Un nou apel pentru transformarea marcajului ambiguu de pe DN2, cel mai periculos drum din țară, într-un format de tipul 2+1 alternativ a fost făcut miercuri de către Asociația Construim România. „Ne alăturam Asociaţiei Pro Infrastructura (API) care a cerut astăzi public printr-un comunicat măsuri urgente de ameliorare a circulaţiei pe DN2. In special măsura foarte simplă de marcare a carosabilului în sistem 2+1 alternativ în locul actualului marcaj ambiguu şi care duce la situaţii la limită pe zonele cu lăţimea drumului de 13m. Pentru această retrasare nu este nevoie de nimic altceva, decât de vopsea pentru a reface marcajul existent”, transmite ASCORO.

Drum cu profil 2+1 alternativ Foto: Google Street View

Potrivit Asociației Construim România, între Sinești și Movilița „s-a implementat deja sistemul 2+1 cu rezultate excelente pe partea de siguranţă rutieră”.

Propuneri suplimentare ASCORO:

„1. Implicarea imediată a Ministrului Transporturilor domnul Cătălin Drulă și a șefei CNAIR doamna Mariana Ioniță în acest demers. Le cerem să numească o persoană în cadrul CNAIR responsabilă cu siguranța rutieră pe DN2, care apoi sa ne ţină la curent cu demersurile care se fac şi stadiul acestora. Chiar dacă autostrada A7 Ploieşti –Bacău - Paşcani este într-o fază relativ avansată de implementare (cu orizont realist de execuţie începând din 2022-2023 şi dare în trafic pentru 2024-2026), totuşi nu ne putem juca pana atunci cu vieţile oamenilor.

2. Implicarea activă a Poliției Române şi ieșirea din starea de „nu avem ce face“. Să întreprindă demersuri active, inclusiv sa facă propuneri concrete pentru remedierea punctelor negre în care au loc în mod repetat accidente. De asemenea cerem Poliției Române sa amplaseze în mod constant maşini inscripţionate dotate cu radare în zonele potenţial periculoase.

3. Pentru zonele cu valori de trafic deosebit de mari cerem lărgirea carosabilului de la 13m la 15m în afara localităţilor, amplasarea de parapet median din beton şi trasarea drumului la standard 2+2 benzi. În special tronsoanele Voluntari – Urziceni (28km de drum în afara localităţilor, toate podurile deja la nivel 2+2) şi Tg. Frumos – Iaşi (24km). Voluntari – Urziceni nu va fi dublat de nici o autostrada şi sunt de aşteptat valori mari de trafic şi după finalizarea A7. Tg. Frumos – Iaşi va fi dublat de autostrada A8, dar cu A8 suntem cu ca. 3 ani întârziaţi faţă de A7 (proiectarea nu a început, se lucrează la studiul de fezabilitate), cu orizont realist de finalizare 2030. Lărgirea de la 13 la 15 metri se poate realiza rapid în regie proprie sau contractând firme prin licitaţii de urgenţă. Lângă Alexandria o lărgire cu 5 metri a carosabilului pe DN6 s-a realizat în 3 săptămâni pe ca. 3km lungime. Cerem lărgirea la 2+2 pe Voluntari – Urziceni şi Tg. Frumos - Iaşi în afara localităţilor şi amplasarea de parapet median de beton până la sfârşitul acestui an 2021!

4. Legat de zonele 2+1, avertizăm că aplicarea unor limitări de viteză exagerate va duce pe de o parte la furia şoferilor care au de condus pe distante lungi, pe de altă parte nu vor fi respectate. Este extrem de important ca limitele de viteza sa fie REZONABILE. Astfel, în Suedia pe zonele de 2+1 limita de viteza este 110 km/h, superioară celei de pe un drum obişnuit, iar în Germania limita este aceeaşi, 100 km/h, ca și pe restul drumurilor federale. Doar în zonele de îngustare şi trecere de la 2 benzi la o banda se impune o limitare la 80 km/h, ca şi pe zona intersecţiilor cu drumuri adiacente. La o limitare la 80 km/h pe zona de 2 benzi LEGAL NU POȚI DEPĂȘI TRAFICUL GREU CA VEHICUL UȘOR! Acest lucru este inadmisibil şi nici un şofer de autoturism nu va respecta limitarea. Recomandam 110 km/h pentru autoturisme pe zona de 2 benzi, 100 km/h pe zona de 1 banda şi 80 km/h la îngustări + intersecţii.”

Asociația Construim România e una dintre cele mai active ONG-uri din zona monitorizării proiectelor de infrastructură din țară și s-a remarcat de-a lungul timpului prin numeroase de luări de poziție privind derularea diverselor proiecte de autostrăzi, căi ferate sau lucrări urbane.

ASCORO are la bază un forum de discuții unde mulți dintre membrii săi participă și dezbat problemele și derularea proiectelor de infrastructură.

Drum 2+1 alternativ în Suedia / (sursa foto: teknikensvarld.se)

---

Asociația Pro Infrastructura au atras atenția miercurii că pentru DN2 și pe alte drumuri de 13 metri lățime există o soluție simpla și ieftină de a separa sensurile și a evita astfel de carnagii: 2+1 alternativ. Măsura a fost implementata parțial pe cei 10 km dintre Sinești și Movilița, cu rezultate excelente: zero decese în mai bine de doi ani.

  • "De ce nu este generalizată această soluție pe DN2?! Un posibil răspuns: scade viteza bizonilor (și a celor cu girofar), deși viteza medie în ansamblu crește!
  • Solicităm CNAIR să spună cu nume și prenume cine a pus presiune pentru oprirea generalizării sistemului #2plus1alternativ pe DN2 și DN28. Cerem doamnei director Mariana Ioniță să ne spună care este prioritatea CNAIR: viteza celor puternici sau siguranța celor mulți?
  • Intrarea voluntară sau involuntară pe contrasens este o cauză principală a accidentelor grave din afara localităților. Cerem imperativ, pentru a suta oară, aplicarea sistemului 2+1 alternativ cu separarea sensurilor folosind parapet ușor (cablu elastic) pe toate drumurile de 13m lățime", a transmis, miercuri, Asociaţia Pro Infrastructură.

În paralel cu DN2, Compania de Drumuri are în plan realizarea unei autostrăzi cu indicativul A7 pe ruta Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Pașcani - Siret, arteră care pe viitor va decongestiona DN2 și va prelua marea majoritate a traficului care tranzitează Moldova pe axa Nord-Sud. Proiectul este momentan în faza licitației pe tronsonul Ploiești - Buzău, și în etapele finale ale proiectării de la Buzău până la Pașcani. De la Pașcani la Suceava și Siret, proiectul A7 este încă în faza studiului de fezabilitate.

CITEȘTE ȘI:

Weekend plin de accidente rutiere pe drumurile din țară

Weekendul care a trecut a fost unul dintre cele mai sângeroase de pe șoselele din România în acest an. Nu mai puțin de 24 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere.

Cel mai grav accident s-a petrecut pe DN2 (E85), în județul Bacău, la Răcăciuni - cinci adulți și doi minori și-au pierdut viața după ce un microbuz s-a ciocnit frontal cu un Mercedes cu volan pe dreapta înmatriculat în Marea Britanie.

Cele mai mari valori ale traficului din Moldova în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație - unul din drumurile naționale cele mai periculoase după numărul de accidente.

Astfel s-a ajuns ca DN2/E85 să fie, din punct de vedere al accidentelor, cel mai periculos drum național din România.