Circulația pe Lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș - Turda a fost deschisă de curând, deși mai sunt multe lucrări rămase de finalizat, iar o bretea din zona nodului rutier Alba Iulia Sud trece prin mijlocul unei gropi de gunoi ce nu a fost eliberată. Groapa de gunoi cu „deșeuri predecembriste”, cum o descria presa locală încă de acum doi ani, a fost eliberată doar pe traseul bretelei autostrăzii, iar de-o parte și de alta a noului drum au rămas înălțate mormane de gunoaie vechi.

Breteaua de autostrada care trece printr-o groapa de gunoiFoto: Captura YouTube

Într-o filmare din dronă realizată recent se observă cum gunoaiele au fost îndepărtate cât să facă loc bretelei rutiere, iar de-o parte și de alta a noului drum au rămas mormanele înălțate. La nivelul drumului, pe parapetele laterale au fost montate plase care să obstrucționeze vederea lor de la volan.

Groapa de gunoi de la Partoș a funcționat în perioada comunistă, iar în 2019 a blocat pentru multă vreme construcția la autostradă în acel punct. Practic, în planurile autorităților ce au fost scoase la licitație groapa de gunoi nu figura nicăieri.

„O perioadă, lucrările la această zonă au fost blocate întrucât constructorul nu și-a asumat ridicarea sau înlăturarea gunoiului fără a avea avize de la autoritățile de mediu. Într-un final, CNAIR, prind DRDP Cluj și-a asumat degajarea mormanelor de gunoaie, lucru care s-a și întâmplat, doar că la acea vreme reprezentanții companiei promiteau că vor ecologiza zona”, scrie albaiuliainfo.ro

Deși traficul auto a fost deschis în decembrie, restul gropii de gunoi nu a fost încă ecologizat.

”Terenul respectiv nu este al municipalității, dar problema gunoiului de pe breteaua nodului rutier Alba Iulia Sud este reală și ne preocupă. În acest sens o să solicităm CNAIR să procedeze, după caz, la ecologizarea zonei sau la înierbarea acesteia. E inacceptabil să se mențină o astfel de stare de fapt la intrarea în Alba Iulia”, a declarat viceprimarul Municipiului Alba Iulia, Emil Popescu, pentru albaiuliainfo.ro

A10 Sebeș - Turda

Lotul 1 - 17 km - de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000)

Constructor: Impresa Pizzarotti

Valoare: 541.73 mil lei (fără TVA)

Contract: semnat în 2014

Lucrări începute: decembrie 2014

Stadiu fizic / stadiu financiar (decembrie 2020): 93% / 85,74%

---

Vezi și: