​Autostrada „Unirii” A8: Probleme cu Studiul de Fezabilitate pe zona montană. CNAIR a respins documentația depusă de proiectantul spaniol și a cerut completarea și revizuirea studiilor

de Victor Cozmei     HotNews.ro


Autostrada Unirii A8 - Tg Mures - Tg Neamt
Foto: Hotnews
Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul din Autostrada „Unirii” A8 dintre Tg. Mureș și Tg. Neam, depus de către proiectantul spaniol la începutul lunii august, a fost practic respins de către Compania de Drumuri, după o analiză amănunțită. CNAIR a transmis companiei spaniole Ingineria Especializada Obra Civil e Industrial SA (fosta Acciona Ingineria) să completeze și să revizuiască documentația „în cel mai scurt timp posibil”, în timp ce pentru zona montană a proiectului „este necesară finalizarea investigațiilor geotehnice”. Contractul a fost semnat în 2019 pentru 17 milioane de lei, la jumătate din valoarea inițial estimată, și mult sub cât au considerat analiștii că ar fi trebuit să coste.

INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA (fosta Acciona Ingineria) a predat Studiul de Fezabilitate pentru A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț în data de 9 august.

„În vederea asigurării unui nivel ridicat de calitate pentru Studiul de Fezabilitate, care să corespundă rigorilor de finanțare specifice accesării finanțării din Fonduri Europene Nerambursabile, CNAIR S.A a mobilizat resurse importante pentru analizarea livrabilului transmis, identificând și elaborând observații/clarificări atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, care au fost înaintate Prestatorului în dată de 30.08.2021”, se arată în informațiile transmise de CNAIR.

„Pentru zona montană este necesara finalizarea investigațiilor geotehnice”


Marți la sediul CNAIR a avut loc o ședință pe marginea proiectului în urma căreia CNAIR a solicitat „prestatorului completarea/revizuirea documentației transmise în cel mai scurt timp posibil astfel încât finanțarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile sa nu fie pusa în pericol”.

„Pentru zona montană este necesara finalizarea investigațiilor geotehnice care vor sta la baza fundamentării soluțiilor tehnice propuse cât și o reanalizare a soluțiilor prezentate în cadrul documentației transmise”, potrivit CNAIR.

Cu alte cuvinte, Compania de Drumuri a respins practic SF-ul predat de prestator atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

„Având in vedere propunerea finanțării segmentelor de capăt prin PNRR, pentru accelerare, s-a decis împărțirea autostrăzii pe tronsoane astfel încât acestea sa poată fi promovate prin contracte de tip proiectare si execuție”, mai transmite CNAIR*.

Reamintim că în proiectul PNRR transmis la Bruxelles, bucățile din A8 pe care România vrea să le finanțeze și să le facă până în 2026 prevăd capetele sectorului Tg. Mureș - Tg. Neamț, mai exact Tg. Mureș - Miercurea Nirajului (25 km) și Leghin/Tg. Neamț - Pașcani/Moțca-DN2 (34 km).

„Pentru aceste segmente, studiul geotehnic este avizat în cadrul CNAIR SA urmând ca Prestatorul sa retransmită Studiul de Fezabilitate revizuit până la finele lunii octombrie. Termenul estimat de obținere a Acordului de mediu pentru secțiunile propuse a fi finanțate prin PNRR este luna martie 2022 iar pentru sectorul montan luna iulie 2022”, precizează CNAIR.

*n.r. sublinierile aparțin redacției

---

Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș (Ungheni) - Tg. Neamț (Moțca)

Lungime: 211 km
Stadiu: realizare Studiu de Fezabilitate, inclusiv studiu geotehnic
Proiectant: INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA
Valoare contract: 17.6 mil lei (fără TVA)
Contract semnat în: 28 mai 2019
Termen finalizare revizuire SF: Q3-Q4 2021

---
---

Contract semnat în 2019, după ani la rândul de bâlbâieli pe proiect, pe o sumă mult subdimensionată pentru un astfel de proiect


Contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate pe circa 211 km ai A8 între Tg. Mureș, Ditrău și Tg. Neamț a fost semnat în mai 2019 cu spaniolii de la Acciona Ingineria pentru cira 17,58 milioane de lei, aproape jumătate din suma inițial estimată, și ea considerată a fi din start prea mică.

Licitația fusese lansată în februarie 2019 la o valoare estimată de 30 mil lei, iar la acel moment Asociația Pro Infrastructura atragea atenția că „prețul estimat fiind mult prea mic”.

„Din păcate nu este o veste bună, prețul estimat fiind mult prea mic, mai ales comparând cu bugetele oferite la revizuirile din anul 2014: 76 milioane lei atunci față de doar 30 milioane acum pentru 210 km. Există riscul major să se facă rabat de la calitate sau, așa cum s-a întâmplat la revizuirea SF pe A1 Sibiu-Pitești, să se livreze doar o parte din servicii și apoi să se rezilieze contractul!”, transmitea Asociația Pro Infrastructura.

