Varianta de Ocolire Satu Mare, o șosea cu o lungime de circa 20 de kilometri, și care „pe circa 12 kilometri are profil de drum expres , cu parapete metalice pe mijloc, cu noduri denivelate”, după cum explică Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, ar trebui să fie inaugurată la finalul anului, conform declarațiilor oficialului de la Transporturi de la început de an. Acum, Asociația Pro Infrastructura publică o filmare din avion și reclamă mobilizarea slabă din teren și care ar împinge termenul de finalizare spre primăvara 2022.

Varianta de Ocolire Satu MareFoto: Captura YouTube

Printre proiectele rutiere care ar urma să se finalizeze în acest an, ministrul Cătălin Drulă a tot menționat și Varianta de Ocolire Satu Mare. „Pe 12 kilometri este profil de drum expres, cu parapete metalice pe mijloc, cu noduri denivelate”, explica ministrul într-un interviu la B1TV în februarie.

Asociația Pro Infrastructura publică o filmare din avion cu Varianta de Ocolire Satu Mare, „mult așteptată, dar care nu ne dă motive de entuziasm privind mobilizarea în teren. Din cauza restricțiilor impuse de apropierea Aeroportului Internațional Satu Mare, filmarea a fost făcută din avion, nu din dronă, pornind de la DN19A spre nord, în sens orar”.

Varianta de Ocolire Satu Mare

Lungime: 19,54 km

Constructor: ASOCIEREA ITINERA SPA COLLINI LAVORI SPA - VIA DESIGN SRL

Valoare: 304,8 mil lei (fără TVA)

Lucrări începute: iunie 2018

Stadiu fizic: 61%

Estimare finalizare: Q4 2021-Q2 2022

„Termenul estimat de finalizare a tot fost "împins", ultima amânare fiind de la decembrie 2021 la aprilie 2022”, atrage atenția API.

„Este adevărat, constructorul a avut și "surprize" legate de rețele de utilități care nu figurau în proiectul inițial. În plus, s-a lovit de eterna problemă a relocării Liniilor Electrice Aeriene (LEA). De exemplu, la minutul 01:15 vedem un stâlp în mijlocul terasamentului, iar la minutul 07:10 un alt stâlp a blocat construirea pasajului peste DJ194 (unde va exista și un nod rutier). Sperăm că au fost ultimele surprize, iar noul drum va fi deschis traficului în primăvara viitoare, deși lucrarea ar putea fi gata și anul acesta (cel puțin pe unele segmente), dacă antreprenorul s-ar mobiliza mai bine”, mai apreciază Asociația.

CITEȘTE ȘI: