Stadiul fizic al șantierului pentru construcția lotului Sibiu - Boița, parte a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, a ajuns la peste 25%, în avans față de programul asumat de constructor, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. Lucrările pentru cei 13,7 km au demarat practic la început de aprilie și au un termen de execuție de trei ani. Tronsonul, deși scurt, „nu este lipsit de poduri și viaducte spectaculoase, cele mai mari ajungând la 650 metri lungime și 30-40 înălțime”, după cum aprecia Asociația Pro Infrastructura.

Lucrari pe A1 Sibiu - BoitaFoto: Captura YouTube

„Se lucrează în principal la terasamente și structuri. La terasamente se execută excavații la cele două deblee mari la km 10 și km 12. Materialul este ulterior transportat și așternut în umpluturi pe întreaga lungime de la kilometrul 0 la kilometrul 12. Se lucrează și în nodul Boița, la breteaua provizorie, se face cu umpluturi în sensul giratoriu aferent drumului național. La partea de structuri sunt finalizate toate podețele necesare trecerii animalelor mici. Se lucrează la pasaje, se lucrează la poduri, în principal coloanele forate sunt finalizate. Nu sunt blocaje și lucrăm cu tot avântul necesar”, a declarat Vlad Oțet, deputy project manager.

Lucrările contractate în 2019 cu firma Porr pentru circa 127 de milioane de euro au început efectiv în aprilie 2020 (ordinul de începere a venit în 30 martie), după ce a trecut perioada de proiectare. Termenul de execuție este de 3 ani.

„Deși este scurt, acest prim lot nu este lipsit de poduri și viaducte spectaculoase, cele mai mari ajungând la 650 metri lungime și 30-40 înălțime”, scria în iunie Asociația Pro Infrastructura.

VIDEO - Imagini din dronă cu A1 Sibiu - Boița - filmare din 27 septembrie 2020

A1 Sibiu - Boița - 13,17 km

Constructor: Porr Construct

Valoare: 613 mil lei (cca 127 mil euro)

Contract semnat: aprilie 2019 (12 luni proiectare + 36 luni execuție)

Începere lucrări: aprilie 2020 (ordin de începere pe 30 martie 2020)

Termen finalizare: martie 2023

Săpătură: >1.800.000 m³,

Mixtură asfaltică: >181.000 tone,

Beton: >88.000 m³

Armătură: >12.000 tone,

Foraje: > 15.000 m,

Grinzi prefabricate: 393 bucăți,

Poduri și pasaje: 27 bucăți,

Podețe: 27 bucăți,

Un viaduct cu 10 deschideri: 414,70 m lungime,

Un viaduct cu 8 deschideri: 651,40 m lungime,

Două spații de servicii,

Un centru de întreținere și coordonare,

Două noduri rutiere.

Foto: Secțiunile de pe Autostrada A1 Sibiu - Pitești

---

Citește și:

---