Pentru A8 Târgu Mureș - Ditrău - Târgu Neamț - Iași studiile de fezabilitate au fost realizate între anii 2010-2011.

„(...) au fost făcute pe bani foarte, foarte puțini și pe repede-înainte. Rezultatul? Imposibilitatea de a fi folosite pentru licitația de lucrări. CNAIR a hotărât (corect) să le actualizeze, însă din trei licitații pornite în iunie 2014, doar una a fost finalizată: cea aferentă tronsonului Târgu Mureș-Ditrău, contractul fiind semnat cu Search Corporation în mai 2015”, explica API.

Cu toate acestea, în ianuarie 2018, Compania de Drumuri a reziliat contractul, „deși nu era necesar sau oportun”, mai susținea Asociația.

„Cel mai greu proiect de infrastructură al României” / Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect al A8”


La ]nceputul anului, într-un interviu acordat HotNews.ro, ministrul Cătălin Drulă declara că ar vrea ca până la finalul anului să liciteze la proiectare și execuție capetele de la Tg. Mureș și Tg. Neamț, iar pe zona montană „să vedem cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit” .

„E un Studiu de Fezabilitate pe un sector de 200 de kilometri, din care 100 de km montan, e de două ori mai greu decât Sibiu - Pitești. A fost contractat pe o sumă mai mică de patru ori decât licitația de la licitația de la Tg. Neamț- Iași - Ungheni, unde sunt 100 de kilometri și relieful e colinar, deci mai ușor. Ceva nu bate undeva, probabil și asta explică de ce merge așa de prost”, a spus Drulă, explicând astfel de ce au apărut sincope în derularea SF-ului.

„La capitolul reparat din mers, cel puțin din primă fază, să avem niște livrabile, discuția e ca SF-ul acesta în derulare de doi ani să fie finalizat pe capetele din ambele direcții: Tg. Mureș - Miercurea Nirajului și Tg. Neamț - Moțca. Cred că sunt circa 50 de kilometri în total. Astea să le finanțăm din PNRR. Cred că e important să începem proiectul”, a mai detaliat ministrul.

„Spre finalul anului [sper lansarea licitațiilor pentru cele două loturi].... Dacă scoate aceste două sectoare, aici SF-ul e undeva la 80-90%. Mai e problema acordului de mediu (...). Eu aș vrea să nu se ajungă la o reziliere [pe partea montană a contractului] și să se finalizeze acest contract, dar trebuie să vedem în derulare”, a spus Drulă.

„Tehnic e fezabil [finalizarea până în 2030], dar e cel mai greu proiect de infrastructură al României - de două ori mai greu decât Sibiu - Pitești. Aici eu am mai susținut că poate ar trebui să vedem, pe zonele foarte grele, cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit, mai în buget, mai ieftine, dar care să ne ducă la același rezultat. Adică un drum neîntrerupt, care nu trece prin localități, un drum care conectează rapid Moldova de Transilvania”, a zis Drulă.

„Avem tendința asta în România să dorim OZN, să dorim ceva super-extra, rachetă interplanetară și să nu obținem de fapt nimic, decât un desen. Eu mă concentrez pentru a livra lucruri concrete”, a mai spus ministrul.

---

Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț - Iași - pod Ungheni ar urma să aibă o lungime de circa 311 km, din care 211 pe segmentul Tg. Mureș - Tg. Neamț și circa 100 de km de la Tg. Neamț la Iași și la Podul Ungheni peste Prut.

Pentru sectorul Tg. Mureș - Tg. Neamț a fost semnat în 2018 un contract de revizuire a Studiului de Fezabilitate cu firma INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA pentru circa 17,6 milioane de lei.

Pentru tronsonul Tg. Neamț - Iași - Ungheni în luna aprilie a fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic. Contractul de circa 59 de milioane de lei a fost semnat cu Consitrans, iar termenul contractual este de 25 de luni, iar ordinul de începere a lucrărilor a venit pe 7 mai.

CITEȘTE ȘI:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19540 vizualizari

  • -6 (18 voturi)    
    S.F. (Marţi, 31 august 2021, 19:03)

    atc [utilizator]

    Asa se-ntampla daca nu iesiti cu parandaratul. Mai invatati si voi obiceiurile locului! Uite se S.F. -uri perfecte fac romanasii binecunoscuti.
    • +11 (11 voturi)    
      firma paravan de tocat bani (Marţi, 31 august 2021, 19:46)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui atc

      https://www.worldbank.org/en/news/press-release/2019/09/12/world-bank-group-debars-ingenieria-especializada-obra-civil-e-industrial-sau
    • +9 (19 voturi)    
      asta se intampla cand nu mai sunt "parandaratii" (Marţi, 31 august 2021, 19:52)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui atc

      La putere , aka PSD.
      Vii cu o mizerie, o iei in bot!
      • 0 (4 voturi)    
        Bot? (Miercuri, 1 septembrie 2021, 11:08)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Incearca sa nu te mai privesti admirativ in oglinda cand dai asa raspunsuri inteligente. Ca uite ce-ti iese! Sau esti chiar Malin?
  • +7 (7 voturi)    
    depus la inceputul lunii "septembrie" ? (Marţi, 31 august 2021, 19:15)

    t4v1 [utilizator]

    Sau august?


    E o greseala in articol.

    N.R. *august. Mulțumim, am corectat.
  • +6 (10 voturi)    
    Olandezii (Marţi, 31 august 2021, 20:49)

    backtothedarkages [utilizator]

    sunt cei mai buni în infrastructură, megastructuri, lucrări de inginerie extremă. De ce oare noi apelăm întotdeauna numai la firme cu reputație cel puțin îndoielnică ?
    • +3 (3 voturi)    
      Perceptia e gresita (Miercuri, 1 septembrie 2021, 11:00)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui backtothedarkages

      NU noi apelam la firme, ci firmele interesate vin la licitatii! poti si tu sa constati ca la momentul depunerii documentelor pentru licitatie, NU se deranjeaza firmele din occident, pur si simplu nu-i intereseaza sa vina sa lucreze in Romania. Daca ai sapa google un pic ai vedea ca mai acum cativa ani au fost interesati de Romania si americani, si francezi. Dar lamurindu-se cum e cu tara asta, marile firme s-au retras, nu mai vin. Asa ca actualmente cei mai ¨de vaza¨ occidentali au ramas austriecii, da si ei adaptati la stilul romanesc.
  • +3 (7 voturi)    
    Firmă coruptă (Marţi, 31 august 2021, 23:06)

    ploiesteanu [utilizator]

    care dă mită pentru câștigarea licitațiilor. Cine a luat mită? Ia ghiciți? PSD prin prea curata și nevinovata Dăncilă.
  • -2 (8 voturi)    
    Mai facem unul (Marţi, 31 august 2021, 23:24)

    dx [utilizator]

    Și încă unul. Și încă unul. Studii de fezabilitate după studii de fezabilitate.
    În rest, niciun metru de autostrada. Munții nu vor fi traversați vreodată.
  • 0 (2 voturi)    
    Poate? (Marţi, 31 august 2021, 23:44)

    C. C. M [utilizator]

    Da chiar este greu ca aceste studii de fezabilitate sa fie facute de catre specialisti si firme de proiectare interne care sa colaboreze in permanenta cu ministrul transporturilor conform unui plan de dezvoltare nationala? Fiecare participant implicat in proiect sa fie platit decent, zicem un salar mediu din UE. Durata SF sa nu depaseasca 3-6 luni maxim , indiferent de proiect, locatie sau relief . Apoi sa se organizeze licitatia pt executie tronson urmand SF deja agreat... Ceva de genul... Avem SF, cine vrea sa construiasca? .Atat timp cat statul este responsabil de realizarea si validarea SF nu vad nicio problema care sa tot duca la atatea amanari. Cum azi o firma de design/ startup prezinta un desen, un proiect, un studiu de analiza/risc al unui automobil de exemplu si cauta un producator sau executant, asa ar trebui si CNAIR si ministrul transporturilor sa faca. Sau poate nu e nicio graba, caci maine poimaine se zboara cu dronele si automobilele, cine o sa mai aibe nevoie de sosele?
    • +2 (2 voturi)    
      Corect: (Miercuri, 1 septembrie 2021, 11:05)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui C. C. M

      Iti faci o firma de proiectare "prietena " cu statul care va avea grija sa castigi cam toate licitatiile de S.F/proiectare. Ii dai parandaratul statului / ministrului, executi si pui SF si proiectele la sertar
      ( ca nu exista finantare pentru aceste proiecte). Se schimba ministrul, constata ca S.F./ proiectele sunt depasite dupa atitia ani de stat la sertar si-ti comanda altele noi. Ii dai si astuia parandaratul si iarasi le pui la sertar( din acelasi motiv-lipsa finantarii ).Se schimba ministrul,.... s.a.m.d. De ce crezi ca se grabeste Drula sa tot plateasca S.F.-uri pentru a.s. nefinantate!? Concret, in cazul de fata: S.F. din 2011, refacut in 2014, dat din nou la ras-refacut in 2019 si iata-l azi, tocmai bun de ras-ras-refacutin 2021! Cu cireasa de pe tort: doar 59 km.( din cei 211 ai S.F-ului. ras-ras-ras-...) S-AR PUTEA sa fie finantati prin PNRR!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by