Zona pilot de pe DN2 între Sinești si Movilița, unde drumul inițial cu câte o bandă pe sens a fost reamanejat prin marcaje la tipul „2+1 alternativ” a fost un succes, susține Asociația Pro Infrastructura. „Pe tronsonul care înainte era printre cele mai mortale de pe DN2 a avut loc în primele 6 luni o singură ciocnire frontală”, spune API. Cât despre ambuteiajele create, API susține că acestea apar doar în două momente ale săptămânii: vineri pe sensul spre Moldova și dumincă spre București. „Monitorizarea de trafic minut cu minut arată că, deși este una din cele mai aglomerate porțiuni, zona pilot funcționează la parametri normali în aproximativ 97% din timp pe fiecare sens”, spune API.

Accident pe DN2 pe zona cu o banda pe sensFoto: Asociatia Pro Infrastructura Facebook

„Intrarea pe contrasens a fost cauza multora din tragicele accidente din ultimele săptămâni. Există soluții simple și ieftine de separare completă a sensurilor de mers, lăsând însă posibilitatea depășirii”, scrie Asociația Pro Infrastructura.

„La câțiva kilometri sud de locul accidentului cu 7 victime din 25 decembrie de pe DN2 de lângă Urziceni, CNAIR a dovedit, la sugestia API, că acest drum poate fi reamenajat aproape de siguranța unei autostrăzi! Marcajul ”2+1 alternativ” asigură separarea sensurilor, oferind o bandă de depășire alternativ pe fiecare sens. Zona pilot între Sinești si Movilița a fost inaugurată în iulie 2019. Rezultatul: pe tronsonul care înainte era printre cele mai mortale de pe DN2 a avut loc în primele 6 luni o singură ciocnire frontală, care putea fi și ea evitată daca CNAIR instala parapete median”, scrie ONG-ul.

„Chiar dacă există loc de mai bine, monitorizarea noastră arată că testul pe cei 10 km ai DN2 a fost un succes. Felicităm CNAIR și solicităm de urgență generalizarea sistemului ”2+1 alternativ” pe cei aproape 400 km din DN2 și DN28 care au lățime suficientă (Afumați-Săbăoani-Iași) și pe alte drumuri naționale cu aceeași lățime (de exemplu DN1C Cluj Napoca-Dej). Sistemul poate fi implementat și pe celelalte drumuri naționale prin extinderea platformei la minimum 13 metri, lucru realizat deja de CNAIR pe porțiuni din DN7 Valea Oltului. Este timpul să nu mai avem victime pe contrasens!”, atrage atenția Asociația.

Momentele de aglomerație apărute pe noul tronson: „Drumul funcționează la parametri normali în aproximativ 97% din timp pe fiecare sens”

API adresează și criticile apărute atât înaintea implementării proiectului, cât și după când pe traseul pilot au apărut și momente cu cozi kilometrice.

Monitorizarea de trafic minut cu minut realizată de către API din iulie până astăzi arată că, deși este una din cele mai aglomerate porțiuni din DN2, Sinești-Movilița funcționează la parametri normali în aproximativ 97% din timp pe fiecare sens. Ambuteiaje au loc vinerea după-masa pe sensul spre Moldova, si duminica după-masa pe sensul spre București. Mai mult, am observat că durata acestor ambuteiaje de weekend a scăzut de la o lună la alta”, susține Asociația.

„Acesta este un exemplu de investiție relativ mică, cu rezultate foarte bune în materie de siguranță rutieră, folosind creativ drumul existent. Există și alte posibilități, dar fondurile de la bugetul de stat pentru astfel de investiții și întreținerea drumurilor au scăzut de la 800 milioane lei cheltuiți în 2019 la 200 milioane lei alocați inițial de guvern pentru 2020, sumă crescută prin amendament la doar 360 milioane”, scrie API.

„Astfel de reamenajări sunt imperativ necesare în țara cu cele mai nesigure drumuri din Europa: 5 decese pe zi în medie, ajungând la 10 pe zi de sărbători. De asemenea, nu ar mai trebui permisă construirea de drumuri noi, spre exemplu centuri rutiere, fără separare de sens, cum e cazul centurii Timișoara, Iași, Zalău sau parte din centura Bacău! O lărgire a drumului la faza de proiect de la 10 la 13 metri asigură implementarea unui sistem cu separare de sens și bandă de depășire”, scrie API.

DN2 - un drum cu o bandă pe sens, dar pe care se circulă frecvent pe acostament

Drumul Național 2 de la București până după Roman, pe toți cei aproape 400 de kilometri, este construit pe o platforma de 13 metri lățime și configurat pe aproape toată lungimea cu câte o bandă pe sens și câte un acostament consolidate pe fiecare parte, folosit constant în mod neregulamentar de către șoferi drept o bandă separată de circulație.

Mai mult, DN2 pe aproape toată lungimea sa trece prin numeroase localități - sate și chiar orașe.

În paralel, Compania de Drumuri are în plan realizarea unui drum de mare viteză (autostradă sau drum expres) cu indicativul A7 pe ruta Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Pașcani - Siret, arteră care pe viitor va decongestiona DN2 și va prelua marea majoritate a traficului care tranzitează Moldova pe axa Nord-Sud. Proiectul este momentan în faza realizării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pe loturile de la Ploiești la Pașcani.

Un video recent realizat de un șofer pe zona pilot DN2 în care explică în ce constă reamenajarea și cum se circulă: