu, în 2013, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Cele două tuneluri au fost impuse prin acordul de mediu după ce loturile 2,3 și 4 din A1 Lugoj - Deva au fost contractate în baza unor documentații care prevedeau săpături în acele locuri.

Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2x3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgență de 2,50 m și acostamente de 2x0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2x0,75 m.

De asemenea, tunelurile vor fi prevăzute cu galerii de evacuare în caz de urgențe, nișe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalații electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor și echipament ITS.

Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA, iar termenul limită de depunere al candidaturilor a fost stabilit pentru luna august 2019.

Unde vor fi tunelurile - conform unei schițe aprobate în CNAIR în 2016:

Bucata cu tuneluri, „gaura” din Sibiu - Nădlac care va da bătăi de cap șoferilor mult timp de acum înainte

Bucata scoasă acum la licitație va reprezenta practic o „gaură” de circa 13 km în toată autostrada de la Sibiu până la Nădlac odată ce Loturile 3 și 4 din Lugoj - Deva vor fi inaugurate în această vară.

În 2013, după ce au fost contractate loturile 2,3 și 4 din A1 Lugoj - Deva, Acordul de Mediu a fost modificat și a impus realizarea unor tuneluri între Holdea și Margina, în locul unor săpături uriașe care practic ar fi despicat muntele în două. Cum contractele erau deja semnate, Compania de Drumuri avea de scos bucata cu tuneluri separat și să lanseze separat o procedură pentru proiectarea și execuția tunelurilor.

Au urmat, însă, ani la rândul de bâlbâieli și răzgândiri birocratice. Încă din 2015 șeful de atunci, care și acum e director general, Narcis Neaga, promitea că la final de an va scoate la licitație tunelurile de pe A1 Lugoj - Deva. Au trecut de atunci patru ani...

Acum, în 2019 abia e scoasă la licitație bucata de autostradă cu tuneluri, iar cu puțin noroc ar putea fi și contractată în acest an sau la început de 2020. Vor rămâne apoi cei câțiva ani în care România va construi practic primii săi kilometri de tunel forat pentru autostradă. Practic, la peste zece ani de la prima lopată pe A1 Lugoj - Deva, întreaga autostradă tot nu va fi gata, iar șoferii vor fi obligați să coboare pe un drum național (DN68A) în varful muntelui acolo unde încă vor fi lucrări.

Unde sunt tunelurile pe traseul autostrăzii: