Autostrada Transilvania: Românii de la UMB vor construi alți 30 de km de autostradă de la Nădășelu la Zimbor

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Vineri, 4 septembrie 2020, 18:32 Monitorizari | Proiecte Infrastructura >> Articole


A3 Nadaselu - Mihaiesti - Zimbor - Poarta Salajului
Foto: Hotnews
Compania românească Spedition UMB ca lider de asociere a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția a 30 de kilometri din autostrada Transilvania, de la Nădășelu la Zimbor. UMB a căștigat cu o ofertă de 1,4 miliarde de lei, luând fața chinezilor de la China Communications Construction Company Limited. Un aspect de notat este că și următorul tronson, 12,2 km de la Zimbor la Poarta Sălajului, a fost recent contractat chiar cu UMB, astfel încât constructorul român ar putea ajunge să lucreze neîntrerupt pe circa 42 de km din Autostrada Transilvania.

CNAIR anunță că a stabilit câștigătorul pentru Proiectare și execuție Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu - Mihăiești (km 8+700-km 25+500) și Subsecțiunea 3B1: Mihăiești - Zimbor (km 0+000 - km 13+260)” .

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A., cu preţul de 1.390.614.495,32 Lei fără T.V.A.

Durata contractului este de 36 de luni, din care: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este 60 de luni.

UMB practic a luat fața chinezilor de la China Communications Construction Company Limited, celălalt ofertant care a intrat în licitație.

Contractul va putea fi semnat doar dacă nu vor fi depuse contestații.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu - Mihăiești (km 8+700-km 25+500) în lungime de 16,80 km și Subsecțiunea 3B1: Mihăiesti - Zimbor (km 0+000 - km 13+260 în lungime de 13,26 km.

În continuarea acestor două loturi care însumate măsoară circa 30 de kilometri va fi tronsonul Zimbor - Poarta Sălajului, circa 12 km, unde UMB a semnat recent contractul și pe care va lucra în următorii ani.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



















16574 vizualizari

  • -20 (36 voturi)    
    traseul ramas (Vineri, 4 septembrie 2020, 18:42)

    Je__ [utilizator]

    nu mai uneste nici o localitate importanta, si nu ajuta traficul pe directia oradea - cluj decat dupa ce e gata toata...deci miliarde bagate


    mai bine se apucau prin Moldova de sectiuni mult mai utile ce ar fi putut uni localitati mult mai mari pe sectoare mult mai aglomerate
    • +9 (13 voturi)    
      E bine că se face și bucata aia (Vineri, 4 septembrie 2020, 19:33)

      2mai [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      Cât despre Moldova:
      Pe Tg. Mureș - Tg. Neamț, încă nu fost revizuit studiul de fezabilitate.
      Pe A7 Moldova, încă nu au fost finalizate studiile de fezabilitate și proiectele tehnice.
    • +2 (6 voturi)    
      Autostrada e tronsonata (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:12)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      functie de posibilitatile tehnice, nu functie de dorinta noastra de a uni 2 orase. Cine nu intelege lucrul asta...
  • -3 (37 voturi)    
    Mărețul Bechtel n-a fost în stare să construiască. (Vineri, 4 septembrie 2020, 18:43)

    Nyk1 [utilizator]

    A trebuit să vină tot românașii noștri să mai construiască ceva.
    • +14 (32 voturi)    
      Maretul bechtel (Vineri, 4 septembrie 2020, 21:31)

      panduru [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      a construit in SUA si in alte tari zeci de mii de km de autostrada. Aici au dat peste politicieni corupti, de la care au luat banii fara sa lucreze. Cine-i prostu'?
      • +8 (18 voturi)    
        Noi (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 1:05)

        gogu52 [utilizator] i-a raspuns lui panduru

        Că doar n-a dat Năstase din buzunarul lui. Tot contribuabilul...
        • +5 (9 voturi)    
          Prostul e.. (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:14)

          1anonim [utilizator] i-a raspuns lui gogu52

          noi, ca noi l-am ales pe nastase.
      • -1 (7 voturi)    
        Nastase (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 11:50)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui panduru

        a folosit o metoda diabolica. In stilul urmator( dialog):
        -Cat costa km.de autostrasa ?( Nastase)
        -Un milion de euro dolari ( Bechtel )( suma nu e reala - este un exemplu)

        - Eu va dau 10 milioane dar imi inapoiati mie 5 ( Nastase)
        -O.K. (Bechtel.)
    • +9 (13 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 6:29)

      [anonim] i-a raspuns lui Nyk1

  • +19 (27 voturi)    
    normalitate (Vineri, 4 septembrie 2020, 18:56)

    abp [utilizator]

    Excelent! La Bacau au tinut strazile la care au lucrat cei de la UMB ani de zile.
  • +1 (13 voturi)    
    Tot putin! (Vineri, 4 septembrie 2020, 20:46)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Pana la urma in 2025 se vor apropia de la Tg Mures la Bors.
    Ciot cu ciot.
    Dar lipseste ceva: bucata Brasov -Tg. Mures.
    Nicio vorba!
    Oricum lipsa viziune, când se întâlnesc, unde se întâlnesc.
    Ungaria e brazdata de autostrăzi!
    Noi cu cioturi!
    • +4 (10 voturi)    
      cioturi (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 8:05)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui DomnuTrandafir

      Incercati sa ganditi pozitiv: cu cat mai multe si mai mici,cu atat mai multe" autostrazi date in folosinta" si panglici taiate. Cred ca optimul ar fi de cca. 1 km.
    • -2 (4 voturi)    
      Daca nu stiu unii (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:17)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui DomnuTrandafir

      nu inseamna ca nu e viziune. Viziunea e publicata pentru tot nestiutorul, se cheama Master Plan General !!
  • +12 (16 voturi)    
    Un constructor roman serios UMB-Tehnostrade (Vineri, 4 septembrie 2020, 21:21)

    prompt [utilizator]

    Au terminat in avans un tronson intre Timisoara si Lugoj pe A1, au terminat in termen Gilau-Nadaselu si CIC Gilau pe A3, si exemplele pot continua.
  • -6 (18 voturi)    
    zero in Moldova (Vineri, 4 septembrie 2020, 21:31)

    robyzs [utilizator]

    nici PNL nu a construit Autostrada in Moldova desi a luat primari PSD cu vechime in regiune
    • +2 (8 voturi)    
      Doar pentru fraieri nestiutori dar vorbareti: (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:19)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui robyzs

      tronson de autostrada se construieste ACUM in Moldova, e tronsonul de la Bacau.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by