Guvernul vrea să renunțe să mai facă autostrada Comarnic - Brașov prin Parteneriat Public-Privat și intenționează să o declare de importanță națională ca să o facă direct de la buget

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Duminică, 21 iulie 2019, 15:04 Monitorizari | Proiecte Infrastructura >> Articole


Autostrada Ploiesti - Comarnic - Brasov, un proiect care se chinuie sa demareze
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Guvernul ar putea renunța la procedura de a construi autostrada Comarnic - Brașov prin Parteneriat Public Privat, proces înițiat în urmă cu un an de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, și să o declare „de importanță națională sau de infrastructură critică”, a declarat duminică premierul Dăncilă. Astfel, potrivit prim-ministrului, autostrada ar urma să fie făcută direct din fonduri bugetare, Dăncilă îndicând interesul manifestat de asocierea chinezo-turcă ce deja fusese selectată în cadrul procedurii de PPP.

„După cum știți, autostrada Comarnic-Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitare din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă. Birocrația este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituție a contestațiilor și, pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională astfel încât să începem construcția cât mai repede din fonduri guvernamentale”, a anunțat Viorica Dăncilă într-o conferință de presă.

„Nu pot să vă dau o perioadă, trebuie să văd votul din CSAT si apoi să fac o evaluare”, a mai spus Dăncilă. (minutul 12:50)


Asocierea chinezo-turcă selectată pentru procedura de PPP

În luna mai, reprezentanții Guvernului prin Comisia Națională de Prognoză au prezentat asocierea dintre compania chineză CCCC și compania turcă Makyol ca viitor constructor în cadrul procedurii de Parteneriat Public Privat pentru autostrada Ploiești - Comarnic - Brașov (Râșnov).

Proiectul de PPP prevedea circa 1,36 de miliarde de euro pentru proiectarea și execuția celor circa 100 de km de autostradă dintre Ploiești și Brașov.

Studiul de fundamentare realizat de CNSP spune că PPP-ul se va întinde pe o perioadă de 44 de ani, dar în două etape. Prima etapă va fi de 24 de ani: 4 ani pentru proiectare+execuție și 20 de ani pentru operare. Șoferii vor plăti o taxă calculată la 6,3 euro fără TVA pentru fiecare 100 de km parcurși de un autoturism, iar pe parcursul PPP-ului statul va plăti partenerului privat o sumă anuală pentru amortizarea investiției, dar și o plată de disponibilitate pentru perioada de operare a autostrăzii.

Studiul ia în calcul și taxarea încă din primul an a actualei autostrăzi dintre București și Ploiești.

Autostrada a fost împărțită în trei sectoare:

- Sector 1 - Ploiești-Comarnic, km 0+000 - km 48+600
- Sector 2 - Comarnic-Predeal, km 48+600 - km 84+800,
- Sector 3 - Predeal- Braşov (Cristian), km 84,4 – km 106,2 (*cu mențiunea că tronsonul Rășnov - Cristian a fost deja contractat pentru execuție)

Proiectul prevede, pentru sectorul Ploieşti – Braşov (Cristian) mai multe lucrări de artă, între care 14 viaducte și 33 poduri cu o lungime totala de aprox. 3 km, precum și 2.6 km de tuneluri cu galerie dublă. Totodată, sunt incluse noduri rutiere, drumuri de acces la autostradă, relocarea utilităților, lucrări hidrotehnice și de atenuare a impactului asupra mediului.

Partenerul privat găsește finanțarea și plătește construcția. Statul va face plăți de disponibilitate și plăți de amortizare a investiției

Costurile proiectului vor fi suportate de către partenerul privat și vor consta în principal din costurile aferente lucrărilor de construcție (studiu de fezabilitate, proiectare, organizarea proiectului, management de proiect, studii de teren și lucrările efective); costuri aferente activității de operare și întreținere; costurile finanțării pe întreaga durată a proiectului.

Studiul estimează un „cost de realizare a investiției (nu este luată în calcul achiziționarea de terenuri care nu este în sarcina partenerului privat)” de puțin peste 910 milioane euro fără TVA din care „aproximativ 590 milioane euro pentru sectorul Comarnic – Predeal şi 325 milioane euro pentru sectorul Predeal – Braşov (Cristian)”.

Pe lângă aceste costuri, se mai adaugă cele de operare şi întreținere care pentru sectorul Ploieşti – Braşov (Cristian), pentru perioada 2019 – 2043 se ridică la aprox 670 mil. euro.

Studiul precizează că „în condițiile actualei legislații partenerul public poate contribui cu până la 25% din valoarea proiectului”, astfel încăt va fi luată în vedere o plată anuală pe perioada de operare de maxim 55 mil. euro.

„Această plată reprezintă o contribuție la nivelul amortizării investitiei, întrucât volumul de trafic şi perioada de operare de doar 20 de ani, vis-a-vis de cei în medie 50 de ani necesari amortizării lucrărilor de construcții aferente autostrăzii, nu permit amortizarea întregii investiții pe durata contractului cu asigurarea profitului rezonabil la nivelul partenerului privat”, arată documentul.

Totuși, studiul realizat de Comisia Națională de Prognoză menționează că analiza va fi actualizată și condițiile financiare se pot schimba „odată ce termenii finanțării vor fi finalizați”.

Dincolo de aceasta contribuție anuală din partea statului, documentul abordează și plata de disponibilitate pe care autoritățile o vor plăti partenerului privat pe toată durata de operare a autostrăzii.

„Principiul este că autoritatea va efectua plăți integrale de disponibilitate pentru o anumită perioadă numai în cazul disponibilității totale și corespunzatoare a activelor pe durata respectivă astfel cum este definită în contract (100% disponibilitate – 100% plată, 0 disponibilitate – 0 plată)”, se arată în document.

Taxele pentru șoferi: 6,3 euro fără TVA pentru fiecare 100 de km parcurși de un autoturism

Documentul mai abordează și potențialele taxe care ar urma să fie aplicate pe autostradă.

„Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcursi este limitata la 6,3 euro fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 01 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria LGV se plătește, pentru fiecare 100 km autostradă 8,82 euro fără tva, iar pentru un HGV şi un Bus se plăteşte 12,6 euro fără tva”, se precizează în studiu.

Documentul apreciază că valoarea minimă totală obținută numai din taxa de utilizare a autostrăzii Bucureşti - Ploiești (62 km) și Ploiești – Braşov (110 km) pentru perioada 2019 – 2043 este estimată la suma de 2,125 miliarde euro.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














8484 vizualizari

  • +10 (12 voturi)    
    44 de ani (Duminică, 21 iulie 2019, 15:11)

    Delavale [utilizator]

    44 de ani! mai bine lipsa!
    • +5 (7 voturi)    
      Moldova (Duminică, 21 iulie 2019, 17:24)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui Delavale

      Asa a spus PSD inainte de alegeri si despre regiunea Moldova, ca este importanta autostrada dar nici nu au inceput lucrarile.
      PSD de-abia are bani de pensii si salarii, de unde bani pentru autostrazi ?
      • +2 (2 voturi)    
        Nu are banii. (Duminică, 21 iulie 2019, 20:19)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui florinos

        Se împrumută la greu. Amanetează viitorul nepoților noștri pentru huzurul unora ca Buboșel, Lazăr, Băse, Iliescu.....
        • 0 (0 voturi)    
          sa faca Iohannis si CSAT-ul autostrada (Luni, 22 iulie 2019, 11:01)

          Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui prec

          ca guvernanti au alte treburi.
          Sa declare CSAT-ul ca autostrada Bucuresti - Valea Prahovei e strategica pe timp de weekend.
          Uitati Pitestiul su Moldova.
  • +17 (21 voturi)    
    Ăștia nu-s normali la cap. (Duminică, 21 iulie 2019, 15:12)

    prec [utilizator]

    Și, totuși, vor fi votați mereu de unii asemenea lor, care iubesc doar furtul, minciuna și lenea: asistații-bugetarii și pensionarii „speciali”.
  • +10 (12 voturi)    
    Punga prostilor e darnica (Duminică, 21 iulie 2019, 15:22)

    Sati [utilizator]

    Nume predestinate makiol cu rdv si rdd si ce ce ce ce te k.a.c.i dupa casa.
    • +4 (6 voturi)    
      . (Duminică, 21 iulie 2019, 15:30)

      theo667 [utilizator] i-a raspuns lui Sati

      Pacat ca nu trece si prin Pitesti sa ia ''Ochii lui Dobrin''
  • +12 (14 voturi)    
    nimic nou (Duminică, 21 iulie 2019, 15:28)

    c.oameni [utilizator]

    e remarcabila doar veselia cu care prostii de la guvernare insista sa faca noi si noi tampenii
  • +15 (15 voturi)    
    Nu va speriati pentru ca..... (Duminică, 21 iulie 2019, 15:34)

    gigiN [utilizator]

    ... nu se va plati nici o taxa in urmatoarea suta de ani,din motiv de lipsa de...autostrada.
  • +15 (15 voturi)    
    DE CE NU VINE PONTA SA NE EXPLICE CE A FACUT EL (Duminică, 21 iulie 2019, 15:35)

    rov [utilizator]

    CIITI DECLARATIILE LUI VEDETI CLAR CE MITOMAN SI IMPOSTOR E!!!
    • +5 (5 voturi)    
      Cine e Ponta? (Duminică, 21 iulie 2019, 17:04)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui rov

      Pe cine reprezintă?
  • +11 (15 voturi)    
    Li s-a explicat de atatea ori... (Duminică, 21 iulie 2019, 15:58)

    mircea_cjn [utilizator]

    ..de la UE : Comarnic-Brasov nu e pe nicio axa prioritara si nu poate fi finanțată din fonduri europene.
    Prioritare sunt :
    - Pitești-Sibiu , care e pe coridorul Constanța-Nadlac
    - Iasi-TgMures, care e pe axa Bors-TgMures-Iasi-Chisinau.
    - Turda-Sebes- care face legătura dintre cele doua axe.

    Astea sunt finantate din fonduri europene.

    Ori, ce fac guvernele pesediste (Ponta, Grindeanu, Tudose, Dancila)? Vin cu avioane gen Comarnic -Brasov, cu nu stiu ce autostrazi ale sudului. Cu care ametesc lumea, cu modelul PPP sau buget (cand ei iau 2 mld pe luna sa plateasca pensii si salarii!)
    Neserioși, nepriceputi, pramatii.
  • +5 (7 voturi)    
    De ce, banii UE nu au valoare?Opriți infractorii (Duminică, 21 iulie 2019, 17:16)

    Entiu [utilizator]

    Frațilol, nu mai nici un pic de rușine!

    In cîțiva ani vor fi puscăriile pline cu asemenea specimene din PSD!
    De ce nu se ia atitudine de la pesedintie!?
    Opriți infractorii!”
  • +6 (8 voturi)    
    Pana pune Vasilica prima piatra (Duminică, 21 iulie 2019, 17:37)

    John M. [utilizator]

    la autostrada aia, lumea va fi trecut la masini zburatoare.
  • +7 (7 voturi)    
    A pus-o .... (Duminică, 21 iulie 2019, 17:43)

    astronaut [utilizator]

    Dracnev , cum pui un pion pe tabla de sah , ca s-o poata manui s'acum ne manuie EA pe noi , ce ne spune tanti ca PPP este greoi, ''birocratie multa , proceduri complicate''adica nu e de NASUL LOR si ce vrea , vrea ca CSAT sa declare realizarea lucrarii de importanta strategica .....bla, bla , adica INCOMPETENTA , SARACIE IN BUGET , doar , doar sa nu se faca , ca-i mai bine daca NU FAC NIMIC , nu-i asa ca nu-i mai cauta nici DNA -ul pentru unele ''neconformitati'' ?
  • +7 (7 voturi)    
    si au mai trecut doi ani (Duminică, 21 iulie 2019, 18:19)

    andimi [utilizator]

    si uite asa au mai trecut doi ani in care nu s-a facut nimic! Stau banii europeni degeaba si nu se face nimic cu ei. Adica se face, de catre altii! Bataie de joc pe fata!
    • +9 (9 voturi)    
      Normal.. (Duminică, 21 iulie 2019, 18:44)

      alex34 [utilizator] i-a raspuns lui andimi

      Banii europeni sunt greu de furat, asa de la buget..cu mana pana la cot si dupa urla ca e vina celorlati ca nu s-a facut nimic. Practic ei nu vor sa faca nimic, doar sa fure, iar autostrada e un pretext
  • +8 (8 voturi)    
    chiar ma (Duminică, 21 iulie 2019, 18:44)

    Toreador [utilizator]

    intrebam cand se da startul la furat ...pai mai au un an de guvernare si inca nu au apucat sa fure ca in codru ....
  • +6 (6 voturi)    
    Facem proiectul, lucrearea, gasim noi si banii (Duminică, 21 iulie 2019, 18:47)

    gemart [utilizator]

    Ah, pardon, de bani va ocupati dumneavoastra drag guvern cu ampla experienta in jupuirea banilor publici adica ai contribuabililor.
  • +7 (7 voturi)    
    Menuetul tampitzilor rosii. (Duminică, 21 iulie 2019, 18:47)

    Plagarus [utilizator]

    Cate corturi se vor desfasura pe traseu pana la inaugurarea cap - coada ????
  • +2 (2 voturi)    
    Gaska de ciotani psd (Duminică, 21 iulie 2019, 19:58)

    Dalinar [utilizator]

    Pusa mereu pe jaf. Vad ca postacii psd au mutit, nu mai stiu nici ei ce shoparle sa mai arunce!!!
  • -4 (4 voturi)    
    Taxa (Duminică, 21 iulie 2019, 21:22)

    Sar Castic [utilizator]

    Asta ca miticii sa nu plateasca taxa de autostrada cind merg la munte!...

    Importanta nationala!

    Pe unde nu merg miticii nu conteaza, pot sa aibe taxe! Daca vor autostrada, nu?
    • +2 (2 voturi)    
      obsesie maxima.. (Duminică, 21 iulie 2019, 23:53)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Sar Castic

      Ai tu ce ai cu "miticii", dar nu prea se leaga. Poate nu stii, dar termenul vine de la Caragiale. Iti recomand o lectura utila: "Pe Mitică l-a ucis miticismul".

      Revenind la problema autostrazilor, iata ministrii transporturilor din ultimii 10 ani, insirati cat de cat cronologic:
      Razvan Cuc - Giurgiu
      Lucian Sova - Bacau
      Felix Stroe - Constanta
      Sorin Buse - Bucuresti
      Iulian Matache - Vrancea
      Ioan Rus - Cluj
      Dan Sova - Bucuresti
      Ramona Manescu - Constanta
      Relu Fenechiu - Bacau
      Ovidiu Silaghi - Satu Mare
      Alexandru Nazare - Bacau
      Anca Boagiu - Constanta
      Radu Berceanu - Valcea
      Ludovic Orban - Brasov
      • 0 (0 voturi)    
        Trebuie spus si suPt talpa cui au fost (Luni, 22 iulie 2019, 5:34)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        Ca Tatucu trage sforile, toti cei de mai sus is marioneti. E drept, Cuc si cu Shova trebuie trasi de sfori, ca-s prea prosti ca sa mearga singuri!!!
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Luni, 22 iulie 2019, 10:46)

    Mircea1978 [utilizator]

    Domle' sa fie orcie, chiar si parteneriat intergalactic, doar sa se faca aceasta autostrada....
  • 0 (0 voturi)    
    bai (Luni, 22 iulie 2019, 11:48)

    dragonic [utilizator]

    isteata asta spune - am sa fac o evaluare dupa ce obtin aprobarea csat ????????????????? cum ma ? deci nu stii de unde ai bani - nu stii in cat timp se realizeaza functie si de sumele alocate - DAR , INCEPI DE MAINE - chiar asa tampiti ne crede amarata asta ?? de ce nu spune ca partenerii au refuzat - DE CE A FACUT UN CALCUL DE VENITURI DIN TAXA PANA IN 2043 - CRED CA ERA MAI BINE DACA SE FACEA CALCUL PANA IN 3030 SI ATUNCI VENITURILE SUNT DE 50 MILIARDE SI UITE ASA FACEM MARE BOGATIE --CUM TE PREZINTI IN CSAT CAND NU STII NIMIC DESPRE CUM O SA FIE PLATITA SI REALIZATA AUTOSTRADA DE SAMBATASI DUMINICA -- ISI ARE ROST EXECUTIE EI PANA CAND SE FACE SIBIU -PITESTI ?????? CE JUSTIFICA O ASEMENEA INVESTITIE - N I M I C - DOAR PENTRU PLIMBARILE DE SAMBATA -etc , etc -- deci domana PLUTITI !


Abonare la comentarii cu RSS



de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului





de zile de la initierea proiectului




Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version