Contractele de realizare a Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice pentru circa 102 km de drum expres de la Pașcani la Suceava și de la Suceava la Siret au fost semnate luni. Noua șosea de mare viteză ar urma să vină în continuarea autostrăzii A7 pe coridorul 9 de la București-Ploiești-Buzău-Bacău-Pașcani, iar atât autoritățile locale, cât și cele de la Compania de Drumuri vorbesc de drumul expres Pașcani-Suceava-Siret ca de autostrada A7. În caietul de sarcini proiectantul are ca sarcină să studieze și posibilitatea realizării proiectului direct ca autostradă. Compania de Drumuri și Autostrăzi (CNAIR) a semnat luni contractele pentru studiul de fezabilitate și proiect tehnic pentru tronsoanele de drum expres Pașcani - Suceava - Siret, două proiecte de aproape 102 km.
Operatorul economic care va realiza prestarea serviciilor este SEARCH CORPORATION SRL - EGIS ROMANIA S.A - EGIS INTERNATIONAL SAS, anunță CNAIR.
Drum Expres PAȘCANI– SUCEAVA
Valoarea contractului este de 11.721.430,96 Lei fără TVA.
Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.
Durata contractului este de 24 luni.
Lungimea estimată a traseului este de 61 km.
---
Drum Expres SUCEAVA - SIRETValoarea contractului este de 10.092.839,13 lei fără TVA.
Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.
Durata contractului este de 24 luni.
Lungimea estimată a traseului este de 41 km.
La ceremonia de semnare a contractelor ce a avut loc la Suceava, atât reprezentanții autorităților locale, cât mai ales conducerea CNAIR prin directorul general Mariana Ioniță au vorbit de proiect ca de „autostrada A7”, continuatoarea tronsoanelor A7 de la Pașcani la Ploiești care deja se află în proiectare.
Potrivit informațiilor din caietul de sarcini, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2x2 benzi de circulație (3,5m/bandă), zonă mediană de 3m și acostamente de 2x2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat.
În cadrul studiului de trafic proiectantul va considera și analiza, încă din faza inițială de proiectare, opțiunea de a dezvolta drumul expres cu 2x2 benzi de circulație în drum expres cu 2x3 benzi de circulație pe sens sau aducerea la profil de autostradă.
Imaginea de ansamblu: o schiță rudimentară pentru întreg traseul A7/DX5 de la Ploiești până la Siret:

---
Vezi și:
mai dureaza vreo 20 ani pana intra vreun excavator pe teren...
pana prin 2100 cred ca va fi gata...
meanwhile prin vest va fi inventata teleportarea, si deci transportul ruteri devine doar asa.. de placere :DDDD
Scopul licitatiei e studiul de fezabilitate si proiectul tehnic.
Asta inseamna ca licitatiile pentru executie se vor desfasura mai repede si ulterior nu se mai pierd cate 6 luni de proiectare pe fiecare tronson.
Iar o companie precum UMB, care e din zona, are toate sansele sa termine un tronson in 2 ani, cum au facut-o deja.
ORICE se face in tara asta pe bani publici, trebuie sa treaca de factorul politic...
Moldovenii nu sunt oameni inferiori transilvănenilor !
Adică în Transilvania se vorbeşte DOAR de Autostradă dar în Moldova de amărâte de drumuri expres ????
ESTE TOTAL INACCEPTABIL !
Ca sa ii prinda si sa ii poata lovi atomic inca in Moldova
Este extrem de încarcat....
dar deh facem autostradă lu bucureştean la mare, la munte....
Dar Buzău - Focșani - Iaşi ???
Ai fost vreodată ?
Cap pătrat care crede în minciunile cu "valori de trafic"
Cred ca povestea cu rusii care străbat Carpații a o poveste.
Războiul se va desfasura altfel decat in 1944.
La armata noastra, la alianța NATO, la istoricul trădării aliaților ce rost mai are bla, bla cu rusii.
Mai bine autosyrada A 7 pana la granita.
Schimburile comerciale intense vor aduce dezvoltare.
Numai niste corupti incompetenti si prosti de dau prin gropi ca cei de la CNAIR pot gandi sa inceapa de la capete si sa termine in centru.
Bai coruptilor prosti de la CNAIR,90% din traficul din si spre Moldova trece prin mizeriile de orase Rm Sarat,Adjud,TG.Frumos,Podul Iloaiei,Falticeni care nu au centuri!!!!!!pana sa ajunga la Suceava,Iasi.
Romania-tara prostilor patologici platiti regeste care lucreaza la STATUL degeaba.
Sa pornească odata ca vorbe asemanatoare a zis si ministru ala Sova ca se muta in cort sa faca Comarnic Brasov.
Nimic.
Porniți autostrazile ca a a inceput campania electorala!