Două noi parcări și spații de servicii au fost date în folosință marți pe Autostrada A1 Orăștie - Sibiu, anunță Compania de Drumuri. Cele două spații sunt amplasate de o parte și de alta pe Lotul 3 al autostrăzii, la kilometru 47, tot proiectul având o valoare de 22,7 milioane de lei.

Spatii de servicii pe autostradaFoto: CNAIR

„Marți, 22.12.2020, CNAIR a dat în folosință două noi spații de servicii pe Autostrada Orăștie – Sibiu. Aceste noi spații de servicii sunt amplasate de o parte și de alta a autostrăzii Orăștie - Sibiu, Lot 3, pe ambele sensuri, între km 47+000 – km 47+800”, anunță CNAIR.

Obiectivul a fost derulat de DRDP Cluj prin Unitatea de Implementare Servicii (UIS).

În cadrul acestui proiect au executat lucrări 3 antreprenori, astfel:

- HIDROCONSTRUCȚIA S.A: balast stabilizat + asfalt, beton rutier și scurgerea apelor + amenajarea trotuarelor.

- REPCONS S.R.L.: Execuție instalații de iluminat spații de servicii, inclusiv branșament.

- CITY GROUP S.R.L.: Execuție lucrări pentru realizare clădiri grupuri sanitare și asigurarea utilităților necesare pentru finalizarea spațiilor de servicii.

Valoarea totală de realizare a obiectivului a fost de 22.790.202,12 lei fără TVA.