​DOCUMENT

Drumul de mare viteză spre Moldova va fi autostradă (A7) și nu Drum Expres, conform noilor analize din Studiul de Fezabilitate. Decizia finală va fi la consultantul Comisiei Europene

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Fluxurile de trafic din Moldova in 2030 - Autostrada vs Drum Expres
Foto: Cestrin
Drumul de mare viteză spre Moldova, cei circa 355 de kilometri de la Ploiești la Pașcani pe relația Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani, ar trebui să fie autostradă și nu drum expres, o arată Studiul de Coridor realizat de către elaboratorii Studiului de Fezabilitate și CESTRIN. „Studiul menționat urmează a fi supus analizării si aprobării JASPERS (n.r. consultantul Comisiei Europene)”, susține CNAIR.

„Elaboratorii studiilor de fezabilitate pentru obiectivul general „Drum de mare viteză Ploiești -Pașcani”, sub coordonarea Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, au finalizat Studiul de Coridor având ca scop analiza comparativă între Autostradă și Drum Expres”, anunță CNAIR.

Analiza a fost realizată prin Modelul Național de Transport, aprobat de către JASPERS si MTIC, și a avut la bază prognozele de trafic la nivelul rețelei naționale oferind date esențiale pentru stabilirea si fundamentarea categoriei de drum.

„În urma rulării tuturor scenariilor în cadrul Modelului Național de Transport a rezultat ca variantă optimă implementarea la profil de autostradă a întregului sector Ploiești - Pașcani”, informează Compania de Drumuri.

Totuși, de precizat că un cuvânt final va avea de spus și JASPERS, consultantul Comisiei Europene de unde se așteaptă cofinanțarea în mare parte a întregului proiect.

„Studiul menționat urmează a fi supus analizării si aprobării JASPERS și va sta la baza documentației necesare accesării fondurilor europene nerambursabile pentru faza de execuție a obiectivului”, detaliază CNAIR.


Potrivit analizei, „Construcția Drumului de mare viteza Ploiești-Pașcani” se referă la construirea a aproximativ 335 de km de drum nou la standarde europene, la profil de autostradă sau drum expres.

Autorii precizează că fiecare variantă de traseu propusă în urma finalizării Analizei Multicriteriale 1 din cadrul etapei Studiului de Fezabilitate a fost introdusa în modelul de transport național elaborat de CESTRIN.

Potrivit analizei, relația între Muntenia și Moldova ar urma să fie deviată către noua infrastructură. „Conform simulărilor efectuate este de așteptat ca traficul să fie deviat în principal de pe DN1B și DN2. Scenariul include anii 2025, 2030, 2035, 2040, 2045 si 2050”, se arată în document.






Autostrada A7 - Soluția potrivită conform analizei coridorului pentru traficul din Moldova


„Creșterea traficului din ultimii ani, în special a traficului greu, impune luarea unor măsuri pentru sporirea capacității de circulație, a fluenței şi a siguranței circulației rutiere pe întreaga rețea de drumuri”, se arată în concluzia analizei citate.

„Necesitatea şi oportunitatea execuției Drumului de mare viteza Ploiesti-Pascani este justificată și prin avantajele imediate şi majore, atât în varianta cu Drum Expres cât și Autostradă, pe care le va avea prin devierea traficului de tranzit din localități şi separarea lui de cel local. O dată cu apariția proiectului, traficul de marfă și de tranzit va fi atras de către Drumul de mare viteză Ploiești-Pașcani reducând traficul pe drumurile naționale din aria de influență a proiectului, dar și de pe culoarul concurent reprezentat de DN1B și DN2 (planșele diferență)”, se arată în concluzii.

Astfel, elaboratorii SF-ului susțin că varianta de autostradă pentru relația Muntenia - Moldova este cea mai potrivită.

  • „Este evident faptul că în scenariul când avem Drum Expres de la Ploiești – Pașcani avem mai puțin trafic atras de pe sectoarele de drum din lungul D1B și DN2. Valorile de trafic estimate în cadrul acestei studiu de trafic ne permit să tragem concluzia că scenariul cu Autostradă de la Ploiești la Pașcani atrage suficient trafic încât să rezulte necesitatea construirii acesteia.
  • Din punct de vedere al volumelor de trafic atrase de proiect este de dorit implementarea la profil de autostradă. Testarea oricărui sector din coridor la nivel de Drum Expres va aduce o scădere a volumelor de trafic la nivel de coridor și implicit a beneficiilor pentru utilizatori, în ceea ce privește economiile de timp și siguranță/securitate”, conchide analiza.

„Coloana vertebrală a Moldovei” - drumul de mare viteză pe relația Nord-Sud care să preia traficul de mult prea încărcatul DN2


Proiectul despre care vorbim este diferit de Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț - Iași - Ungheni, proiect care se află în paralel în diferite stadii de realizare - pe sectorul A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț, cel mai dificil, care străbate Carpații Orientali, e în plină fază de elaborare SF.

Proiectul A7/DX5 reprezintă practic „coloana vertebrală” a Moldovei - va prelua traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație - unul din drumurile naționale cele mai periculoase după numărul de accidente.

  • Pe cei aproape 320 de kilometri de la Ploiești la Pașcani (minus VO Bacău), actualele contracte prevăd realizarea Studiului de Fezabilitate (care nu a mai fost realizat niciodată până acum), dar și a proiectului tehnic. Astfel, odată finalizată această documentație, viitorii constructori vor trebuie doar să execute lucrările, fără a mai realiza și proiectul. Mai multe despre desfășurarea contractelor de pe A7.

Imaginea de ansamblu: o schiță rudimentară pentru întreg traseul A7/DX5 de la Ploiești până la Siret:

---

Drum expres vs. Autostradă - care sunt diferențele, care sunt asemănările


E bine de știut că, în momentul actual, în România NU EXISTĂ NICIUN DRUM EXPRES conform normativului de drum expres aflat în vigoare (DX-AND_589-2013).

Există totuși în execuție Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești, conform normativului din 2007.

În orice caz, dincolo de toate miturile urbane perpetuate care clasifică unele drumuri de patru benzi cu separatoare de sens, drept drum expres, în România la ora actuală nu există drumuri expres. Scriptic, ele sunt doar trecute în Codul Rutier și sunt asimilate ca limită de viteză drumurilor naționale europene (100km/h).

În realitate, conform normativului actual, un drum expres este destul de asemănător cu o autostradă: e un drum de mare viteză (100km/h+), are cel puțin două benzi pe sens, are sensurile separate, nu trece prin localități, iar intersecțiile sunt denivelate (fără conflict de trafic).

Față de o autostradă, însă, există mai multe diferențe, printre care: benzile sunt mai înguste, lipsesc benzile de urgență, tipul de parapet separator e diferit și spațiul median e mai mic, benzile de încadrare accelerare/decelerare diferă, iar curbele și razele șoselei sunt diferite.

Mai jos, conform informațiilor oficiale, sunt diferențele esențiale între un Drum Expres și o Autostradă:












Vezi și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



















21817 vizualizari

  • +28 (30 voturi)    
    mda (Marţi, 23 iunie 2020, 15:07)

    SoulSearcher [utilizator]

    da bine...

    doar APUCATI-VA DREQ de ea odata...

    nu conteaza ce`o fi.. ORICE este mai bun decat un drum national fara separarea benzilor care trece prin fiecare sat

    1. mori ca intra altul de pe contrasens
    2. omori pe altii ca n-ai cum sa mergi din sat in sat cu 50km/h
    • +3 (17 voturi)    
      va fi intergalactic pana la urma (Marţi, 23 iunie 2020, 16:34)

      voxpopulix [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      Atat ca va fi pe hartie. Toate sunt pe hartie.



