„Unul dintre cele mai impresionante proiecte în construcție din România", așa a caracterizat ministrul Transporturilor lucrările la Secțiunea 1 a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, în special viaductul de la Tălmăcel. Noi imagini surprinse cu drona ilustrează avansul lucrărilor care au ajuns la aproape 50% stadiu fizic, primele straturi de asfalt deja turnat, precum și imagini spectaculoase cu podul casetat și executat în consolă de la Tălmăcel.

A1 Sibiu - Boita - august 2021Foto: Captura YouTube

Stadiul lucrărilor pe lotul 1 al A1 Pitești-Sibiu este de aproape 50%, și sunt șanse bune ca acestea să se finalizeze în avans, în 2022, cel puțin așa spunea la începutul lunii ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Cea mai amplă lucrare de pe tronsonul dintre Sibiu și Boița al A1 Pitești-Sibiu este viaductul Tălmăcel. Cu o lungime de 650 de metri și cu o înălțime a picioarelor de până la 30 de metri, acest pod casetat și executat în consolă, cu 8 deschideri, este construit după cele mai noi standarde în domeniu, spunea Drulă.

Viaductul Tălmăcel poate fi văzut în video-ul de mai jos începând de la minutul 13.35

Ce înseamnă, mai exact, execuția în consolă a podului?

În urmă cu puțin timp, CNAIR publica un video cu doi dintre inginerii de pe șantier care explicau modul special de lucru pentru realizarea viaductului Tălmăcel, cea mai spectaculoasă lucrare de pe traseu.

„Folosim un sistem de cărucioare și se va betona tot podul din secțiuni de 4 sau 5 metri, înaintându-se simetric de pe fiecare cap de pilon (...) Vor fi, de fapt, două cărucioare (fiecare va betona o parte a podului pentru a nu risca un debalans) și după fiecare betonare trosoanele în sine vor fi tensionate ca să țină tot podul la un loc. Ritmul de betonare în această tehnologie este în general de un tronson turnat la fiecare 7 zile.(...) Există 27 de structuri pe acest tronson de autostradă definite ca poduri (adică o deschidere mai mare de 5 metri) și încă 24 de structuri mai mici fabricate pentru trecerea animalelor și permeabilitatea în transversala autostrăzii (așa numitele ecoducte)”, a explicat inginerul Bogdan Alexandru, parte din proiect.

Lucrările contractate în 2019 cu firma Porr pentru circa 127 de milioane de euro au început efectiv în aprilie 2020 (ordinul de începere a venit în 30 martie), după ce a trecut perioada de proiectare. Termenul de execuție este de 3 ani.

FOTO - Simulare 3D cu viaductul Tălmăcel:

---

A1 Sibiu - Boița - 13,17 km

Constructor: Porr Construct

Valoare: 613 mil lei (cca 127 mil euro)

Contract semnat: aprilie 2019 (12 luni proiectare + 36 luni execuție)

Începere lucrări: aprilie 2020 (ordin de începere pe 30 martie 2020)

Termen finalizare: martie 2023

Săpătură: >1.800.000 m³,

Mixtură asfaltică: >181.000 tone,

Beton: >88.000 m³

Armătură: >12.000 tone,

Foraje: > 15.000 m,

Grinzi prefabricate: 393 bucăți,

Poduri și pasaje: 27 bucăți,

Podețe: 27 bucăți,

Un viaduct cu 10 deschideri: 414,70 m lungime,

Un viaduct cu 8 deschideri: 651,40 m lungime,

Două spații de servicii,

Un centru de întreținere și coordonare,

Două noduri rutiere.

Foto: Secțiunile de pe Autostrada A1 Sibiu - Pitești

---

CITEȘTE ȘI: