Data limită pentru depunerea ofertelor pentru licitația de execuție a celor circa 63 de kilometri de autostradă de la Ploiești (Dumbrava) la Buzău, parte din Autostrada Moldovei A7, a fost amânată până pe 16 septembrie, după ce anterior data inițială de 4 august mai fusese schimbată. CNAIR justifică amânarea prin numărul mare de solicitări de clarificare depuse de constructorii interesați.

Autostrada Moldovei - A7Foto: Hotnews

„Având în vedere numărul mare de clarificări solicitate de către operatorii economici interesați de construcția tronsonului de autostradă Ploiești – Buzău, parte integrantă a A7, și pentru a asigura o participare cât mai largă a ofertanților, CNAIR a decis prelungirea termenului de depunere a ofertelor până la data de 16.09.2021”, transmite CNAIR.

„CNAIR consideră că, în aceste condiții, realizarea obiectivului de investiții de tip fidic roșu (execuție lucrări) va beneficia de o documentație de atribuire optimă, astfel încât execuția lucrărilor să poată fi finalizată în termenii contractuali”, mai notează Compania de Autostrăzi.

Termenul inițial pentru depunerea ofertelor a fost 4 august, dar a fost modificat ulterior. Licitația pentru execuția tronsonului A7 Ploiești (Dumbrava) - Buzău a fost lansată pe 1 iunie.

Licitația este de tipul FIDIC Roșu, în care proiectul tehnic deja a fost realizat, iar la licitație este scoase direct execuția.

Tronsonul Ploiești - Buzău este împărțită în trei loturi distincte - lotul 1 Dumbrava - Mizil (km 0+000 - km 21+000), lotul 2 Mizil - Pietroasele (km 21+000 - km 49+350) şi lotul 3 Pietroasele - municipiul Buzău (km 49+350 - km 63+250), Valoarea estimată este între 4,290 miliarde de lei şi 5,062 miliarde de lei, fără TVA.

Costul lucrărilor pentru lotul 1 este estimat între 1,655 miliarde de lei şi 1,952 miliarde de lei, fără TVA, pentru lotul 2 la 1,475 miliarde de lei şi 1,741 miliarde de lei, fără TVA, iar pentru lotul 3 valoarea este cuprinsă între 1,160 miliarde de lei şi 1,369 miliarde de lei, fără TVA.

Duratele contractelor pentru fiecare lot în parte este de 80 luni şi cuprinde: 20 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

"Durata contractelor de lucrări poate varia în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de operatorii economici desemnaţi câştigători", precizează Compania de Drumuri.

Click pe poză pt mărire

Autostrada A7 - „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Foto: Traseul autostrăzii A7. Traseul pentru Pașcani - Suceava - Siret este orientativ* / Vezi aici traseul A7 de la Ploiești la Pașcani / Vezi aici traseul studiat de la Pașcani la Siret

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud - „Coloana vertebrală” a Moldovei - și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

CITEȘTE ȘI: