Autostrada „Unirii” A8 - Începe proiectarea tronsonului Tg. Neamț - Iași - Ungheni: „Peste 2 ani vom avea un proiect matur, care poate fi scos direct la licitație pentru execuția lucrărilor”

de Victor Cozmei     HotNews.ro


A8 Tg Neamt - Iasi - Ungheni
Foto: Hotnews
A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru cei circa 100 de km din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni. Contractul de circa 59 de milioane de lei a fost semnat cu Consitrans, iar termenul contractual este de 25 de luni. Ministrul Transporturilor a declarat însă în repetate rânduri că dorește finalizarea unor porțiuni înainte pentru a le scoate la licitația de execuție mai devreme.

„Vineri, 07.05.2021, CNAIR S.A. a dat Ordinul de începere pentru Completarea/Revizuirea/Actualizarea Studiului de Fezabilitate și elaborarea P.A.C., P.A.D. și P.T.E. pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, contract semnat cu firma CONSITRANS S.R.L. în data de 08.04.2021”, anunță Compania de Autostrăzi.

Lungimea estimată traseu: 100 km.
Valoarea contractului: 58.830.448,35 lei fără TVA.
Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.
Proiectant: Consitrans

Durata de realizare a acestor servicii este de 25 luni, după cum urmează:
  • 12 luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate.
  • 6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C.), inclusiv verificarea P.A.C. de catre specialiști atestați;
  • 6 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) și a Detaliilor de Execuție, inclusiv verificarea de către verificatori atestați;
  • 1 luna pentru asistență tehnică pentru cererea de finanțare, asistență tehnică pentru contractarea execuției lucrărilor.

„Peste 2 ani vom avea un proiect matur, care poate fi scos direct la licitație pentru execuția lucrărilor, așa cum avem astăzi pentru A7. Drumul pentru A8 e ireversibil”, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„I-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos și Lețcani”, spunea Drulă după semnarea contractului.

Autostrada Târgu Neamț - Iași -Ungheni reprezintă un tronson din viitoarea Autostrada A8 Târgu Mureș - Tg.Neamț - Iași - Ungheni ce va străbate județele Mureș, Harghita, Neamț și Iași și va avea o lungime de aproximativ 320 de km.

Sector Târgu Neamț - Iași - Ungheni va avea o lungime de 100,14 km.



Conform datelor din Caietul de Sarcini, Prestatorul va elabora următoarele documentații:

• Studiul de Fezabilitate revizuit/completat/actualizat pentru Autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni
• Proiectul pentru Obținerea Autorizației de Construire
• Proiectului tehnic de execuție
• Publicitatea proiectului
• Documentația tehnică și consultanță în cadrul elaborării cererii de finanțare (fonduri europene)
• Documentația tehnică pentru atribuirea contractului de execuție, pe loturi care se vor stabili după finalizarea Studiului de Fezabilitate
• Asistență tehnică pentru perioada de execuție a lucrărilor în calitate de proiectant al lucrărilor de construire Autostrada Tg.Neamț-lași-Ungheni

Prestatorul va identifica 2 variante de traseu posibile și va recomanda, pe baza unei analize multicriterială, o variantă pentru compararea cu varianta optimă avizată în Studiul de Fezabi­litate elaborat în 2011 revizuită, conform informațiilor din Caietul de Sarcini consultat de HotNews.ro.

Punctul de începere al proiectului se păstrează (zona DN2/Moțca), astfel încât să fie asigurată conexiunea cu tronsonul Târ­gu Mureș-Târgu Neamț, de asemenea punctul de sfârșit al proiectului se păstrează pentru a asigura cone­xiunea cu Podul peste râul Prut, la Ungheni.

„Dezvoltarea variantelor de traseu se va face înspre nord de DN 28 și se va urmări o diminuare a costuri­lor cu construcția obiectivului, față de valorile estimate la nivelul anului 2011, prin reanalizarea criteriilor de proiectare, a soluțiilor tehnice de execuție, modificarea liniei roșii a proiectului”, conform Caietului de Sarcini.

Traseul actual al tronsonului de autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni este împărțit în 4 sectoare, după cum urmează:

• SECTORUL nr.1 - Km 0-km 32 , respectiv Târgu Neamț-Târgu Frumos;
• SECTORUL nr.2 - Km 32-km 61, respectiv Târgu Frumos- DN 28 (zona Lețcani);
• SECTORUL nr.3 - Km 61-km 78, respectiv DN 28 (zona Lețcani)-DN 24 C (zona cât mai apropiată de municipiul Iași);
• SECTORUL nr.4 - Km 78- km 100, 14 (sfârșitul proiectului va fi în punctul vamal de la Pod peste Prut la Ungheni amplasat în UAT Golăiești).

Conform documentației scoasă la licitație, se va studia asigurarea legăturii cu Aeroportul Iași și viitorul Spital Regional din Iași.

„Prestatorul va avea în vedere și necesitatea conectării tronsonului de autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni cu tronsonul de autostrada Moldova A7 (Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Roman - Suceava-Siret)”, se arată în documentație.

Vitezele de proiectare utilizate pentru dimensionarea autostrăzii vor fi conform normativelor de proiectare în vigoare având valori cuprinse între 100km/h-140km/h. Se vor proiecta și perdele forestiere de protecție împotriva înzăpezirii.

Activitățile aferente studiului geotehnic se pot realiza etapizat, pe sectoarele de autostrada indicate mai jos:

Sector I - km 0+000 - km 32+000 = 32 km
Sector 2 - km 32+000 - km 61 +000 = 29 km
Sector 3 - km 61 +000 - km 78+000 = 17 km
Sector 4 - km 78+000 - km I 00+ 140 = 22, 14 km

Vezi și:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















15324 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    mda (Vineri, 7 mai 2021, 14:05)

    SoulSearcher [utilizator]

    in 2 ani vine PZD-ul la guvernare si ne zice ca nu ne trebuie autostrazi.. ca alea nu tin de foame

    si ca trebuie sa mareasca pensiile si salariile la bugetari.. ca sa "repare" greselile guvernarii PNL-USR...

    stim povestea.. o zicea ponta foarte frumos
    • +1 (3 voturi)    
      i că se rezolvă? (Vineri, 7 mai 2021, 15:42)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      Nu votezi PSD. Niciodată.
  • -2 (6 voturi)    
    De ce nu proiectati, ba, Targu-Neamt Targu-Mures (Vineri, 7 mai 2021, 15:36)

    cartofil [utilizator]

    Numai pe drum drept, asta faceti, este strategia lui Drula- USR. Sa obtineti rapid niste bani, usor de tot, fara bataie de cap. Nici o portiune dificila, dar absolut nici una nu s-a apucat sa faca USR-istul asta, doar drumuri drepte, pe la Craiova, Alexandria, A7, etc. Sa impuste secureii din USR banul usor si repede.
    • +3 (7 voturi)    
      Oare ? (Vineri, 7 mai 2021, 18:05)

      danmarian [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

      De ce n-ati facut voi : PSD autostrazi peste munti ? Ca ati facut TOT POSIBILUL sa opriti constructia tronsonului Pitesti - Sibiu !! Sau te faci ca uiti ! Mari banditi, mari mincinosi si MAI ALES .... mari idioti ! Taci dreaq din gurita ! Ciocu' mic - cum recomanda batranul comunist - devenit PSD-ist !!
  • +1 (3 voturi)    
    sinonim (Sâmbătă, 8 mai 2021, 11:29)

    Za [utilizator]

    În limbajul politicienilor români expresia ”studiu de fezabilitate” este o formă mai elevată de exprimare pentru ”la paștele cailor” .Poate ar trebui ca cineva (curtea de conturi?) să ne spună câți bani s-au cheltuit pe astfel de ”studii” care zac îngropate prin diverse sertare. Sau poate fi o temă de cercetare pentru un ziarist de investigații de la hotnews...
  • +3 (3 voturi)    
    2 ani? (Sâmbătă, 8 mai 2021, 14:45)

    niciolae [utilizator]

    2 ani pentru PROIECTAREA unui drum de câmpie, aproape liniar?
    Etapele sunt lățite la maxim, să nu se obosească "proiectanții".
    Interesanți sunt și timpii necesari pentru a obține autorizații, adică să treci de birocrați.
  • +1 (1 vot)    
    Proiectul va deveni matur (Sâmbătă, 8 mai 2021, 16:20)

    John M. [utilizator]

    abia dupa doi ani...Va imaginati cat va dura executarea...La urma urmei , ce va grabiti asa?! Nici stramosii nostri n-au construit mai mult in 500 de ani: 100,000 de km de drumuri pietruite si 10,000 de km de viaducte. Iar istoria in Romania de-abia a inceput...
  • 0 (2 voturi)    
    ziceti ce vreti, (Duminică, 9 mai 2021, 8:17)

    mongolul [utilizator]

    dar cea mai importanta autostrada pentru tara ramine
    Brasov/Intorsura Buzaului?Nehoiu/Buzau/Braila/ Tulcea cu derivatii spre Galati si Slobozia.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by