Timpii de aşteptare în staţii pe magistrala de metrou Drumul Taberei sunt în prezent de 6 minute, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la postul public de televiziune.

Metroul din Drumul TabereiFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

„Noi acolo avem 6 trenuri. Am alocat 10 trenuri din cele 82 de trenuri câte avem noi în cadrul Metrorex, practic o dată cu intrarea celor 6 trenuri pe magistrala M5 vor circula în fiecare zi 60 de trenuri (60 de curse, n.r.). Timpii de aşteptare în acest moment sunt undeva la 6 minute, dar tot pe acest proiect, pe o achiziţie pe care noi o derulăm în acest moment, dorim să achiziţionăm 13 trenuri noi, special pentru acest proiect. Din păcate suntem la Curtea de Apel cu o contestaţie şi aşteptăm rezultatul contestaţiei şi vom avea 13 trenuri noi achiziţionate strict pentru acest proiect”, a afirmat el, potrivit Agerpres.

Ministrul Transporturilor a susţinut că la capacitate maximă de funcţionare, sistemul de metrou de pe magistrala Drumul Taberei poate transporta 50.000 de călători pe sens pe oră.

„Magistrala de metrou va schimba foarte mult modul în care locuitorii acestei zone se vor deplasa, pentru că noi avem o adresabilitate de aproximativ 300.000 de locuitori în zona Drumul Taberei. Capacitatea proiectată pentru a putea fi transportaţi călătorii pe cei 7 kilometri pe această magistrală este de 50.000 de călători pe oră pe sens. Să dea Dumnezeu să avem suficienţi călători, pentru că înainte de pandemie aveam 600-700.000 de călători cu metroul pe zi în Bucureşti. Acum avem în jur de 300.000, s-au redus foarte mult, vedem ce se întâmplă în pandemie”, a menţionat Lucian Bode.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, a fost pusă marţi în funcţiune pentru călători, aceştia având posibilitatea să circule gratuit în această zi până la ora 23:00.

CITEȘTE ȘI: