Circa 10 milioane de euro va plăti Compania de Autostrăzi proiectantului Consitrans pentru a revizui Studiul de Fezabilitate și pentru a realiza Proiectul tehnic pentru autostrada A3 de la Brașov la Comarnic și Râșnov (Brașov), potrivit contractului semnat vineri. Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunța că în cadrul contractului de proiectare vor fi realizate studii geotehnice și vor fi proiectate tuneluri la Sinaia și Bușteni, „soluții tehnice moderne, demne de anul 2021”.

Autostrada Ploiesti-Comarnic-BrasovFoto: Hotnews

CNAIR anunță că a semnat vineri cu SC CONSITRANS S.R.L. contractul pentru „Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru “Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov””.

Valoarea contractului este de 46.554.284,02 Lei fără TVA, obiectivul fiind finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.

Ministrul Drulă anunța în urmă cu câteva zile că a discutat cu proiectantul astfel încât pentru proiectul autostrăzii A3 de pe Valea Prahovei să obțină:

„1) O documentație tehnică de calitate, cu studii de teren (geologice, topografice, hidrologice, etc) făcute temeinic.

2) Soluții tehnice moderne, demne de anul 2021. Cu tuneluri la Bușteni și la Sinaia, nu cu traseu “la zi”, prin mijlocul stațiunilor.

3) Livrarea documentației pe sectoarele critice pe un calendar accelerat.”

Potrivit ministrului, autoritățile iau în calcul și măsuri adiționale pentru a fluidiza traficul pe Valea Prahovei, în condițiile în care un calendar realist presupune ca finalizarea autostrăzii A3 să se producă abia după anii 2026-2027.

„Până vom putea circula pe A3 între Ploiești și Brașov, există o serie de soluții pe care vrem să le implementăm împreună cu autoritățile locale, pentru fluidizarea traficului: construirea unor pasarele pietonale acoperite, cu lifturi sau scări rulante și modernizarea celor existente; sensuri giratorii și pasaje la Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal; o parcare nouă la Bușteni, în centru, astfel încât benzile de circulație să nu mai fie blocate de mașini care staționează”, a declarat Drulă.

Valoarea inițială a proiectului de la licitația estimată de către CNAIR era de 12,8 milioane de euro, circa 0,8% din valoarea întregului proiect așa cum a fost el stabilit în Master Planul General de Transport. Tocmai valoarea aceasta destul de mică a făcut ca licitația să fie criticată în piață, în condițiile în care bunele practici presupun în general ca pentru documentație și proiectare bugetele alocate să reprezinte circa 3% din valoarea întregului proiect.

Conform licitației din SEAP, tot contractul are un termen de realizare de 107 luni, defalcat astfel:

- 30 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.

- 6 luni pentru Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC)

- 6 luni pentru Proiectul Tehnic de execuție

- 4 luni - asistență tehnică pe perioada licitației pentru execuție

- 61 de luni asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor

Revizuirea Studiului de Fezabilitate (realizat ultima oară în 2006) presupune practic reluarea de la zero a multor etape, iar proiectul și traseul autostrăzii vor suferi modificări majore față de variantele originale. Un exemplu ar fi zona stațiunilor Bușteni și Sinaia unde noile documentații vor trebui să prevadă mai multe tuneluri care să ocolească localitățile.

Astfel, noul SF va cuprinde o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani, investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc).

Contractul scos acum la licitație pentru SF și PT va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului.

Caietul de Sarcini consultat de HotNews.ro arată că de la București la Brașov autostrada A3 a fost sectorizată astfel:

- Sector IA Bucuresti - Moara Vlasiei (km 0+000 - km 19+500); Sector IB Moara Vlasiei - Ploiesti (km 19+500 - km 62+000);

- Sector 2 - Ploiesti - Comarnic (km 62+000 - km 110+600);

- Sector 3 - Comarnic - Predeal (km 110+600 - km 146+800);

- Sector 4 - Predeal - Cristian + Racordarea autostrăzii la reteaua de drumuri existente (km 146+800 - km 168+600);

- Sector 5 - Cristian - Codlea km 168+600 - km 173+300;

Conform caietului de sarcini, „viteza de proiectare pentru autostradă va fi de 120 km/h, iar platforma va fi de 26,00 m lățime, iar pe sectoarele pe care condițiile de relief permit, se vor adopta elemente geometrice corespunzătoare vitezei de proiectare de 140 km/h”.

Citește și: