Podul peste Dunăre de la Brăila. Cătălin Drulă: „Nu va rămâne „muzeu”. La sfârșitul anului viitor, podul se va deschide împreună cu 10km din drumurile de legătură”

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Podul suspendat de la Braila
Foto: Captura YouTube
Podul peste Dunăre de la Brăila nu va rămâne un „muzeu”, spune ministrul Transporturilor care se bazează pe promisiunea constructorilor că vor finaliza măcar jumătate din drumurile de legătură odată cu deschiderea podului în sine în 2022. Anterior, ministrul recunoștea că din cauza întârzierilor din trecut, drumurile de legătura ar putea să nu fie gata la timp, iar podul să rămână un „muzeu”.

„A fost emisă autorizația de construire pentru ultimii 15 km de drumuri de legătură cu Podul de la Brăila. Primii 6 km fuseseră autorizați pe data de 4 martie”, spune Cătălin Drulă.

„La început de mandat spuneam că, din cauza întârzierilor din trecut, exista riscul ca Podul de la Brăila să rămână muzeu. Începuse construcția podului, dar drumurile de legătură nu fuseseră începute în același timp și nu aveau nici măcar autorizație de construire. Am mai spus și că ne vom lupta ca să NU se întâmple acest scenariu nefericit”, a mai notat ministrul.

„Azi am făcut un mare pas către evitarea scenariului “muzeu”, prin emiterea autorizației de construire pentru cei 15km de drum nou, care fac parte din această investiție, pe baza documentației tehnice la care a lucrat constructorul în aceste luni”, potrivit lui Drulă.

„Și O VESTE FOARTE BUNĂ: avem promisiunea constructorului că podul NU va rămâne “muzeu”. La sfârșitul anului viitor, podul se va deschide împreună cu 10km din drumurile de legătură, respectiv relația Brăila-DN22 (Smârdan-Măcin), astfel încât podul să poată fi deschis traficului din prima zi. Acum așteptăm ca firma de construcții să se apuce în forță de lucrările la drumurile de legătură”, a mai precizat Drulă.

Într-un interviu la HotNews.ro, ministrul Cătălin Drulă anunța că Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va rămâne un „muzeu” pentru că drumurile noi care trebuie de conexiune cu podul nu vor fi gata la timp.

”Sunt acele drumuri de legătură care au fost lăsate de izbeliște”, a spus ministrul Drulă.

„Spun de pe acum, un an va rămâne podul frumos, nou, al treilea pod suspendat ca lungime in Europa... va rămâne un an, 2023 dacă nu mă înșel... va rămâne un muzeu, acel termen pe care l-am popularizat. Asta ca urmare a unor inacțiuni din trecut pe care acum încercăm să le reparăm din mers”, a explicat Drulă.

La Podul De la Bărila, în urmă cu o săptămână, a început ridicarea platformei de lucru, o operațiune ce va dura două luni și jumătate, urmând să fie ridicate cele două cabluri principale de oțel peste pod, care vor susține tablierul.

Cablurile cântăresc împreună circa 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 km.

Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1120 de m și o lungime totală de 2 km.



Podul de la Brăila - „Golden Gate-ul” de peste Dunăre


Podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum expres.

După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene), va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.

„Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, potrivit Companiei de Drumuri.

Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj.

Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone.

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11672 vizualizari

  • +9 (25 voturi)    
    Motiv de invidie si scandal (Vineri, 28 mai 2021, 11:18)

    Victtor [utilizator]

    Podul are mai multi dusmani decat prieteni pentru ca va genera productivitate economica pentru zona de est.
    • -27 (29 voturi)    
      Podul va cădea la primul cutremur ca în 1977 (Vineri, 28 mai 2021, 12:22)

      Rower [utilizator] i-a raspuns lui Victtor

      In primul rand, podul de la Brăila nu se justifica economic, atâta vreme cât Tulcea are legatura optimă pe șosea cu Constanța, Vadul Oii si Cernavoda, adică cu tot sudul României și Transilvania. Noua trecere peste Dunăre este cu adevărat utilă pentru cei din Moldova care doresc sa se ducă la Tulcea și invers.

      Pe urma, construcția se va prăbuși la primul cutremur puternic, de tip 1977. Trebuia realizat un pod normal pe piloni care era mai rezistent și ușor de reparat după un seism important.
      • +20 (22 voturi)    
        Evident că japonezii (Vineri, 28 mai 2021, 12:56)

        trotuar [utilizator] i-a raspuns lui Rower

        habar nu au să facă poduri rezistente la cutremure. (sarcasm)
        • -10 (12 voturi)    
          Tulcea se va goli de locuitori ca Vidinul! (Vineri, 28 mai 2021, 13:50)

          Rower [utilizator] i-a raspuns lui trotuar

          După darea în functiune a podului de la Calafat, Vidinul a început sa se goleasca de locuitori. Așa se va intampla si cu Tulcea.
      • +11 (15 voturi)    
        Numai prostii (Vineri, 28 mai 2021, 13:21)

        1anonim [utilizator] i-a raspuns lui Rower

        domnu expert...
  • +12 (38 voturi)    
    ! (Vineri, 28 mai 2021, 11:36)

    tudorr [utilizator]

    Tare Drula, unul din cei mai buni ministri pe care i-a avut Romania de cand a aparut ca stat! Acum hai cu minusurileee!
    • +4 (24 voturi)    
      :)) (Vineri, 28 mai 2021, 11:57)

      bcsb [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      N-ai cum, nici aia de la PSD nu iti dau "-"
      E clar ca e cel mai tare. Nu ii cunosc calitatile de politician, daca are sanse sa castige sefia USR-PLUS, insa ca ministru, pe acest post e foarte bun.
    • -2 (22 voturi)    
      este bun (Vineri, 28 mai 2021, 12:13)

      sareta [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      Daca-i bun ,jos cu el .Sa mearga la altii ,romanii au nevoie de idioti sa-i conduca
    • -4 (14 voturi)    
      Eu i-ti dau doi de + (Vineri, 28 mai 2021, 13:20)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      Cand Drula a afirmat ca vom avea muzeu, m-am mirat cum poate sa spuna asemenea prostie, si aici pe HN am afirmat-o. Se vede ca inca nu are experienta politica, si ca trebuie sa mai invete. Chiar daca afirmatia a fost cu dedicatie, ca ministru nu ai voie sa spui prostii, pentru ca vei fi penalizat. E a doua greseala majora ca politician, care o sa-l coste in drumul pe care si l-a propus pentru Presedinte. Sa speram ca invata totusi. Eu il sustin.
      • +1 (13 voturi)    
        Este sincer (Vineri, 28 mai 2021, 14:34)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui 1anonim

        Fata de altii care au promis mii de km de drum pentru tot de la biciclete la nave spatiale, el promite cat stie ca se intampla sigur. Daca vine cu corectii dupa si spune "uite, scenariul negativ nu s-a intamplat pentru ca ne-am implicat toti" sau zice ca termina un proiect in 500 de ani, dar termina in 100 si zice "uite, am reusit mai devreme", nu mi se pare o problema.

        Promisiuni pe paine tot am avut de 30 de ani. Unul sincer care spune "nu stiu daca pot, dar ma agit sa iasa cat mai bine si cat mai mult din proiect posibil, daca nu tot, insa mi-ar placea sa iasa tot" vezi foarte rar.

        Cand se va face bilantul pe 4 ani am senzatia ca Drula va fi singurul cu multe liniute. Poate singuri de la PNL cu multe vor fi Bode si Turcan, dar acolo liniutele vor fi pentru nereusite. Dar aia e alta poveste.
  • +5 (7 voturi)    
    Totusi (Vineri, 28 mai 2021, 16:26)

    Ari21 [utilizator]

    D-le Victor Cozmei cred ca ar fi de interes sa aflam 2 lucruri f.f. importante:
    1. Cine este proiectantul podului de la Braila?
    2. Cine este executantul acestei lucrari?
    Politicianul este probabil cel care aloca banii pentru finantare, deci nu el "face" lucrarea, dar daca este bine intentionat si nu umbla dupa spaga merita mentionat dar doar in urma celor doi de mai sus. Poate ar fi bine sa puneti mai mult accent pe cei care fac lucruri concrete ca sa-i cunoastem si noi, caci nume de politicieni se gasesc pe toate drumurile.
    • +4 (4 voturi)    
      Proiectul e vechi, deja inceput (Sâmbătă, 29 mai 2021, 9:36)

      Anges [utilizator] i-a raspuns lui Ari21

      Drula a venit la spartul targului si se plange ca nu poate sa faca drumuri de legatura, dar vrea gloria finalizarii, cum a facut Oprescu cu podul Basarab.
      Sa ia autostrada Moldova si sa ne caute cu declaratiile cand e gata, daca e asa bun...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by