Pe Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj - Deva, în lungime de 21 de km, lucrările sunt în mare parte finalizate și pe calea de rulare ar putea fi deschis traficul rutier, susține constructorul, însă Compania de Drumuri nu a făcut recepția pentru că ar exista unele neconformități la execuție. Cu toate acestea, atât constructorul, cât și parte din societatea civilă susțin că lotul poate fi deschis în siguranță pentru circulație, iar problemele depistate pot fi remediate ulterior. În timp ce lotul adiacent în lungime de 22 de km a fost deschis miercuri, cei 21 de kilometri de pe Lotul 3 stau nefolosiți, în timp ce traficul actual se desfășoară pe drumul național adiacent care este virajat, plin de denivelări și cu asfaltul peticit.

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3Foto: Captura YouTube

Într-un video realizat din dronă de Asociația Pro Infrastructura, se vede cum cei 21 de kilometri sunt gata de trafic, dar au rămas închiși circulației.

În urmă cu câteva zile, aceeași asociație publica un video realizat de la volan în care se observa că se poate circula fără probleme pe Lotul 3 de la Holdea și la Ilia.

„Un tronson de 21 km perfect circulabil care este închis pentru că "responsabilii" CNAIR au refuzat recepția căutând nod în papură constructorului. Cei care suferă, evident, sunt tot șoferii”, au scris cei de la API.

În replică, Compania de Drumuri a postat pe contul oficial de Facebook un clip cu secvențe în care sunt prezentate neconformitățile și problemele de execuție inputate constructorului, însă marea majoritate a imaginilor surprind probleme în afara căii de rulare a autostrăzii, ce țin de taluzuri, șanțuri și garduri.

Alte elemente care sunt prezentate în lucru fac parte din capătul dinspre Holdea unde oricum traficul rutier nu va fi deschis, acesta descărcându-se anterior în giratoriul construit special în acest sens.

Circulația rutieră a fost deschisă pe cei 22 de kilometri ai Lotului 4 al autostrăzii A1 Lugoj - Deva, lot recepționat încă de luni, după ce Compania de Drumuri a ridicat parapetele de beton ce blocau accesul auto pe bretelele de ieșire de la nodul Ilia, nod rutier ce aparține tronsonului adiacent.

CNAIR a preluat nodul rutier printr-un proces verbal fără însă ca spaniolii de la Comsa, constructorii Lotului 3, sa fie de acord. Comsa ar fi vrut să se facă recepția și a restului de 21 de kilometri ai lotului, în condițiile în care Transporturile nu vor să facă recepția invocând unele probleme de execuție și cerând constructorului 10 ani de garanție, în loc de patru ani cum era în contractul inițial.

Constructorul acuză CNAIR că a preluat nodul în mod abuziv și susține că va reclama acest aspect Comisiei Europene.

CNAIR acuză probleme de execuție și cere garanție 10 ani, în loc de patru cum era în contractul inițial

Lotul 4, 22 km, construit de românii de la UMB, a fost recepționat luni seara, dar circulația nu a putut fi deschisă deoarece bretelele de descărcare a traficului țin de nodul rutier Ilia parte din Lotul 3, construit de Comsa.

Recepția Lotului 3, deși e finalizat, nu a fost acceptată de Compania de Drumuri pentru că ar fi existat unele probleme de execuție.

Purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri, Alin Șerbănescu, a declarat pentru HotNews.ro că refuzul inițierii procedurii de recepție pe Lotul 3 a venit de la consultant - Asocierea Hill International - Proiect Consulting SRL.

„Consultantul, partea care e neutră, nu a recomandat începerea recepției pentru că există niște neconformități. Sunt ravenări pe taluze, fisuri, probleme cu planeitatea carosabilului, șanțuri fisurate”, a spus Șerbănescu.

Într-o vizită pe șantier, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat că spaniolii de la Comsa au primit un termen de 10 zile pentru a remedia o parte din probleme și a recunoscut că tronsonul ar fi putut fi deschis, iar unele probleme ar fi putut fi rezolvate sub trafic.

Anterior, Cuc a mai detaliat un alt motiv al neînțelegerilor cu constructorul: pe fondul problemelor invocate, Compania de Autostrăzi vrea o garanție de 10 ani la lucrări, deși în contractul inițial semnat cu Comsa garanția e de patru ani.

Observatorii independenți susțin însă că scandalul e doar o răfuială a autorităților cu constructorul și că, în realitate, circulația rutieră ar putea fi fără probleme deschisă pe întreg lotul 3, iar invocatele deficiențe ar putea fi remediate ulterior deschiderii traficului.

„Aceste probleme se pot rezolva și după deschiderea traficului, pentru că pe autostradă cum e acum se poate circula în siguranță, fără probleme. E oare mai sigur să fie lăsat traficul pe drumul național DN68A vai de mama lui? Se poate face o recepție cu o anexă în care se trec toate deficiențele ce trebuie rezolvate. Asta nu e un motiv, este un șantaj și o reglare de conturi”, susține reprezentantul Asociației Pro Infrastructura.