      Brasov - Sibiu trebuia sa fie gata in 2020. Nu au mutat un gram de pamant ca nu se inteleg la furat. La fel este cu toate.


      In schimb Rares Bogdan, in clasicul stil PNL, tine chefuri cu peste 100 de oameni.

      Nesimtire, ignoranta, lipsa de responsabilitate. Clasic pentru mafia PNL / PSD

      Deci sa vorbim de autostrazi e penibil in momentul asta
    • +10 (12 voturi)    
      CORECT! Apucați-vă REPEDE (Marţi, 23 iunie 2020, 16:51)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      de nod Ploiești-BUZĂU, dar urgent, ca asta e porțiunea cea mai necesară și cea mai aglomerată. Pe urmă continuati studiile și proiectele.
  • +13 (21 voturi)    
    20 de ani (Marţi, 23 iunie 2020, 15:24)

    robyzs [utilizator]

    Sa înțelegem ca Statul Roman adică PNL-PSD doreste Drum Express ca sa faca economie dar Comisia Europeanu spune ca trebuie Autostrada? Sa stie si moldovenii pe cine sa voteze daca PNL si PSD voteaza impotriva lor.

    Sa nu uitam ca acum 2 ani Camelia Gavrila, deputat PSD IAȘI, a votat împotriva Autostrăzii Moldovei pentru ca asa a primit ordin de la Liviu Dragnea.
    • +9 (13 voturi)    
      DE CE MOLDOVENII SUNT CETĂŢENI DE MÂNA A DOUA??? (Marţi, 23 iunie 2020, 16:26)

      Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui robyzs

      Transilvania va fi străbătută de 2 ramuri ale autostrăzii Transilvania, Muntenia şi Dobrogea au....

      DE CE NU AUTOSTRADĂ PENTRU MOLDOVA ?.?


      RUŞINE!!!
    • -2 (8 voturi)    
      A7 e pipi impotriva vantului (Miercuri, 24 iunie 2020, 2:11)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui robyzs

      Ceea ce interesează e A8, adica drumul spre UE. A7, spre Bucuresti, nu aduce aproape niciun avantaj.
      • +1 (3 voturi)    
        ba are (Miercuri, 24 iunie 2020, 8:24)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        un mare avantaj. Vor scadea dramatic accidentele, inclusiv cele mortale, de pe actualul DN2.
        • 0 (2 voturi)    
          sigur? (Joi, 25 iunie 2020, 1:29)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui nahir

          Pe autostrada spre mare nu-s accidente? Bizoni care sa calce pedala până la podea gasesti peste tot. Accidentele nu-s din cauza drumurilor, ci din cauza soferilor. Orice sofer responsabil merge cat il lasa drumul, orice "viteaz" merge cat il lasa masina. Deci nu cred sa scada accidentele prea tare...
  • +19 (19 voturi)    
    Foarte bine (Marţi, 23 iunie 2020, 15:42)

    midufi [utilizator]

    Faceti bine o treaba, de la un cap la altul.
    Lasati prostiile astea cu "drum expres".
    Incepeti o data, ca de discutii si studii de fezabilitate suntem satui, autostrazi nu avem.
  • +16 (16 voturi)    
    Începeți odata cu santierele (Marţi, 23 iunie 2020, 15:58)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Nu o mai frecati cu dr. Expres sau Autostrada.

    Autostrada e necesara ,am mai scris aici, nu trebuie sa va spună cineva!

    Ungaria care este brazdata de autostrăzi nu si-a pus probleme: nici ce sa faca sau cum sa faca.
    Dar are autostrăzi!
    Si transforma drumurile expres in autostrăzi.

    Treceți la deschis santierele!
    Nu mai plimbări hârtiile!
  • +4 (12 voturi)    
    se va face in 20-50 (Marţi, 23 iunie 2020, 16:28)

    Vic_Tor [utilizator]

    Nu se va face prea curand nici o autostrada spre Moldova . Au blocat si TgMures - Iasi pentru ca se apropia prea mult de Rep Moldova si rusii nu vor sa avem autostrada spre Chisinau. Si nu o vom avea. Acuma vor Bucuresti - Suceava ?Inca 20 de ani de acum incolo se vor gasi probleme si hibe, licitatiile vor fi contestate, cei de la mediu vor bloca proiectul, constructorul va da faliment etc.
    • +1 (3 voturi)    
      nici macar (Marţi, 23 iunie 2020, 22:53)

      fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui Vic_Tor

      N-o s-o faca deloc, ca daca vine covidul de la Suceava pe autostrada?
  • +5 (13 voturi)    
    Va fi tunel vidat pemtru vehicule supersonice (Marţi, 23 iunie 2020, 16:30)

    Martinezu [utilizator]

    De fapt se lucreaza deja la teleportare.
    Portile cuantice din Siret sunt aproape gata mai trebuie instalat un dozator hipersensibil pentru sapun lichid.
  • -16 (22 voturi)    
    Autostrada Foamei (Marţi, 23 iunie 2020, 16:42)

    lazarus101 [utilizator]

    Daca autostrada spre Constanta e numita Autostrada Soarelui un nume potrivit pentru aceasta autostrada spre Moldova ar fi Autostrada Foamei. Deja exista binecunoscutul tren "Foamea" care duce flamanzii din Moldova spre Ardeal si Banat asadar e potrivit ca acelasi nume sa fie folosit si pentru autostrada care ii va duce spre Capitala!
    • +8 (8 voturi)    
      pai pe principiul asta (Marţi, 23 iunie 2020, 22:54)

      fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      drumurile pe care mergi tu ar trebui numite drumurile cretinismului.
    • +7 (7 voturi)    
      Ouch... (Marţi, 23 iunie 2020, 23:29)

      bgd [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      Cauta sa discuti cu un psiholog... nu e sanatos sa tii frustrari atat de puternice in tine.
    • +2 (2 voturi)    
      esti tare dastept (Miercuri, 24 iunie 2020, 10:37)

      unacare [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      Bai acesta, daca in Moldova nu s-au facut investitii de la nivel central la ce te poti astepta? La subdezvoltare. E usor sa faci pe desteptul cand ai fost beneficiar de investii. Crezi ca oamenii de acolo sunt mai prosti?
      Daca atat ii duce mintea pe astia de ne conduc!
  • +4 (8 voturi)    
    O sa faceti Statue la Carioca Rosie (Marţi, 23 iunie 2020, 17:23)

    Fu Leng [utilizator]

    Ca de decade tot inrositi hartile cu Autostrazi, practica va omuara, insa!!!
  • 0 (0 voturi)    
    Triunghiul Buzau - Braila - Focsani (Miercuri, 24 iunie 2020, 11:03)

    RMCInfo [utilizator]

    Eu tot nu inteleg de ce nu au ales sa treaca aceasta autostrada exact prin centrul triunghiului Buzau - Braila - Focsani?!

    In felul asta prevedeau viitoarea conexiune cu Galati-Braila pentru a directiona traficul dinspre Moldova spre litoral (viitoarea autostrada sau viitorul drum expres spre mare) si a evita aglomeratia prin Bucuresti.

    Ar fi mult mai economic (nu ar mai trebui construite drumurile expres mai lungi Focsani - Braila si Braila - Buzau.
    • 0 (0 voturi)    
      Cred (Miercuri, 24 iunie 2020, 15:25)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui RMCInfo

      Cred ca e suficient unul singur: de la Ramnicu Sarat pana la jonctiunea cu legatura Galati-Braila.
  • -2 (2 voturi)    
    Cred ca NATO aproba o autostrada pentru tancurile (Miercuri, 24 iunie 2020, 20:50)

    xolv [utilizator]

    rusesti direct spre Berlin, Paris si Viena.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by